Connect with us

Eveniment

Brexitul aduce noi restricții care se vor aplica cetățenilor UE și celor ai Regatului Unit de la 1 ianuarie 2021

Stefania Heinz

Published

on

Brexitul aduce noi restricții care se vor aplica cetățenilor UE și celor ai Regatului Unit de la 1 ianuarie 2021

De la 1 ianuarie 2021 la realitatea Brexitului va aduce noi reguli pentru turism, călătorii de afaceri, studii superioare, imigraţie la care vor fi nevoiţi să se adapteze cetăţenii obişnuiţi să circule fără obstacole de peste 45 de ani între Regatul Unit şi Uniunea Europeană, notează marţi AFP.
Începând cu prima zi a anului viitor, britanicii vor fi consideraţi în Uniunea Europeană drept cetăţeni ai unei ţări terţe şi, în consecinţă, nu vor mai beneficia de libertatea de circulaţie pentru a lucra, a studia sau a se retrage la pensie pe teritoriul UE şi al statelor asociate (Norvegia, Islanda, Elveţia), potrivit Agerpres.

La rândul său, Regatul Unit va trata UE ca pe majoritatea “non-britanicilor”, cu diferenţa că cei care justifică un statut de rezident în această ţară înainte de sfârşitul anului 2020 îşi vor păstra drepturile, în conformitate cu Acordul de retragere încheiat la finalul lui 2019. Este valabilă şi reciproca pentru cetăţenii britanici domiciliaţi în UE.

Turism

Turiştii britanici vor trebui să se doteze cu multă răbdare pentru demersurile de intrare pe teritoriul UE, chiar dacă cele două părţi s-au înţeles în principiu asupra unei exceptări reciproce a obligativităţii vizelor. Ei ar putea să fie obligaţi să arate că dispun de o asigurare, de resurse suficiente sau de un bilet de întoarcere în Regatul Unit.

Sejurul lor în UE va fi limitat la cel mult 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.

În ceea ce-i priveşte pe europeni, aceştia vor putea intra pe teritoriul britanic doar pe baza cărţii de identitate până în octombrie 2021, dată de la care va fi necesar un paşaport, pentru sejururi de cel mult şase luni. Vor exista însă şi excepţii. Anumite categorii de însoţitori ai unui cetăţean al UE vor avea nevoie de viză.

Cetăţenii irlandezi şi cei britanici vor continua să beneficieze de libertatea totală de circulaţie în virtutea unui acord bilateral.

Călătorii de afaceri

Chestiunea controalelor la frontieră în cazul călătoriilor de afaceri se află printre subiectele încă nerezolvate între europeni şi britanici.

Pentru o misiune sau un serviciu remunerat, ar putea fi necesare o viză sau un permis de muncă, în funcţie de legislaţia în vigoare în ţara membră a UE vizată.

De partea britanică, europenii ar putea fi trataţi ca toţi cetăţenii ţărilor aşa-numite favorizate, adică să aibă nevoie de un permis pentru a lucra, dar nu şi pentru a asista la o reuniune.

În acelaşi spirit, cetăţenii UE care vor beneficia de o ofertă de muncă în Regatul Unit vor trebui să demonstreze cunoaşterea limbii engleze, cu un nivel al salariului fixat prin lege.

Studii

Începând din ianuarie, studenţii europeni vor avea nevoie de o viză pentru orice sejur universitar mai mare de 180 de zile în Regatul Unit. De asemenea, ei vor trebui să plătească taxe de şcolarizare mai ridicate – de până la patru ori mai mari la medicină sau pentru anumite diplome universitare prestigioase.

Potrivit unui studiu al parlamentului britanic, în anul universitar 2018-2019 în Regatul Unit învăţau 143.000 de studenţi din Uniune.

În 2015, studenţii străini au injectat 25,8 miliarde lire sterline (29 miliarde euro) în economia Regatului Unit, considerat a doua destinaţie universitară preferată din lume, după SUA.

Ca urmare a Brexitului, studenţii britanici nu vor mai avea dreptul la Erasmus, program care a permis milioanelor de tineri din Regatul Unit să treacă frontierele pentru a studia într-o altă ţară europeană.

Imigraţie

În prezent, aproximativ 1,3 milioane de britanici locuiesc în UE. În Regatul Unit, peste 4,2 milioane de cetăţeni europeni au depus până la finalul lunii octombrie cereri pentru statutul de rezident. Drepturile lor sunt protejate dacă ei sunt stabiliţi înainte de 31 decembrie 2020.

Situaţia va fi total diferită pentru cei care doresc să emigreze după 1 ianuarie. De exemplu, britanicii care vor dori să se stabilească în Franţa, Spania sau Germania (destinaţiile lor favorite pentru a lucra sau a se retrage la pensie) vor trebui să facă faţă aceloraşi constrângeri ca şi ceilalţi cetăţeni ai ţărilor terţe, fie că este vorba despre asigurare medicală, condiţii de venit sau cerinţe lingvistice.

De partea sa, Regatul Unit va instaura un sistem pe puncte începând din 2021 care va face mai dificilă stabilirea cetăţenilor europeni în această ţară; vor fi luate în calcul vârsta, cunoaşterea limbii engleze şi situaţia resurselor financiare.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era