Connect with us

Sport

„Vreau la facultate.” 100 de studenți din medii vulnerabile, ajutați să termine cursurile la UBB Cluj

Stefan Petre

Published

on

Cursuri la Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: UBB - Facebook

Social

Tinerii de la țară vor la facultate, însă nu au suficienți bani pentru a se întreține. UBB lansează un program prin care ajută 100 de studenți să termine cursurile universitare.

Cursuri la Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: UBB – Facebook

  


Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca lansează programul „Vreau la facultate”, prin care 100 de studenţi din medii vulnerabile vor fi sprijiniţi să termine cursurile universitare. 


„România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la numărul de absolvenţi de învăţământ superior. Procentul tinerilor românilor care terminau o facultate în 2021 era aproape de două ori mai mic (23,3%) faţă de media Uniunii Europene de 41,2%, potrivit ultimului raport Monitorul Educaţiei şi Formării realizat de Comisia Europeană. Una dintre cauzele invocate în raport este direct legată de nivelul scăzut de participare la sistemul universitar al tinerilor din mediile dezavantajate”, transmit reprezentanții UBB.Tinerii din mediul rural vor la facultate, dar nu au suficienți baniPotrivit sursei citate, în 2019, 65% dintre absolvenţii de liceu din mediul rural nu s-au înscris în învăţământul superior, comparativ cu aproximativ 35% din urban, arată un studiu UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării). Comparativ, din rândul absolvenţilor „Vreau în clasa a 9-a”, doar 25% nu au mers la facultate, însă şi aceştia s-au orientat fie către un loc de muncă, fie către alte cursuri de formare şi dezvoltare profesională.



CITEȘTE ȘI:
Peste 16.000 de studenți au început noul an universitar la UBB. Daniel David: „Dacă n-ai nicio universitate în rankingul Shanghai, e clar că e ceva rău cu arhitectura sistemului academic!” De asemenea, conform unui sondaj realizat de fundaţia World Vision România, 80% dintre tinerii din mediul rural şi din alte comunităţi defavorizate îşi doresc să urmeze studii superioare. Pe de altă parte, unu din trei se teme că familia nu va avea resursele financiare necesare pentru a-l susţine.


„Dacă ne uităm la ce spun tinerii care au absolvit liceul cu sprijinul oferit prin programul ‘Vreau în clasa a 9-a’ al fundaţiei şi sunt deja studenţi, observăm că dificultăţile financiare sunt la ordinea zilei. 35% dintre studenţi au spus că cel mai greu le este să facă faţă cheltuielilor pentru cazare (fie că sunt la cămin sau în chirie). În acelaşi timp, mai mult de unu din zece studenţi au afirmat că întâmpină dificultăţi în privinţa cheltuielilor legate de transport, dar şi pentru materiale educaţionale sau îmbrăcăminte şi alimente. Un alt studiu realizat de World Vision România arată că susţinerea creşterii procentului de absolvenţi de studii terţiare aduce câştiguri semnificative şi pentru statul român. Concret, studiul ‘Costul Educaţiei’ arată că diferenţa contribuţiilor la stat dintre o persoană inactivă pe piaţa muncii, cu studii primare, şi un salariat cu studii superioare este în medie de 1,36 milioane de lei”, mai transmit reprezentanții UBB.CITEȘTE ȘI:
UBB, pe podium în clasamentul Times Higher Education: locul 980 global în cercetare și poziția a treia în țară 



Programul „Vreau la facultate”,Tate aceste cifre îngrijorătoare fac necesar programul „Vreau la facultate”, prin care 100 de studenţi din medii vulnerabile vor fi sprijiniţi să termine facultatea.Modelul proiectului este inspirat după programul ‘Vreau în clasa a 9-a’, prin care, în prezent, 1.000 de adolescenţi de la sate şi din alte comunităţi vulnerabile sunt sprijiniţi cu burse, activităţi de educaţie non-formală, mentorat şi tabere de vară ca să termine liceul, dar şi ca să se dezvolte profesional şi personal, arată iniţiatorii demersului.Proiectul „Vreau la facultate – UBB&WVR Academy” vine în contextul în care aproape jumătate dintre absolvenţii programului „Vreau în clasa a 9-a” din judeţul Cluj se îndreaptă către UBB.„Astfel, în perioada 2023 – 2026, studenţii incluşi în program vor beneficia, printre altele, de: o bursă lunară pentru acoperirea unor nevoi de bază (cazare, transport, masă, materiale educaţionale etc.), un dispozitiv performant pentru procesul de învăţare şi studiu, workshopuri tematice, mentorat vocaţional şi şcoli de vară”, menţionează cei de la UBB. 

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sport

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Alex Campian

Published

on

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat Sportivul Anului la prima ediție a Galei Sportului Paralimpic, organizată de Comitetul Național Paralimpic precizeaza ziarulfaclia.ro

Distincția vine după un an de excepție pentru sportivul legitimat la CSM Cluj-Napoca, care și-a confirmat statutul de lider mondial în categoria sa.

„Mă simt foarte fericit, este o onoare pentru mine să câștig acest premiu la prima Gală a Sportului Paralimpic din România. Acest lucru demonstrează faptul că, încet, încet, sportul paralimpic are mai multă vizibilitate. Pe mine mă motivează întotdeauna faptul că îmi doresc să fiu cel mai bun și încerc să fiu cel mai bun, să dau tot ce pot pentru a fi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, a declarat Bologa.

Sprijin internațional și obiective majore în 2025

Sportivul a subliniat și sprijinul primit din partea președintelui Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer, precum și susținerea de la nivel internațional.

Pentru 2025, Alexandru Bologa are obiective clare: Campionatul European și Campionatul Mondial programate în august și septembrie, competiții pentru care se pregătește intens la fiecare antrenament.

Ceilalți laureați ai Galei Sportului Paralimpic

Titlul de Sportiva Anului 2025 a fost câștigat de Gabriela Constantin (para tenis de masă).

La categoriile non-paralimpice au fost premiați:

  • Adriana Tofan – Sportiva anului (para climbing)

  • Cosmin Candoi – Sportivul anului (para climbing)

Titlul de Sportivul Special Olympics al anului i-a revenit schiorului Casian Munteanu.

Premiul „Speranța paralimpică” a fost acordat lui Darius Dumitru (para înot), iar distincția pentru întreaga carieră și excelență a fost înmânată Paula Cristea.

Clubul și echipa anului

Titlul de Clubul Anului 2025 a fost câștigat de CSM Cluj-Napoca, unde activează și Antrenorul Anului, Tamas Gergely, cel care îl pregătește pe Alexandru Bologa.

Premiul pentru Echipa Anului în sportul paralimpic din România a fost adjudecat de echipa națională de fotbal pentru nevăzători.

Prezență internațională la gală

La eveniment au participat numeroase oficialități din sportul mondial, printre care:

  • Andrew Parsons, președintele Comitetului Paralimpic Internațional;

  • Ilgar Rahimov, președintele IBSA;

  • Laszlo Szabo, președintele Comitetului Paralimpic Maghiar;

  • Rufat Hajili, director executiv IBSA.

Prima ediție a Galei Sportului Paralimpic marchează un moment important pentru creșterea vizibilității și recunoașterii performanței sportivilor paralimpici din România.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Dacia scrie istorie la Dakar 2026: victorie absolută cu Nasser al-Attiyah în cea mai dură cursă din lume

Alex Campian

Published

on

Dacia intră definitiv în istoria motorsportului mondial după ce a câștigat Raliul Dakar 2026, cea mai prestigioasă și exigentă competiție de rally-raid de pe glob. Victoria a fost obținută de pilotul qatarez Nasser al-Attiyah, la volanul unui model Dacia Sandrider, marcând prima victorie absolută a constructorului român în Dakar, conform rfi.fr

Este un rezultat cu atât mai impresionant cu cât Dacia se află abia la a doua participare în competiție. În doar doi ani, proiectul sportiv al mărcii a trecut de la debut la triumf, demonstrând performanța tehnică, fiabilitatea și competitivitatea platformei dezvoltate pentru condiții extreme.

Pentru Nasser al-Attiyah, succesul din 2026 reprezintă a șasea victorie din carieră la Raliul Dakar, însă este prima obținută alături de Dacia, un moment de referință atât pentru pilot, cât și pentru constructor. Copilotul său, belgianul Fabian Lurquin, bifează la rândul său primul triumf la Dakar.

Performanța Dacia nu s-a limitat doar la victoria finală. Un alt moment important a fost clasarea pe locul patru a legendarului Sébastien Loeb, aflat la a zecea participare în Dakar, tot la volanul unui Sandrider. De asemenea, un al treilea echipaj Dacia a încheiat competiția pe locul șapte, confirmând consistența și potențialul întregului program sportiv.

În clasamentul general, Nasser al-Attiyah a dominat cursa, reușind să își devanseze adversarii cu aproape zece minute. Locurile doi și trei au fost ocupate de piloții Ford, Nani Roma și Mattias Ekström, într-o ediție extrem de disputată.

Dakar 2026 s-a desfășurat pe parcursul a 13 zile, pe un traseu de aproape 8.000 de kilometri prin deșertul Arabiei Saudite, unde fiabilitatea și strategia sunt decisive. În acest context, victoria Dacia capătă o greutate simbolică majoră: un constructor român reușește să se impună în cea mai dură competiție auto din lume, transformând Dakar 2026 într-un reper istoric pentru brand și pentru motorsportul european.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Meci istoric pentru U-BT: clujenii au întâlnit Partizan Belgrad în Sala Polivalentă

Alex Campian

Published

on

Potrivit Radio Cluj, baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au disputat aseară cel mai important meci din istoria clubului, întâlnind Partizan Belgrad în ultima etapă a turului Ligii Adriatice. Partida s-a jucat de la ora 20:30, în Sala Polivalentă, într-o atmosferă impresionantă.

Antrenorul Mihai Silvășan a transmis înaintea confruntării că își dorește ca echipa sa să ofere o replică solidă, iar publicul a răspuns într-un mod entuziast. Biletele online s-au epuizat în mai puțin de 24 de ore, iar ultimele 300 de tichete puse în vânzare în ziua meciului au fost cumpărate imediat.

Întâlnirea a fost una cu adevărat specială: prima dispută directă dintre U-BT și Partizan Belgrad, dar și prima ocazie în care formația clujeană a jucat pe teren propriu, într-un meci oficial, împotriva unei echipe ce evoluează în Euroligă. Sala Polivalentă a fost arhiplină, iar atmosfera a pus în valoare comunitatea de suporteri a clubului.

Scorul a fost: [85-92]

Foto / sursă: Ovidiu Tebu, Facebook U-BT Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era