Sponsorizat
Categories: Economie

BT Leasing a listat obligaţiuni de 40 milioane euro la Bursa de Valori Bucureşti

Sponsorizat
Sponsorizat


Obligațiunile BT Leasing (BTL) debutează astăzi la tranzacționare pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti, iar BTL devine a doua companie a Grupului Financiar Banca Transilvania care foloseşte mecanismele de finanțare ale Bursei de Valori Bucureşti.
Prin listarea obligațiunilor la Bursa de Valori Bucureşti, BTL se aliniază strategiei Grupului BT de a fi principalul susținător al mediului de afaceri de afaceri şi al pieței de capital din România.

Debutul la BVB a fost marcat oficial azi, la sediul Bursei, iar Grupul BT a fost reprezentat de Ömer Tetik, Director General BT; Ionuț Morar, Director General BT Leasing şi de Daniela Secară, Director General BT Capital Partners.

Prima emisiune de obligațiuni a BT Leasing a fost încheiată tot în această lună, printr-un plasament privat şi s-a adresat investitorilor instituționali. Suma totală atrasă este de 40 de milioane de euro. Obligațiunile au fost emise în euro, în două tranşe cu maturități diferite, respectiv cu o maturitate de 6 ani, cu un cupon variabil de Euribor6M+2%, iar pentru maturitatea de 5 ani, cuponul variabil este Euribor6M+1,75%, cu plata semestrială. Emisiunea a marcat o premieră pe piața de capital din România: este prima emisiune în euro, cu dobândă variabilă şi două tranşe cu maturități diferite.

Intermediarul este BT Capital Partners, divizia de investment banking & capital markets a Grupului Financiar Banca Transilvania şi membru exclusiv în România al Oaklins.

Ionuț Morar, Director General, BT Leasing: “Pentru BT Leasing, această emisiune de obligațiuni înseamnă mai ales finanțarea de contracte noi de leasing. Dorim să susținem companiile româneşti, în special IMM-urile, să fie tot mai competitivi în domeniul lor de activitate”.

Daniela Secară, Director General, BT Capital Partners: ”Ne bucurăm că am reuşit să fim alături de colegii noştri de la BT Leasing pentru realizarea acestei emisiuni şi deschiderea unei noi etape în povestea BT Leasing, prin accesarea unei metode alternative de finanțare, respectiv prin intermediul pieței de capital”.

Adrian Tanase, Director General, Bursa de Valori Bucureşti: ”Banca Transilvania este povestea de succes scrisă pe piața de capital din România și o prezentăm cu mândrie tuturor companiilor serioase și cu o strategie bine definită de dezvoltare care doresc să facă pasul spre BVB. Faptul că acum BT Leasing a decis să acceseze piața de capital pentru atragerea de finanțare ne bucură și mai adaugă un capitol demn de relatat în povestea Grupului Financiar Banca Transilvania, care este un fanion al Bursei de Valori București și, totodată, unul dintre partenerii noștri în dezvoltarea pieței de capital”.
 

BT Leasing este de peste 20 de ani pe piața de leasing. Fondată în iunie 1995, cu 8 acționari cu 100% capital românesc, compania se numea inițial LT Leasing Transilvania. În 2002, Banca Transilvania a devenit acționar unic şi tot de atunci compania a devenit BT Leasing Transilvania. BTL a finanțat peste 15.000 de clienți si a încheiat peste 30.000 de contracte.

Source link

Facebook Comments Box
Maria Costea

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

23 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

1 day ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago