Connect with us

Eveniment

Razie în centrul Clujului. Controale în barurile și terasele de pe Piezișă

Stefania Heinz

Published

on

Razie în centrul Clujului. Controale în barurile și terasele de pe Piezișă

Peste 410 forțe au acționat în sistem integrat, în Cluj-Napoca, fiind verificate baruri, terase și săli de jocuri de noroc, cu preponderență cele din zona centrală și strada Piezișă. 
Astfel, în ultimele 24 de ore au fost verificate peste 700 de persoane și circa 80 de societăți comerciale, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în contextul stării de alertă.

Totodată, polițiști rutieri au verificat modul în care, sunt respectate măsurile de protecție pentru prevenirea răspândiri virusului COVID-19, atât de către conducătorii mijloacelor de transport persoane, cât și de către călători acestora.

Urmare a nerespectării normelor de protecție individuală prevăzute de Legea 55/2020, s-a impus aplicarea unui număr de 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.800 de lei.

Reamintim că, în Cluj-Napoca, incidența cazurilor de Covid-19 a depășit pragul de 1,5 la mia de locuitori astfel încât, începând de luni, restaurantele, barurile care funcționează la interior vor fi închise.

De asemenea, de luni este interzisă organizarea de nunți, botezuri sau alte evenimente private în interior și vor fi închise și teatrele și cinematografele, dar și sălile de jocuri de noroc. 

Aceste măsuri vor fi aplicate și în alte 13 localități din județul Cluj – Apahida, Căianu, Cășeiu, Câțcău, Cuzdrioara, Feleacu, Florești, Mintiu-Gherlii, Mociu, Săcuieu, Sâncraiu, Sic și Vad, și vor fi menținute 10 zile, cu posibilitatea de prelungire până la data atingerii unei rate de incidență mai mică sau egală cu 1,5/1.000 locuitori.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

🟥 Accident cu două mașini la Sălicea: un autoturism răsturnat și un bărbat rănit

Alex Campian

Published

on

Imagine de la accidentul rutier din Sălicea, Cluj, în care o mașină s-a răsturnat, iar un bărbat a fost rănit

Accident rutier la Sălicea, Cluj – Mașină răsturnată și un rănit

Un accident rutier a avut loc vineri dimineața în localitatea Sălicea, județul Cluj. Două autoturisme au fost implicate, iar unul dintre ele a fost găsit răsturnat de către echipajele de intervenție.

Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit de urgență la fața locului. Din fericire, nicio persoană nu a fost încarcerată în urma impactului.

Un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani a suferit leziuni și a primit îngrijiri medicale de la echipajul SAJ. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut pe raza localității Sălicea. În accident au fost implicate două autoturisme, dintre care unul era răsturnat atunci când au ajuns forțele noastre la fața locului. În plus, nu au existat persoane încarcerate”, a transmis ISU Cluj.

| Foto: isu cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

🚨 Accident grav la Jucu de Sus: Trei persoane rănite, una transportată cu elicopterul SMURD la spital

Alex Campian

Published

on

Accident rutier Jucu de Sus Cluj, femeie transportată cu elicopter SMURD

Accident grav la Jucu de Sus: Femeie preluată de elicopter SMURD, alte două persoane rănite

Miercuri, 9 iulie 2025, un grav accident rutier a avut loc pe Strada Tudor Vladimirescu din localitatea Jucu de Sus, județul Cluj. Un autoturism a părăsit carosabilul și s-a izbit violent de un cap de pod, iar în urma impactului trei persoane au fost rănite, una dintre ele fiind preluată de un elicopter SMURD.

🚒 Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit de urgență cu trei autospeciale de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă. În sprijin a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Punctul Aeromedical Jibou.

👩‍⚕️ În mașină se aflau două femei și un bărbat. Cele două femei, de aproximativ 55 și 75 de ani, au fost extrase din autoturism, conștiente, dar cu multiple traumatisme. Una dintre ele, în stare mai gravă, a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la spital. Bărbatul, de aproximativ 62 de ani, a fost și el transportat cu ambulanța la o unitate medicală pentru îngrijiri.

🚗 Potrivit polițiștilor clujeni, accidentul s-a produs în jurul orei 11:30, atunci când șoferița în vârstă de 57 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa spre localitatea Sic, a pierdut controlul volanului pe carosabilul umed și a intrat cu mașina într-un cap de pod. Testarea alcoolscopică a arătat un rezultat negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

📰 Accident rutier la Călata: Femeie de 65 de ani, transportată la spital

Alex Campian

Published

on

Accident rutier la Călata, județul Cluj, iulie 2025, intervenția pompierilor și ambulanței

Un accident rutier a avut loc marți dimineața, în localitatea Călata, județul Cluj, pe DN1R. Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune, iar o femeie în vârstă de 65 de ani a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

🚑 La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Huedin cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, alături de un echipaj medical SAJ. Din fericire, nicio persoană nu a rămas încarcerată în urma impactului.

👉 Potrivit primelor informații transmise de IPJ Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 10:30, atunci când un bărbat de 48 de ani, din Cluj-Napoca, aflat la volanul unui autoturism, a efectuat un viraj la stânga pentru a intra pe DJ108C. În acel moment, a fost lovit de un alt autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat de 38 de ani, din Beliș.

👩‍⚕️ În urma coliziunii, pasagera de 65 de ani din autoturismul condus de bărbatul de 38 de ani a suferit răni și a fost transportată la spital.

🧪 Testele alcoolscop realizate asupra celor doi șoferi au avut rezultate negative.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.

Accident rutier la Călata, județul Cluj, iulie 2025, intervenția pompierilor și ambulanței pentru mai multe masini

info: IPJ Cluj

foto: infoHuedin

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom