Connect with us

Social

Cluj: Bărbat arestat preventiv pentru trafic de persoane. A recrutat o femeie simulând o relație de iubire – VIDEO

Stefan Petre

Published

on

Cluj: Bărbat arestat preventiv pentru trafic de persoane. A recrutat o femeie simulând o relație de iubire - VIDEO

Un bărbat din județul Cluj a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane. Individul ar fi recrutat o femeie în scopul obligării la practicarea prostituției, în diferite intervale de timp, în locații din județele Cluj, Iași, Suceava, Oradea, Piatra Neamț, Timișoara, Brașov, dar și în localități din Germania, însușindu-și ulterior sumele obținute.„La data de 13 decembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 27 de ani, din județul Cluj, cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane.
Din cercetări a reieșit că, începând din 2021 până în decembrie 2023, cel în cauză, simulând o relație de iubire, ar fi recrutat o femeie în scopul obligării la practicarea prostituției, în diferite intervale de timp, în locații din județele Cluj, Iași, Suceava, Oradea, Piatra Neamț, Timișoara, Brașov, dar și în localități din Germania, însușindu-și ulterior sumele obținute.
Acesta ar fi profitat de starea de vădită vulnerabilitate a femeii, totodată adăpostind-o și transportând-o la locațiile respective.Au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județele Cluj și Brașov, fiind descoperite și ridicate 4 telefoane mobile, 2 laptop-uri, înscrisuri de interes pentru cauză, dar și sume de bani în lei și euro”, transmite IPJ ClujÎn baza probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, iar ulterior a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Social

A murit Ryad Almasri, fondatorul Mama Manu – un om iubit și respectat în comunitatea clujeană

Alex Campian

Published

on

Ryad Almasri, fondatorul celebrului lanț de restaurante Mama Manu, s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani.

Cunoscut pentru bunătatea și generozitatea sa, Ryad Almasri a fost un om apropiat de oameni, implicat în viața comunității și mereu gata să ajute. Moștenirea sa rămâne vie prin brandul Mama Manu, construit cu pasiune și dedicare alături de echipa și familia sa.

Reprezentanții lanțului de restaurante au transmis un mesaj emoționant:
„Îi vom păstra mereu amintirea vie, cu respect și recunoștință, pentru tot ceea ce a dăruit oamenilor și pentru spiritul cald pe care l-a insuflat în Mama Manu.”

Cei care doresc să își ia rămas bun sunt așteptați vineri, de la ora 15:00, la Cimitirul Islamic din Bonțida, unde va avea loc ceremonia de înmormântare.
Mesaje de condoleanțe pot fi transmise familiei la adresa de e-mail hamude@mamamanu.ro sau la sediul din Str. București nr. 25, Cluj-Napoca.

În semn de respect, toate încasările de astăzi vor fi donate către case de copii, organizații umanitare și persoane aflate în dificultate.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Social

Zâmbetul s-a întors la Cluj: Eduard, băiatul de 12 ani lovit de un Mustang, a fost externat după o luptă impresionantă

Alex Campian

Published

on

După săptămâni de teamă, emoții și speranță, Eduard Balogh, copilul de 12 ani rănit grav după ce a fost lovit de o mașină Mustang pe un trotuar din Cluj-Napoca, a părăsit spitalul pe propriile picioare. Vestea a adus alinare unei comunități întregi care i-a fost alături în tot acest timp.

Tratat mai întâi de medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență, Eduard a trecut printr-o perioadă dificilă, cu intervenții medicale complexe și recuperare neurologică. Când starea sa s-a îmbunătățit, a fost preluat de echipa Spitalului de Copii Cluj, unde și-a continuat tratamentul și exercițiile de reabilitare.

Medicii spun că băiatul a dat dovadă de o voință extraordinară și că răspunsul organismului a fost peste așteptări. Chiar dacă are încă un picior imobilizat, evoluția este una bună, iar procesul de recuperare va continua sub supravegherea specialiștilor.

Familia a transmis recunoștință celor care au oferit sprijin și rugăciuni în toată această perioadă. După accidentul care a zguduit Clujul, povestea lui Eduard se transformă acum într-un simbol al speranței și al puterii de a merge mai departe.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Social

Erou în timpul liber: un pompier din Cluj-Napoca a salvat un bărbat aflat în stop cardio-respirator

Alex Campian

Published

on

Un tânăr pompier din Cluj-Napoca, soldatul Sebastian Popa, a devenit erou în timpul liber, după ce a salvat viața unui bărbat aflat în stop cardio-respirator. Incidentul s-a petrecut după ce victima a căzut într-o fântână, iar tatăl pompierului a reușit să o scoată la suprafață.

Sebastian Popa a acționat imediat, aplicând manevre de resuscitare sub îndrumarea unui paramedic, până la sosirea echipajelor medicale. Datorită reacției sale rapide, bărbatul a fost salvat și transportat la spital în viață.

Reprezentanții ISU Cluj au felicitat gestul tânărului, subliniind devotamentul și implicarea pompierilor care salvează vieți chiar și atunci când nu poartă uniforma. Un exemplu de curaj, empatie și spirit civic care inspiră întreaga comunitate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom