Sponsorizat
Categories: Economie

Eliminarea pensiilor speciale și reducerea TVA, amânate

Sponsorizat
Sponsorizat


Comisia de muncă a adoptat, marţi, în unanimitate, propunerea de eliminare a tuturor pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor, însă raportul nu a fost transmis plenului.
Votul din plen programat miercuri în Cameră, care e forul decizional în acest caz, a provocat reacţii din partea, CSM, a preşedintei ICCJ, dar şi din partea personalului auxiliar din Justiţie. Miercuri, la ora 10:00, grefierii au ieşti în faţa instanţelor şi parchetelor, blocând activitatea. ”Anomaliile generate de existenţa pensiilor de serviciu sunt de ordin social şi financiar şi influenţează negativ societatea românească. Astfel, în rândul majorităţii populaţiei există un sentiment de dezaprobare nemulţumire şi frustrare faţă de acest sistem de pensii de serviciu.

Un alt aspect negativ ce generează frustrare este şi cuantumul acestor pensii de serviciu. Astfel, în timp ce 5 milioane de pensionari a căror pensie a fost calculată pe baza de contributivitate au un venit lunar mediul de aproximativ 1.100 lei, pensia medie în rândul personalului ce beneficiază de pensie de serviciu este chiar revoltător: peste 17.000 RON pensia medie pentru procurori şi judecători, peste 10.000 RON pensia medie în rândul personalului aeronautic civil navigant, peste 5.000 RON pensia medie în rândul diplomaţilor şi personalului consular”, arată iniţiiatorii în expunerea de motive. 

Potrivit documentului, conform unei cercetări sociologice din perioada 27 noiembrie-5 decembrie 2018, peste 80% din populaţia României solicită eliminarea pensiilor de serviciu cunoscute ca pensii speciale. Iniţiatorii mai spus că, anual, statul român cheltuie un miliard de euro pentru plata acestor pensii de serviciu, fiind 200.000 de astfel de pensionari. Proiectul de lege a fost respins de Senat, în 19.06.2019.

Deputaţii au decis cu 137 de voturi “pentru” şi 136 de voturi “contra” retrimiterea la comisie, pentru două săptămâni, a propunerii pentru modificarea şi completarea articolului 291 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, care reduce TVA de la 19% la 16% iar TVA pentru alimente de la 9% la 5% de la 1 ianuarie 2020.

Deputatul PNL Florin Roman a declarat la dezbaterile din plen că reducerea cotei unice va îmbunătăţii rata colectării de către stat. ”Vreţi să vă răzbunaţi pe PNL. Greşit. Vă răzbunaţi pe România şi veţi plăti şi pentru această aroganţă. Spuneţi că vreţi dialog, dar de fapt nu vreţi decât să arătaţi pesediştilor că azi voi încă sunteţi tari în Parlament, că nu vor fi alegeri a primarilor în două tururi şi dinamitaţi România doar pentru a vă poziţiona în interiorul PSD.

Eu sunt iniţiatorul acestui proiect de lege şi mi-l asum, pentru că ceea ce nu înţelegeţi dumneavoastră este că liberalii au altă gândire economică ca şi dumneavoastră. Principiul liberal este foarte simplu, taxe mai mici. Sunt mai mulţi plătitori de taxe şi impozite. Atunci când am venit cu cota unică, tot dumneavoastră, înfieraţi, cu mânia proletară, cota unică. V-am demonstrat că având o cotă maim mică colectăm mai mult decât o cotă mai mare”, a spus Florin Roman, care ceruse retrimiterea la comisie pentru raport suplimentar a proiectului care prevede reducerea TVA.

Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a catalogat discursul lui Roman ca un “delir” şi “mârlănie”. “Am fost ameninţat de data aceasta, după ce colegul meu a profanat injurii şi ca de obicei a ameninţat. Vreau să spun că data trecută când nu a vrut să plece 10 minute de la microfon, mirosea violent a alcool. Acum nu l-am mirosit, nu ştiu, dar, ca medic, apropo de discursul dumnealui pot să spun cu toată responsabilitatea că aceasta se numeste din punct de vedere psihiatric delir, iar din punct de vedere al lumii din care provin se numeşte mârlănie”, a spus Bacalbaşa.

În replică, deputatul PNL l-a numit pe Nicolae Bacalbaşa “bufon”. “Regele a murit, trăiască regele. Bufonul a rămas acelasi. Anul trecut, la legea bugetului, la o oră târzie ân noapte, îmi amintesc că bufonul se auzea: «Haideti să încheiem, nu mi-am luat pastilele». V-am adus pastilele! Poate vă liniştiţi”, a afirmat Florin Roman.

Proiectul de lege a primit raport favorabil, marţi, de la Comisia pentru buget a forului legislativ. Camera Deputaţilor este forul legislativ decizional în acest caz.

Source link

Facebook Comments Box
Maria Costea

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

11 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

19 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago