Connect with us

Eveniment

#ȊmpreunăPentruUcraina – Fundația Altex, sprijin pentru cei fugiți din calea războiului

Stefania Heinz

Published

on

#ȊmpreunăPentruUcraina – Fundația Altex, sprijin pentru cei fugiți din calea războiului

Fundația Altex lansează campania #ȊmpreunăPentruUcraina, prin intermediul căreia vine ȋn sprijinul celor fugiți din calea războiului.
Primul pas este donarea de echipamente de ȋncălzire și alte produse necesare către Consiliile Județene Maramureș și Tulcea, și Comandamentului ISU Suceava, pentru corturile militare din localități de la granița românească, dar și de cealaltă parte a frontierei, ȋn Ucraina. Ȋn același timp, Fundația demarează o campanie de strângere de fonduri, #ȊmpreunăPentruUcraina, care vor fi direcționate, de asemenea, către ajutorarea refugiaților.

,,Solidaritatea este una dintre valorile care definesc Fundația Altex, am demonstrat-o ȋn crizele interne, din ultimii doi ani, și o facem și acum, față de vecinii noștri. Când am luat legătura cu instituțiile locale și am ȋntrebat cu ce putem ajuta, primul răspuns pe care l-am primit a fost ,,ȋncălzitoare”. Prin urmare, ne-am mobilizat, și ȋmpreună cu partenerii noștri trimitem peste 450 de aeroterme și calorifere, dar și alte produse necesare, către taberele de refugiați”,  a declarat Mihaela Mitescu, Președinte Fundația Altex.

Prima donație din cadrul campaniei #ȊmpreunăPentruUcraina constă ȋn: 100 de convectoare electrice Beko, 200 de calorifere Vortex, 80 de calorifere Concept, 20 calorifere Vortex, 50 de calorifere Rowenta, 10 televizoare Vortex, 70 de jocuri si jucarii și cinci lăzi frigorifice Whirlpool.

Fundația Altex a demarat și o strângere de fonduri, pe site-ul https://fundatiaaltex.ro/. Acestea vor fi direcționate tot către ajutorarea refugiaților. Din donații, Fundația va achiziționa haine, pături, medicamente, produse de igienă și alte obiecte necesare, pe care le va trimite către instituții sau ONG-uri implicate activ ȋn susținerea taberelor de refugiați.

Clienții și partenerii Altex, dar și toți cei care vor să contribuie la acțiunile Fundației, o pot face donând ȋn contul bancar: RO84 BACX 0000 0019 7413 0001, deschis la UniCredit Bank – Sucursala Grigore Mora, București.

Ȋn cadrul campaniei ,,Ȋmpreună pentru România. Salvăm vieți”, inițiată ȋn 2020, Fundația Altex a donat produse IT și electronice, măști de protecție, echipamente și aparatura medicale, ȋn valoare de peste 5 milioane de euro, către spitale, instituții și unități de ȋnvățământ din toate colțurile României, de la ȋnceputul pandemiei Covid-19 și până ȋn prezent.

Despre Fundația Altex

Fundația Altex este o organizație nonprofit, înființată de Altex România, cu rolul de a se implica în rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea românească.

Organizația are printre obiective dezvoltarea de proiecte de responsabilitate socială ce pot contribui la schimbarea sistemului de educație, la îmbunătățirea sistemului medical, dar și la promovarea de practici sustenabile pentru un mediu mai curat.

Fundația Altex reflectă în identitatea brandului o abordare de tip Human Social Responsibility (HSR) – oamenii sunt în centrul fiecărei organizații.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Educatie

România strălucește la competiția Bridgestone World Solar Challenge 2025: Vehiculul solar Hyperion ajunge în Adelaide!

Alex Campian

Published

on

Hyperion prezentat publicului în Victoria Square, Australia

România a fost din nou prezentă pe harta inovației și a mobilității verzi prin performanța echipei Solis UTCN de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, care a participat la prestigioasa competiție Bridgestone World Solar Challenge 2025 din Australia.

🚘 Hyperion, cel mai avansat vehicul solar creat până acum de studenți, a străbătut deșertul australian pe un traseu de mii de kilometri, confruntându-se cu condiții meteorologice extreme și vânturi puternice. Perseverența și pregătirea echipei au dat roade: prototipul a trecut cu succes linia de finish în ultima zi a competiției.

După finalizarea cursei, Hyperion a fost prezentat publicului în Victoria Square, iar echipa Solis UTCN a defilat pe străzile din Adelaide, într-o ceremonie festivă care a adunat participanți din întreaga lume.

👏 Felicitări echipei Solis UTCN pentru performanța excepțională, care a demonstrat încă o dată că România se află în topul inovațiilor internaționale în domeniul energiei verzi și mobilității sustenabile.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

🚒 ZIUA POMPIERILOR – SÂMBĂTĂ, 13 SEPTEMBRIE, PARCUL CENTRAL CLUJ-NAPOCA

Alex Campian

Published

on

Ziua Pompierilor 2024 în Parcul Central Cluj-Napoca – autospeciale, ateliere pentru copii și Maratonul Resuscitării”

Dragi clujeni, vă așteptăm sâmbătă, între 10:00 – 18:00, să sărbătorim împreună Ziua Pompierilor din România! ❤️

📍 Ce v-am pregătit?
➡️ Ateliere interactive și jocuri pentru copii
➡️ Demonstrații cu tehnica de intervenție și autospecialele pompierilor
➡️ Standuri educative despre prevenirea situațiilor de urgență
➡️ Maratonul Resuscitării – învățăm împreună cum putem salva o viață!

👨‍👩‍👧‍👦 Eveniment pentru întreaga comunitate – vino cu familia și prietenii să descoperi lumea pompierilor!

🔥 Te așteptăm cu drag!

sursa: ISU Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Andra, Vlăduța Lupău și Horia Brenciu, împreună la o nuntă: o fotografie de colecție

Alex Campian

Published

on

Onorariile artiștilor români în 2025 – Andra, Horia Brenciu, Vlăduța Lupău

Momente de bucurie și prietenie între artiștii iubiți ai publicului! Andra, Horia Brenciu și Vlăduța Lupău au surprins fanii cu o imagine de neuitat, realizată la o nuntă unde cei trei au fost invitați.

Fotografia, postată de Vlăduța Lupău pe Facebook, a adunat rapid mii de aprecieri și comentarii. Artista a scris: „În seara asta… m-am întâlnit cu fecioarele, sărbătoriții ultimelor zile”, făcând aluzie la aniversările recente ale Andrei și lui Horia Brenciu.

Reacția fanilor

Fanii au fost încântați de întâlnirea celor trei și au transmis mesaje pline de admirație:

  • „Toți trei frumoși la chip și suflet!”

  • „Sănătate și numai bucurii, zâmbăreților! Sunteți minunați!”

Întâlnirea a devenit rapid virală, demonstrând dorința publicului de a-i vedea pe artiști dincolo de scenă, în ipostaze naturale și relaxate.


Cât cere Andra pentru un concert în 2025?

Onorariile artiștilor români rămân ridicate și în 2025. Potrivit impresarului Radu Baron, Andra, Delia, Smiley, Loredana Groza, Ștefan Bănică Jr. și Horia Brenciu percep pentru concertele mari sume de peste 15.000 de euro.

Aceste tarife includ costurile echipelor de până la 15 persoane: tehnicieni, dansatori și instrumentiști.

Pentru artiștii de muzică populară, sumele variază:

  • Vlăduța Lupău, Viorica și Ioniță de la Clejani – până la 10.000 € sau mai mult

  • Elena Merișoreanu, Gheorghe Turda, Sofia Vicoveanca – între 1.000 și 1.500 € pentru recitaluri de 45 de minute

Andra, Horia Brenciu și Vlăduța Lupău, fotografiați împreună la o nuntă din 2025

foto: Libertatea.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom