Connect with us

Eveniment

David Ciceo: În următorii 15 ani, traficul de pasageri se va dubla. Trebuie să găsim soluții de dezvoltare

Tudor Calinescu

Published

on

David Ciceo: În următorii 15 ani,  traficul de pasageri se va dubla. Trebuie să găsim soluții de dezvoltare


Prima întrunire din acest an a Asociaţiei Aeroporturilor din România (A.A.R.) are loc joi, 16 ianuarie 2020, la Hotelul Alpin din Poiana Braşov.
La invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veștea şi a preşedintelui Asociaţiei Aeroporturilor din România, David Ciceo, au răspuns directorii generali ai aeroporturilor membre A.A.R., secretari de stat şi directori din cadrul Ministerului Transporturilor şi Ministerului Economiei, directorii generali de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi ROMATSA, membri din conducerea Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România, Asociației Naționale a Agențiilor de Turism şi Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Braşov, alături de reprezentanţi de la companii aeriene şi tour-operatori din ţară şi străinătate.

Pe agenda dezbaterilor sunt incluse subiecte de interes în domeniul aeronautic, precum dezvoltarea infrastructurii aeroportuare, dezvoltarea terminalelor de pasageri și a terminalelor cargo, proiectul noului Cod Aerian şi actualizarea Master Planului de Transport. Totodată, vor fi discutate aspecte privind securitatea și siguranța aviației civile, finanțarea aeroporturilor prin intermediul Programului Operațional de Infrastructură Mare 2014-2020 şi atragerea fondurilor europene pentru aeroporturi prin Politica de Coeziune în perioada 2021-2027. Nu în ultimul rând, evoluția  traficului de pasageri pe aeroporturile din România, posibilităţile de atragere de noi companii aeriene, rolul aviației civile în dezvoltarea turismului şi colaborarea dintre aeroporturi, agențiile de turism, companiile aeriene și organizațiile județene de turism vor fi alte teme de analiză în cadrul şedinţei A.A.R.

„Traficul de pasageri pe aeroporturile din România a depășit în 2019, 23 de milioane de pasageri, iar estimările  arată că, la o creștere anuală, în medie de 4%, în următorii 15 ani,  traficul de pasageri se va dubla. În acest context, împreună cu autoritățile locale și naționale trebuie să găsim soluții de dezvoltare, astfel încât, aeroporturile din România să devină cât mai competitive din punct de vedere al infrastructurii și al serviciilor pe care le oferă pasagerilor și partenerilor, pe o piață internațională unde concurența este din ce în ce mai mare”, a declarat David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România și director general al Aeroportului Cluj.

“De asemenea, trebuie să gândim o strategie și pentru dezvoltarea terminalelor cargo, iar fondurile europene pot reprezenta una din principalele surse de finanțare. Creșterea numărului de destinații este un alt obiectiv al aeroporturilor, iar la ședință participă și reprezentanți din domeniu turismului, pentru ca împreună, să încercăm să implementăm modele de bune practici în vederea extinderii rețelelor de rute și a dezvoltării turistice a destinațiilor românești”, a precizat Ciceo.  

Brașovul, gazda primei întruniri a AAR din 2020

„Ne onorează şi ne bucură faptul că suntem gazdele acestei întruniri a Asociaţiei Aeroporturilor din România. Este o nouă dovadă că Braşovul are deja un cuvânt de spus în domeniul aeroportuar, prin specialiştii care se ocupă de realizarea Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav. Am dovedit că proiectul nostru este unul matur, serios și deschizător de drumuri pentru administrațiile județene. Etapele parcurse în 2019 în implementarea proiectului AIBG sunt însemnate şi ele ne asigură premisele că până la sfârşitul acestui an Aeroportul va fi finalizat în proporție de 90%. Noi nu construim orice fel de aeroport, ci unul care va fi între primele trei la nivel naţional, după Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” şi Aeroportul Internaţional Cluj, atât din punctul de vedere al mărimii terminalului de pasageri, cât şi ca lungime a pistei de decolare-aterizare”, a menţionat preşedintele CJ Braşov Adrian-Ioan Veştea.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Keanu Reeves dă lovitura verii: apare la Electric Castle 2026, alături de un lineup uriaș

Alex Campian

Published

on

Ediția din 2026 a Electric Castle vine cu una dintre cele mai neașteptate apariții din istoria festivalului: Keanu Reeves urcă pe scenă la Bonțida împreună cu trupa sa, Dogstar.

Evenimentul, programat între 16 și 19 iulie pe domeniul Castelul Bánffy, promite să depășească așteptările fanilor printr-un mix de artiști legendari și nume fresh care domină topurile internaționale scrie clujcapitala.ro

Un lineup care acoperă tot spectrul muzical

Organizatorii au construit un afiș eclectic, în care se regăsesc trupe iconice precum The Cure și Twenty one Pilots, alături de artiști aflați în plină ascensiune.

Publicul va avea ocazia să-l vadă live pe Teddy Swims, unul dintre cele mai virale nume din ultimii ani, dar și proiecte alternative care au redefinit scena indie și rock, precum Wet Leg sau Nothing But Thieves.

De la underground la mainstream global

Lineup-ul nu ocolește nici zona hip-hop și electronică. Artiști ca Yung Lean și Bladee aduc vibe-ul alternativ, în timp ce nume consacrate precum Chase & Status sau Subtronics garantează show-uri electrizante.

Momentul viral al ediției: Keanu Reeves pe scenă

Cea mai discutată confirmare rămâne însă prezența lui Keanu Reeves. Cunoscut la nivel global pentru rolurile sale din The Matrix sau John Wick, actorul revine în fața publicului într-o ipostază diferită: muzician.

Cu Dogstar, Reeves nu vine doar din nostalgie, ci cu materiale noi și un show care promite să atragă atât fanii filmelor, cât și pe cei ai muzicii live.

Biletele se vând deja

Interesul pentru ediția din 2026 este deja ridicat, iar abonamentele au fost puse în vânzare începând de la 169 de euro. Organizatorii au păstrat și opțiunea de plată în rate, ceea ce face festivalul accesibil unui public mai larg.

Cu peste 200 de artiști confirmați, ediția Electric Castle 2026 se conturează ca una dintre cele mai puternice din ultimii ani, iar momentul Keanu Reeves ar putea deveni highlight-ul verii.

info imagine: imagine sugestiva generata Ai

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era