Connect with us

Eveniment

Analize gratuite pentru cei care doneaza sange la Centrul de Transfuzie Sanguina Cluj

Stefania Heinz

Published

on

Analize gratuite pentru cei care doneaza sange la Centrul de Transfuzie Sanguina Cluj

Clujenii care doneaza sange in cadrul Centrului de Transfuzie Sanguina Cluj pot obtine gratuit rezultatele analizelor medicale.
Tot ce trebuie sa faci este sa faci poza sau sa-ti notezi codul primit inainte de donare si impreuna cu CNP-ul sa il introduci la urmatorul link, la 24 de ore dupa donare https://rezultate.crtscluj.ro

Drepturile donatorului
eliberarea la cerere a analizelor medicale efectuate (grupa sanguina, Rh, hemoleucograma, hepatita B, hepatita C, HIV, HTLV, analize biochimice)
eliberarea a 7 bonuri valorice
eliberarea unei adeverinte pentru o zi libera
eliberarea unei adeverinte pentru reducere 50% pe mijloacele de transport în comun

Traseul donatorului
Prezentare la fișierul centrului de transfuzii cu actul de identitate și completarea formularului de autoexcludere. Acest formular se completeaza cu maxima responsabilitate și sinceritate.
Controlul biologic predonare care consta în: efectuarea grupei sanguine, a hemoglobinei și a glicemiei la nevoie.
Consultatia medicala la cabinetul medical unde se evalueaza chestionarul de autoexcludere, rezultatele controlului biologic predonare și se efectuaeaza examenului clinic propriu-zis ( tensiunea arteriala, puls, greutate, examen obiectiv). In urma acestei consultatii donatorul poate fi admis, amanat temporar sau respins definitiv de la donarea de sange.
Donarea propriu-zisa care are loc în sala de recoltare.
Donatorului i se elibereaza bonurile valorice, adeverinta pentru zi libera și reducerile pe mijloacele de transport.

CONDITII DE ADMISIBILITATE

Donatorul de sange poate fii orice cetatean cu domiciliul in Romania sau cetatean UE cu rezidenta in Romania care corespunde criteriilor de eligibilitate ale actului donarii.

DE CE E BINE SA DONEZI SANGE?!

Sustinerea sanatatii emotionale

Donarea de sange are beneficii nu doar pentru sanatatea fizica, ci si pentru cea emotionala. Potrivit specialistilor de la Mental Health Foundation, simplul fapt a-i ajuta pe oamenii din jur:

reduce stresul;
ofera un sentiment de apartenenta;
reduce izolarea;
imbunatateste sanatatea mentala;
reduce sentimentele negative.
Mentinerea sanatatii cardiovasculare

Potrivit specialistilor, donarea regulata de sange este asociata cu reglarea tensiunii arteriale si cu un risc redus al aparitiei atacurilor de cord. Daca nivelul hemoglobinei este prea mare, donarea de sange ajuta la scaderea vascozitatii sangelui, situatie asociata cu formarea de cheaguri de sange, atacuri de cord si accident vascular cerebral.

Gestionarea greutatii

Exista specialisti care sugereaza ca donarea de sange duce la arderea a 650 de calorii. Cu toate acestea, nu pare sa existe nicio dovada concreta care sa ateste acest lucru. Orice beneficiu al acestei pierderi de calorii fi pe termen scurt.

Pe de alta parte, un grup de cercetatori americani a publicat in Cambridge University Press un studiu care schimba perspectiva asupra situatiei. Mai exact, oamenii de stiinta sugereaza ca datorita faptului ca personalul din centrele de donare de sange trebuie sa cantareasca donatorii, acest lucru ar putea ajuta la identificarea persoanelor cu obezitate si la indrumarea acestora spre gestionarea greutatii si a problemelor de sanatate asociate.

Reduce nivelul de fier in cazul pacientilor cu hemocromatoza

Hemocromatoza se manifesta printr-un existenta unui nivel prea mare de fier in sange. Acest lucru este foarte periculos, deoarece excesul se poate depozita in diferite organe ale corpului, cum ar fi ficatul si inima, si poate afecta modul in care functioneaza organele.

In aceste conditii, donarea de sange poate fi considerata o optiune de tratament pentru pacientii cu hemocromatoza.

Sangele donat poate trata in fiecare an un milion de pacienti. Prin donarea de sange, ajuti la salvarea unei vieti si in acelasi timp ai parte de cateva beneficii.

Sangele tau salveaza vieti

Daca te-ai intrebat vreodata de ce se fac atatea campanii pentru donarea de sange, iti prezentam cateva motive pentru care donarea de sange este asa de importanta. Salveaza viata unui om donand sange

Daca te intrebi de ce sa donezi sange, probabil deja iti vin in minte cateva motive. Sangele, simbol al vietii, foloseste fiecarei persoane aflate in impas. E nevoie de donatii de sange pentru a salva viata oamenilor. Fie ca ii donezi din sangele tau unei femei cu complicatii la nastere, precum sarcina ectopica sau hemoragie intensa inainte si dupa nastere, fie ca alegi sa donezi sange unui bolnav de cancer abia operat, tu ai puterea sa ii ajuti.Interventiile chirurgicale nu ar putea fi posibile fara a avea o rezerva de sange. Asadar, in acest sistem, sangele donat reprezinta un pilon important. Din fericire, progresul stiintific ne face sa putem sa salvam sute de mii de vieti, efectuand un transplant sau o interventie neurologica, procedee medicale imposibile in trecut. In ciuda multiplelor cai de a salva vietile omenesti, ne aflam in dependenta de rezerva de sange donat fara de care toate aceste minuni stiintifice nu si-ar indeplini misiunea. Prelungeste viata unui om prin donatia ta de sange Un alt motiv pentru a dona sange este prelungirea vietii si cresterea calitatii vierii unor categorii de pacienti ce sufera de afectiuni cronice. De exemplu, prin simpla donare constanta, putem sa reducem suferinta oamenilor ce sufera de hemofilie (boala erditara ce impune predispozitia spre hemoragie) sau talasemie (boala ereditata caracterizata de productia scazuta a hemoglobinei, manifestata prin anemii frecvente).De ce este folositor sangele tauFiecare picatura din sangele tau contine mai multe componente: celule rosii, celule albe si trombocite.

Celulele rosii

Celulele rosii sau eritrocitele, sunt cele mai numeroase din sange si transporta oxigenul de la plamani la tesuturi. Cu ajutorul heomglobinei din eritrocite se face si transferul dioxidului de carbon de la tesuturi la plamani. Donand sange, poti sa ajuti un bolnav de anemie sa isi creasca calitatea vietii. Deoarece anemia afecteaza celulele rosii, este nevoie de sange donat pentru ca acesti pacienti au frecvent sangerari, hemoragii interne.Pentru un bolnav suferind de anemie, o interventie la dentist sau o nastere reprezinta provocari mult mai mari decat pentru altcineva. Donand sange, ii poti ajuta sa faca fata acestor probleme.In plus, anemiile cronice pot conduce la dificultati recurente pentru acesti pacienti. Daca vei dona sange ii vei ajuta sa faca fata problemelor, acelasi find si cazul pacientilor care urmeaza tratament chimioterapeutic.

Celulele albe

Celulele albe sau leucocitele sunt baza sistemului de aparare a organismului. Mai putin numeroase, au un rol de protectie impotriva virusilor, parazitiilor si bacteriilor. Donand sange ii poti ajuta pe cei care, din diferite motive, pot avea un numar redus de leucocite. Un astfel de exemplu il reprezinta pacientii cu cancer care au organismul slabit.

Plasma

Plasma din sangele tau reprezinta pana la 60% din totalul sangelui. Formata din 90% apa si substante anorganice (saruri minerale care contin ioni dintre care mai importanti sunt cei de sodiu Na, clor, Cl, potasiu, K, magneziu, Mg, fosfor, P si calciu Ca) si substante organice (proteine, glucide, lipide etc) are si ea un rol in imunitatea organismului, in procesul de coagulare si mentine constanta presiunea osmotica idn sange. Daca vei dona sange, plasma din componenta acestuia ii poate ajuta pe cei care au suferit arsuri sau au probleme hepatice.

Trombocitele

Componente esentiale gasite in sangele tau, trombocitele contribuie majoritar la initierea procesului coagularii in cazul in care un vas de sange este sectionat. Trombocitele formeaza o punte pe marginea palgii, creend trombul care blocheaza pierderea sangelui. Folosind trombocitele din sangele donat, pacientii cu aplazii medulare in leucemii, pacientii chimioterapeutici si trombocitemii pot beneficia de ajutor direct.Timpul de stocare al produselor din sange:Globulele rosii – stocate 42 de zile la 2° C si 6° C.Trombocitele – stocate 5 zile cu agitare continua la 22° C.Plasma congelata la – 25° C are o durata de viata de un an.


CENTRUL DE TRANSFUZIE SANGUINA CLUJ
Adresa: Str. Nicolae Balcescu nr. 18
Cluj-Napoca
Tel./Fax.: 0364 411254, 0264 592882(distributie sange si laboratoare)
Program – Luni – Vineri  – 07:30 – 13:30

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era