Sponsorizat
Categories: Eveniment

#BlueMondayRomania. Ședințe gratuite la psiholog pentru clujenii care se simt singuri, triști sau deprimați

Sponsorizat
Sponsorizat


Pornită în 2018, inițiativa #BlueMondayRomania permite celor care se simt singuri, triști sau deprimați în această perioadă să discute cu psihologi în cadrul unor ședințe oferite cu titlu gratuit în perioada 20-24 ianuarie. Pentru a se înscrie, doritorii trebuie să completeze un formular disponibil la adresa web https://rb.gy/jlsewp, urmând ca apoi să intre în contact cu psihologii.
În România, peste 2 milioane de persoane suferă de depresie, potrivit ultimelor cifre publicate de Organizația Mondială a Sănătății. Așa că discuția deschisă despre acest lucru trebuie să se întâmple cât se poate de mult. 

 “2020 este al treilea an pentru campania #BlueMondayRomania și, totodată, anul în care îmi dau seama cât de mult a crescut acest proiect, repede, fără să se îndepărteze de scopul pe care îl are: conștientizarea depresiei și a faptului că este normal să apelăm la specialiști atunci când avem nevoie. În 2018, luni pe 20 Ianuarie, umpleam cabinetele de psihologie cu postcarduri cu mesaje de încurajare scrise de oameni care treceau pe la Daisler Print House, în 2019 am avut 8 psihologi înscriși ca parteneri, anul acesta în schimb, avem 16 și un eveniment deschis pentru publicul larg unde se va discuta despre depresie cu specialiști”, a explicat psihologul Denisa Niță, coordonatoarea proiectului.

“Anul trecut am realizat un video scurt despre nevoia de a ne uita în jur, la cei de lângă noi și de-a-i asculta. Video-ul postat pe pagina Daisler Print House a avut peste 150 de distribuiri și câteva zeci de mii de vizualizări. În urma lui câteva zeci de persoane din toată țara ne-au scris că își doresc să discute cu un psiholog despre diversele probleme cu care se confruntă. Așa că în acest an am reușit să convingem mai mulți psihologi care în săptămâna 20-24 ianuarie și-au donat din orele de cabinet și sperăm să atingem un număr cât mai mare de persoane care să afle că astfel pot să discute cu un profesionist despre problemele prin care trec. Absolut gratuit”, a transmis Andi Daiszler, managerul de marketing al Daisler Print House.

Peste 15 psihologi din Cluj-Napoca și București așteaptă ca cei care vor să intre în contact cu ei să se înscrie completând formularul disponibil public, pe facebook pe pagina evenimentului Blue Monday, pe paginile de Facebook Daisler Print House și Daisler Asociația.

Suplimentar, pe data de 20 ianuarie, spațiul de coworking Invest Cluj găzduiește o discuție informală despre depresie și metodele prin care ea poate fi combătută. Invitații speciali ai întâlnirii sunt lect. univ. dr. Diana Cândea de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul UBB Cluj și mediul psihiatru Bianca Coșa, rezident la Clinica de Psihiatrie. Accesul e liber, luni – 20 ianuarie – de la ora 17, la adresa Strada Eremia Grigorescu nr. 18 – Invest Cluj.

Din 2005, în fiecare an, cea de-a treia zi de luni a lui ianuarie e supranumită Blue Monday. Conceptul vine de peste ocean și potrivit unei ecuații pseudoștiințifice are de-a face cu o stare generală proastă cauzată de trecerea sărbătorilor de iarnă, întoarcerea la muncă, o situație financiară mai precară decât în luna anterioară și per total o stare generală deprimantă. Tot de peste ocean vine și remediul, de obicei sub forma unor reduceri pentru a încuraja comportamentul consumerist. 

Campania #BlueMondayRomania a fost lansată în 2018 de Daisler Print House în colaborare cu Asociația Studenților Psihologi din România. În 2020, campania e coordonată de psihologul Denisa Niță.

Source link

Facebook Comments Box
Tudor Calinescu

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

9 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

17 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago