Connect with us

Economie

S-a mai deschis un lot de autostradă! API, despre restricția de viteză: „Demnă de o piesă de teatru absurd”

Maria Costea

Published

on

S-a mai deschis un lot de autostradă!  API, despre restricția de viteză: „Demnă de o piesă de teatru absurd”


Cei 21 de kilometri ai lotului 3 din Autostrada Lugoj-Deva au fost, în sfârșit, deschiși, dar se circulă cu restricţii de viteză şi tonaj.
„Începând de astăzi, în România, sunt daţi în operare 857,5 kilometri de autostradă şi drum naţional în regim de autostradă. Astăzi, CNAIR va da în trafic cei 21,1 kilometri din lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, vorbim de porţiunea dintre Ilia şi Holdea”, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la începutul şedinţei de Guvern de luni. Ministrul a spus că este vorba despre un contract de 580 de milioane de lei plus TVA din fonduri europene nerambursabile, semnat în 2013 şi nefinalizat la termen în 2016. Contractul de execuţie a Lotului 3 nu a fost finalizat la timp şi a fost reziliat în august 2019, la stadiul fizic de 97%, iar de la reziliere au fost executate trei expertize şi au fost realizate lucrările recomandate, printre care cele de repoziţionarea a aparatelor de reazem la podul peste Mureş.

Pe acest tronson care este cuprins între localităţile Ilia şi Holdea se va putea rula cu maxim 80 de kilometri la oră şi un tonaj de maxim 7,5 tone.

„În ultimii ani decidenții din CNAIR și MT (Cuc, Ioniță, Scarlat) ne-au obișnuit cu autostrăzi finalizate și ținute închise cu lunile (3 luni pe Lugoj-Deva lot 2 în 2017, 8 luni pe Sebeș-Turda lot 3 în 2018 și peste 4 luni acum). Cine oare răspunde pentru această bătaie de joc?

În plus, pe tronsonul deschis azi s-a impus o limitare de tonaj de 7,5 tone și de viteză de 80 de km/oră, chiar 60 de km/oră pe unele poduri. De ce? Chiar expertizele realizate de Iptana spuneau că limitarea de tonaj s-ar justifica doar până la rezolvarea problemelor minore de la podul peste Mureș, soluționate deja. Iar : nu sunt finalizate toate gardurile exterioare autostrăzii pentru oprirea animalelor. Dar oare drumul paralel DN68A pe care limita de viteză este de 100 de km/oră are măcar un metru de gard lateral?

Solicităm premierului Orban și ministrului Transporturilor Lucian Bode să trimită corpul de control la CNAIR pentru a analiza în profunzime problematica tronsoanelor de autostradă finalizate și ținute închise din cauza vendetelor personale sau șpăgilor nedate și să sesizeze organele abilitate, astfel încât pe viitor să nu mai avem astfel de jigniri din partea statului la adresa propriilor cetățeni, la adresa bugetului de stat văduvit de penalitățile câștigate în instanță de constructori și la adresa bunului simț”, au scris cei de la API.

Source link

Facebook Comments Box

Actualitate

Viitorul sună ELECTRIC pentru elevii clujeni! Vezi noile microbuze!

Cosmin Ardelean

Published

on

Flotă verde pentru elevii clujeni! Încă 25 de microbuze electrice au ajuns în județ

Consiliul Județean Cluj a primit încă 25 de microbuze electrice noi, care vor fi distribuite primăriilor din județ pentru transportul elevilor. Aceste vehicule moderne și ecologice vor asigura condiții de deplasare sigure și confortabile pentru copii.

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a subliniat importanța investiției în educație, afirmând că aceste microbuze, alături de modernizarea drumurilor și școlilor, contribuie la apropierea satului de oraș și oferă noi oportunități pentru viitorul copiilor.

Această tranșă de 25 de microbuze electrice vine după ce, cu o lună în urmă, alte 34 de astfel de vehicule au fost livrate în județ, printr-un proiect finanțat din fonduri europene. “Cea mai bună investiție pe care o putem face este în copiii noștri. O investiție în educație este o investiție care nu falimentează”, a declarat Radu Rațiu.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Mândrie națională! Clujul, în centrul aviației mondiale! Ce performanță!

Cosmin Ardelean

Published

on

Succes clujean de talie mondială! O companie din Cluj va digitaliza Aeroportul O’Hare Chicago

O companie clujeană, AirportLabs, lider global în tehnologia aviatică, a fost selectată pentru a moderniza sistemele operaționale de bază ale Aeroportului Internațional O’Hare din Chicago, unul dintre cele mai mari și mai aglomerate aeroporturi din lume.

Acest parteneriat prestigios, anunțat de International Gate Control (IGC), entitatea responsabilă de coordonarea operațiunilor aeroportuare în numele Chicago Department of Aviation (CDA), marchează o recunoaștere a expertizei și inovației AirportLabs în domeniul aviației.

Modernizarea vizează platformele IT și digitale esențiale care susțin funcționarea zilnică a aeroportului, incluzând organizarea zborurilor, alocarea resurselor și coordonarea echipelor aeroportuare. Aceste soluții software, deși invizibile pentru pasageri, sunt cruciale pentru eficiența operațională a unui aeroport de talia O’Hare.

AirportLabs va implementa un ecosistem digital integrat, utilizând tehnologii avansate precum SkyCore AODB, Allegra RMS, aplicația Airport Community App și sistemul de integrare AirportLabs Data Router. Scopul este de a eficientiza operațiunile, de a îmbunătăți colaborarea între actorii aeroportuari și de a transforma datele în informații acționabile pentru o luare rapidă a deciziilor.

Selecția AirportLabs de către IGC subliniază încrederea industriei aviatice în soluțiile scalabile și fiabile ale companiei clujene, într-un domeniu unde precizia și eficiența sunt esențiale. În ultimul an, 25 de aeroporturi din întreaga lume au adoptat tehnologiile AirportLabs, confirmând poziția sa de lider în digitalizarea aviației.

AirportLabs dezvoltă soluții cloud-native care unifică operațiuni critice, optimizează colaborarea în timp real și valorifică date complexe pentru a îmbunătăți atât eficiența operațiunilor, cât și experiența pasagerilor. Cu peste un deceniu de inovații și un portofoliu ce include peste 60 de aeroporturi internaționale, AirportLabs demonstrează capacitatea României de a genera tehnologie de vârf la nivel global.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Tesla vine ACASĂ la clujeni! Noutate!

Cosmin Ardelean

Published

on

Tesla invadează Clujul! Primul service din afara Bucureștiului, deschis pentru clujeni!

Tesla, gigantul american al mașinilor electrice, își consolidează poziția în România și a ales Cluj-Napoca pentru a-și deschide primul centru de service din afara Bucureștiului. Această decizie strategică vine după inaugurarea showroom-ului Tesla din Cluj în iulie anul trecut, marcând un pas important în extinderea rețelei companiei în regiune.

Noul centru de service va oferi reparații complete pentru toate modelele Tesla, o veste excelentă pentru proprietarii din Cluj-Napoca care până acum aveau acces limitat la servicii specializate. Anterior, reparațiile mecanice și electrice se puteau efectua doar la unitatea Tesla Service din Voluntari, Ilfov, iar la Cluj exista doar un partener autorizat pentru reparații de caroserie (VADAUTO).

Prezența Tesla pe șoselele din România este semnificativă, cu 8457 de automobile înmatriculate, dintre care majoritatea (5773) sunt relativ noi, având o vechime de maximum doi ani. În județul Cluj, sunt înmatriculate 513 mașini Tesla, cu o distribuție similară în ceea ce privește vechimea.

Deși înmatriculările Tesla la nivel național au înregistrat o scădere în ultimul an, deschiderea noului service la Cluj demonstrează încrederea companiei în potențialul pieței locale și dorința de a oferi servicii mai bune clienților din zonă.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite