Connect with us

Eveniment

Au uitat clujenii de pandemie? Cum a arătat prima seară în care terasele au fost deschise până la miezul nopții

Stefania Heinz

Published

on

Au uitat clujenii de pandemie? Cum a arătat prima seară în care terasele au fost deschise până la miezul nopții

Clujenii par să fi uitat deja de pandemia. În prima seara după deschiderea teraselor până la ora 24:00, terasele din centrul orașului au fost pline.
Hotărârea nr. 113 din 15 mai 2021 privind stabilirea unor măsuri de diminuare a impactului tipului de risc, în aplicarea H.G. nr. 531/10.05.2021 cu modificările și completările ulterioare, pe raza județului Cluj.

În unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului Cluj, prevăzute în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3 /1000 de locuitori, se dispun, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 15.05.2021, următoarele măsuri:

a) organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile din județ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;

b) organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

c) se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 50 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior.

d) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-24.00.

e) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-24.00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

f) activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-24.00.

g) activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5.00-24.00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;

h) măsurile prevăzute la lit. d)-g) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

i) prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. h), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.

 j) nu este permisă activitatea în cluburi și discoteci;

k) activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.

 l) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.

m) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Cultura

VIDEO| Florin Piersic, 90 de ani de legendă. Maestrul care a transformat aniversarea într-un spectacol memorabil

Alex Campian

Published

on

Sursa: Facebook : Florin Piersic

Florin Piersic a împlinit marți venerabila vârstă de 90 de ani, iar momentul a fost marcat printr-o gală aniversară specială, organizată luni seară la Teatrul Național București. Evenimentul a reunit familia, colegii de breaslă și publicul care l-a urmărit și iubit de-a lungul a mai bine de șase decenii de carieră.

Una dintre sălile Teatrului Național București s-a deschis pentru a-l sărbători pe actorul care a devenit, pentru generații întregi, un simbol al teatrului și filmului românesc. Florin Piersic nu a fost doar celebrat, ci a fost, așa cum și-a obișnuit publicul, protagonistul unui adevărat spectacol.

George Ivașcu, actor:
„Florin Piersic este un spectacol, el. După cum se ştie, vedeţi, el poate să ţină sala până dimineaţa şi nu e o glumă, este o zestre, un tezaur al teatrului şi filmului românesc.”

În sală, emoția a fost dublată de admirația publicului, exprimată simplu și sincer:

„Faptul că-l iubeşte toată lumea, toată ţara, oameni de toate generaţiile, asta spune multe şi la 90 de ani.”

„A fost un adevărat spectacol şi o mare plăcere să vedem o asemenea valoare.”

Seara a fost presărată cu momente emoționante. Florin Piersic a surprins publicul urcând la pian, unde a interpretat o melodie dedicată mamei sale, un gest intim, primit cu aplauze îndelungate. Omagiile au continuat printr-un moment muzical oferit de actrița Medeea Marinescu.

Medeea Marinescu:
„Nu au putut lipsi nici scenele amuzante. O copie a lui Mărgelatu călare a adus în faţa publicului un moment nedorit de spontaneitate cabalină.”

Pe tot parcursul galei, florile și cuvintele simple au vorbit despre legătura specială dintre actor și public:

„Un om extraordinar.”
Reporter: Cum a fost să îi dăruiţi flori?
Spectator: „Un privilegiu.”
„Este o persoană extraordinară, ştie să asculte, ştie să tacă”, a spus o altă spectatoare.

O viață pentru scenă și film – scurt omagiu biografic

Născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj-Napoca, Florin Piersic a intrat în lumea filmului în 1957, cu rolul lui Tănase din „Ciulinii Bărăganului”. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, şi-a început cariera scenică pe scena Teatrului Naţional din Capitală, în 1959, impunându-se rapid ca unul dintre cei mai promițători actori ai generației sale.

Consacrarea a venit prin cinematografie. Florin Piersic a construit, de-a lungul anilor, o filmografie emblematică: „Neamul Şoimăreştilor”, „De-aş fi… Harap Alb”, „Răscoala”, „Mihai Viteazul”, dar mai ales seria filmelor cu haiduci – „Haiducii lui Şaptecai”, „Zestrea domniţei Ralu”, „Fraţii Jderi”. Personajele sale, completate de roluri memorabile în filme de aventură și mister precum „Drumul oaselor”, „Trandafirul galben”, „Masca de argint” sau „Colierul de turcoaze”, au devenit repere ale cinematografiei românești.

Distincțiile nu au întârziat să apară. În 1967 a primit Ordinul Meritul Cultural, în 2002 a fost decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, iar în 2019 a primit Premiul UNITER pentru întreaga carieră. În 2011, a devenit primul român cu stea pe Aleea Piața Timpului din București.

Dincolo de roluri, Florin Piersic a rămas un povestitor unic, capabil să transforme fiecare apariție într-o întâlnire personală cu publicul. Proiecte precum „Omul cu 100 de chipuri” sau „Hoinărind printre amintiri” au consolidat această legătură rară dintre artist și spectator.

Anul 2024 a adus și încercări dificile, cu probleme medicale serioase și o perioadă lungă de recuperare. Revenirea sa în fața publicului, la 90 de ani, a avut astfel o semnificație aparte.

Florin Piersic rămâne, la această vârstă simbolică, nu doar un mare actor, ci o parte vie din memoria culturală a României. Un om care a traversat epoci și generații, păstrându-și farmecul, vocea și capacitatea rară de a emoționa. Un omagiu în aplauze pentru o viață trăită sub luminile scenei.

Gala anivesara 90 de ani Florin Piersic sursa: stirileprotv.ro

Video and info: stirileprotv.ro, Facebook : Florin Piersic

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Cluj-Napoca sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române: evenimente, concerte și tradiții pe 24 ianuarie!

Alex Campian

Published

on

Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca invită întreaga comunitate să participe la Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită pe 24 ianuarie 2026. Orașul va fi îmbrăcat în haine de sărbătoare pentru a marca 167 de ani de la Mica Unire, printr-un program complet de ceremonii, spectacole folclorice și concerte.

Evenimentele încep la ora 11:00, în scuarul bustului domnitorului Al. I. Cuza (scuarul CEC, B-dul 21 Decembrie 1989, vizavi de Instituția Prefectului Județul Cluj). Programul include:

  • discursuri oficiale;

  • defilarea gărzii de onoare și a Muzicii Militare;

  • ceremonie religioasă;

  • depunerea de coroane și jerbe de flori;

  • Hora Unirii.

Ceremonia este organizată de Instituția Prefectului Județului Cluj, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, împreună cu Divizia 4 Infanterie „Gemina”.

Manifestările continuă în Piața Unirii, cu momente artistice care vor anima întreaga zi:

  • 13:00 – Regal folcloric: Ansamblul folcloric Ioan Berci, artiști locali precum Mariana Gabrian Sfechiș, Roxana Poiană, Florian Roșan, Andra Cocian, Iulia Bucur, Ioana Breda Morar, Narcisa și Ana Georgeta Balla și alții, acompaniați de Orchestra Regal Transilvan.

  • 19:00 – Concert Semnal M.

Pe 24 ianuarie va fi și ultima zi a iluminatului festiv din centrul orașului:

  • „Corul Îngerilor” (strada Iuliu Maniu) – spectacole la 17:30, 18:00, 18:30, 19:00, 19:30, 20:00, 20:30, 21:00, 21:45

  • „Pădurea de Crăciun” (strada Universității) – spectacole la 17:15, 17:45, 18:15, 18:45, 19:15, 19:45, 20:15, 20:45, 21:15

Evenimentul este organizat cu sprijinul partenerilor oficiali Terapia – O companie Sun Pharma, Iulius Mall Cluj-Napoca, partener principal Ursus, și al altor parteneri precum Coca-Cola, Alexandrion, Coral Impex, Distribuție Energie Electrică România și Why Not Us. Parteneri media: TVR Cluj, Radio Impuls, Radio Cluj.

Restricții de circulație

Primăria Cluj-Napoca informează participanții că pe perioada manifestărilor vor exista restricții de circulație:

  • 22 ianuarie 2026, ora 7:00 – 25 ianuarie 2026, ora 22:00 – restricționarea circulației pe banda trei de pe latura de Est a Pieței Unirii, când situația o impune;

  • 24 ianuarie 2026, 11:30 – 12:00 – restricționarea circulației pe B-dul 21 Decembrie 1989, zona intersecției cu Piața Avram Iancu și strada Cuza Vodă;

  • 24 ianuarie 2026, 17:00 – 20:00 – închiderea traficului pe str. Napoca, Piața Unirii (latura de Sud și Est) și B-dul Eroilor.

La mulți ani, România! La mulți ani, Cluj-Napoca!

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Un nou concept culinar atrage publicul la Iulius Mall Cluj: Bite Me Korea, succes din prima zi

Alex Campian

Published

on

Food court-ul de la Iulius Mall Cluj continuă să se dezvolte prin concepte internaționale care aduc diversitate și experiențe culinare actuale. Cea mai recentă inaugurare, restaurantul Bite Me Korea, a confirmat interesul tot mai mare al clujenilor pentru street food-ul asiatic, reușind să atragă peste 700 de vizitatori chiar în ziua deschiderii spune monitorulcj.ro

Noua locație propune reinterpretarea unuia dintre cele mai populare preparate din Coreea de Sud, corndog-ul, adaptat gusturilor locale prin combinații variate de texturi și sosuri. Aluatul consistent, acoperit cu panko, cuburi de cartofi crocanți sau orez expandat, este completat de sosuri dulci, picante sau cu note cremoase, oferind o experiență culinară echilibrată și ușor de personalizat.

Meniul Bite Me Korea include mai multe opțiuni apreciate de public: Corndog Clasic, Special cu sos ranch, Potato Dog cu cartofi, Spicy Dog cu sos cheddar și pudră Cheetos Flamin’ Hot, precum și Crispy Rice Dog, cu rice puffs. Pentru cei care doresc să testeze mai multe sortimente, sunt disponibile formulele Signature Box, cu trei corndogi diferiți, sau Pocket Menu, ce combină un corndog cu o porție de cartofi prăjiți. Oferta este completată de garnituri și sosuri speciale, gândite pentru a evidenția gustul fiecărui produs.

Deschiderea Bite Me Korea consolidează poziția Iulius Mall Cluj ca punct de referință pentru concepte culinare moderne și internaționale, adresate atât tinerilor, cât și publicului larg interesat de noi tendințe gastronomice.

Vizitatorii sunt invitați să descopere în food court un preparat emblematic al bucătăriei coreene, reinterpretat într-o formulă contemporană, chiar în centrul Clujului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era