Sponsorizat
Categories: Eveniment

Cabană în flăcări la Măguri Răcătău. Intervenția a durat patru ore

Sponsorizat
Sponsorizat

Un incendiu a izbucnit, duminică dimineață, la o cabană din localitatea clujeană Muntele Rece, comuna Măguri Răcătău. 
La fața locului au intervenit trei autospeciale pentru stins incendii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), un echipaj al Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Măguri Răcătău.

”În momentul sosirii primelor echipaje la locul evenimentului, focul cuprinsese acoperișul întregii cabane, pe o suprafață de 40 mp, dar și bucătăria de vară. Flăcările au fost lichidate la scurt timp după sosirea pompierilor, însă aceștia au fost nevoiți să acționeze mai bine de patru ore pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului și eliminarea tuturor focarelor care ardeau mocnit.

Cercetările preliminare au stabilit că, cel mai probabil, incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a imobilului”, a transmis ISU Cluj. Nici una dintre persoanele aflate în cabană nu a fost rănită.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago