Connect with us

Eveniment

Accident grav la Cluj. O persoană a murit și alte două au rămas încarcerate

Stefania Heinz

Published

on

Accident grav la Cluj. O persoană a murit și alte două au rămas încarcerate

O persoană a murit și alte două au fost rănite în urma unui impact între două autoturisme, în localitatea clujeană Mera.
UPDATE IPJ Cluj: “Un conducător auto în vârstă de 26 de ani, din comuna Baciu, care se deplasa pe DN1F înspre Cluj-Napoca, într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând pe sensul opus al părții carosabile și intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din localitatea Turea.

Din nefericire, în urma impactului, a rezultat decesul tânărului de 28 de ani.

Conducătorul în vârstă de 26 de ani, precum și o tânără de 22 de ani, din Apahida, pasageră în autoturismul condus de acesta au fost conduși la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Alături de aceștia, a fost transportată și pasagera din autovehiculul condus de tânărul de 28 de ani, respectiv o femeie de 23 de ani, din comuna Gârbău”.

Potrivit polițiștilor, tânărul de 26 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

_________________________________

Două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență generată ca urmare a unui accident rutier produs pe raza localității Mera.

Potrivit ISU Cluj, solicitarea de urgență a fost înregistrată în jurul orei 17.40, iar, în momentul sosirii la locul evenimentului, pompierii au găsit două autoturisme avariate, în care se aflau încarcerate trei persoane, dintre care una prezenta traume incompatibile cu viața.

“Au fost efectuate operațiuni de descarcerare, extragere și acordarea primului ajutor calificat pentru două femei și un bărbat care prezentau multiple traumatisme, erau în stare de conștiență și cooperanți.

Aceștia au fost preluați de către echipajele SMURD și SAJ în vederea transportului la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația este oprită pe ambele sensuri.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Alex Campian

Published

on

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, introducând la Cluj-Napoca o experiență culinară libaneză autentică. Noul local promite să devină un reper pentru gastronomia levantină și mediteraneană, oferind un concept rafinat, bazat pe preparate originale și pe ospitalitatea specifică Orientului Mijlociu.

În cadrul RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană dezvoltat în România, Fenice Palas Mediterranean & Lebanese va aduce la Cluj-Napoca o viziune culinară premium, caracterizată de arome orientale, ingrediente proaspete și interpretări moderne ale gastronomiei libaneze. Restaurantul își propune să ofere o experiență completă, de la mezze tradiționale la feluri principale bogate în condimente și texturi, completate de ritul shisha și de selecții exclusive de ceaiuri.

Prin designul sofisticat și atmosfera sa caldă, Fenice Palas va deveni un spațiu ideal pentru seri speciale, întâlniri între prieteni sau momente în familie. Conceptul este deja validat în Iași – Palas și Timișoara – Iulius Town, unde s-a bucurat de un succes constant, fiind apreciat pentru rafinament, autenticitate și atenția la detalii.

Proiectul RIVUS va integra o ofertă culinară diversă, cu peste 30 de restaurante și cafenele amplasate în Piața 1 Mai, unele cu priveliște spre Someș. De asemenea, un nou concept de food court va reuni bucătării internaționale, zone verzi, spații pentru familii și zone destinate relaxării, transformând pauza de masă într-o experiență completă pentru vizitatori.

Pe lângă componenta gastronomică, RIVUS va integra un parc de 5,2 hectare cu peste 700 de copaci maturi, spații culturale, birouri moderne și peste 400 de magazine. Detalii suplimentare pot fi consultate pe www.rivus.ro și pe platformele social media dedicate proiectului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

✨ Încep Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2025: o săptămână a excelenței, inspirației și recunoașterii performanței

Alex Campian

Published

on

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca debutează oficial, potrivit sursei UMF, cu o serie de evenimente menite să celebreze excelența academică, inovația și comunitatea medicală clujeană. Manifestările se vor desfășura în perioada 8–13 decembrie 2025, reunind cadre universitare, studenți și invitați din întreaga țară.

Programul include mesajul festiv al rectorului prof. dr. Anca Buzoianu, precum și unul dintre momentele centrale ale ediției—Gala Premiilor Universității, programată joi, 11 decembrie, de la ora 18:00. Gala va aduce în prim-plan performanța academică, odată cu decernarea Marelui Premiu „Iuliu Hațieganu”, a premiilor facultăților și a premiilor speciale ale universității.

Un alt punct de atracție al Zilelor UMF este noua expoziție–concurs de fotografie „Frumusețea clipei”, dedicată tuturor membrilor și studenților universității pasionați de arta vizuală. Fotografiile preselectate vor putea fi admirate în holul Aulei „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, pe întreaga durată a săptămânii.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial al universității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom