Connect with us

Eveniment

Cât durează să vinzi un apartament în Cluj

Diana Petrescu

Published

on

Lovitură pentru clujenii care vând sau cumpără locuințe. Care este planul statului

În trei dintre cele cinci mari centre regionale analizate, perioada medie de vânzare pentru un apartament a fost mai mică în T2/2022 comparativ cu perioada similară a anului anterior.Timpul mediu necesar pentru a parafa achiziţia unei locuinţe a crescut în Bucureşti de la 41 la 47 de zile în decurs de un an, potrivit celui mai recent raport al platformei Imobiliare.ro, cu date referitoare la trimestrul al doilea (aprilie-iunie) din 2022.Totodată, marja de negociere a crescut de la 1,91% în T2/2021 până la 2,99% în T2/2022, aceasta reprezentând diferenţa dintre ultimul preţ cerut şi valoarea de tranzacţionare a unui apartament. De altfel, această marjă a cunoscut o creştere şi în alte oraşe mari din ţară, precum Cluj-Napoca, Braşov, Constanţa şi Timişoara, incluse în studiul Imobiliare.ro, preluat de Ziarul Financiar.„Majorări au avut loc în toate cele cinci mari oraşe analizate. Acest indicator a atins, astfel, pragul de 3,7% în Cluj-Napoca (în condiţiile în care în T2/2021 se situa la 2,16%), în vreme ce în Bucureşti a ajuns la 2,9% (comparativ cu 1,9% în urmă cu un an). În Braşov, acest indicator se situează la un nivel de 2,8% (comparativ cu 2,6% în T2/2021), în vreme ce în Constanţa ajunge la 2,6%. Pe ultimul loc se află Timişoara, cu o valoare procentuală de 1,4% (comparativ cu 1,2% în T2/2021)“, notează realizatorii studiului.Cât priveşte perioada medie de vânzare pentru un apartament, în trei dintre cele cinci mari centre regionale analizate, aceasta a fost mai mică trimestrul trecut comparativ cu perioada similară a anului anterior.„Cea mai mică valoare a acestui indicator este consemnată în Braşov, unde timpul necesar pentru tranzacţionarea unei asemenea unităţi locative a fost de 41,5 de zile în intervalul aprilie-iunie 2022. La polul opus, cea mai mare perioadă de vânzare, respectiv 83 de zile, a fost înregistrată în Cluj-Napoca (în scădere cu 81 de zile, de la aproximativ 164 de zile în urmă cu 12 luni), în vreme ce Constanţa şi Timişoara se află la un nivel destul de apropiat, cu 58, respectiv 51,5 zile.“Comparativ cu un an în urmă, cererea pentru proprietăţi rezidenţiale (apartamente, dar şi case) se situa, în trimestrul al doilea din 2022, la un nivel cu 29% mai mic în marile centre regionale ale ţării. Cu toate acestea, comparativ cu cele trei luni anterioare, interesul pentru proprietăţile rezidenţiale disponibile spre vânzare în cele mai mari şase oraşe ale ţării a scăzut într-o proporţie mai mică, şi anume cu 22,7%.

Source link

Facebook Comments Box

Actualitate

Cluj, orașul ciocolatei! Festival UNIC, cu dulce pentru toate poftele!

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul devine raiul ciocolatierilor! Festival UNIC în România, cu dulce pentru toate gusturile!

Cluj-Napoca va fi, în acest weekend, capitala dulce a României! Orașul găzduiește un festival al ciocolatei de neratat, “Chocolate Saga”, eveniment ce va avea loc între 11 și 13 aprilie, la Chios, în inima Parcului Central.

Acesta este un moment special, deoarece este prima ediție a festivalului organizată în afara Bucureștiului, ceea ce subliniază importanța Clujului pe harta evenimentelor culturale și gastronomice.

Ciocolatierii români, din ce în ce mai numeroși și mai talentați, vor fi în centrul atenției. Aproape jumătate dintre brandurile autohtone de ciocolată se află în vestul țării, ceea ce demonstrează creativitatea și pasiunea antreprenorilor locali din această regiune.

“Vestul țării s-a remarcat ca o zona creativa, cu aproape jumătate din brandurile autohtone dezvoltate aici. Este un semn clar că dulciurile românești capătă identitate și valoare adăugată”, afirmă Adina Istrate, organizatoarea Chocolate Saga.

Festivalul promite o experiență delicioasă pentru toate gusturile și activități pentru întreaga familie. Iubitorii de ciocolată vor putea savura o varietate impresionantă de sortimente:

  • Ciocolată albă: Pentru cei cu suflet de copil și imaginație bogată.
  • Ciocolată roz: Pentru romanticii incurabili și visători.
  • Ciocolată cu lapte: Clasic și reconfortant, ca o îmbrățișare.
  • Ciocolată cu caramel: Pentru aventurierii gusturilor.
  • Ciocolată neagră: Intens și sofisticat, pentru cunoscători.
  • Ciocolată de casă: Cu gustul autentic al copilăriei.
  • Ciocolată explozivă: Pentru cei care caută senzații tari.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Magie la Cluj: Concerte Multisenzoiral cu Vivaldi și Ceaikovski! Unde? Când?

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul sub vraja lumânărilor: Concerte multisenzoriale cu Vivaldi și Ceaikovski la Auditorium Maximum

Clujenii sunt invitați în această primăvară la o experiență muzicală cum rar se întâlnește: concertele multiSENZORIAL, un concept inovator care transformă spațiile clasice în lumi de basm, inundate de lumina a mii de lumânări electrice. Atmosfera spectaculoasă, îmbinată cu măiestria unor muzicieni de top, promite o călătorie sonoră și vizuală de neuitat.

12 aprilie, ora 18:00 – Pe scena Auditorium Maximum va răsuna magia baletelor „Lacul lebedelor” și „Spărgătorul de nuci”, capodopere semnate de Piotr Ilici Ceaikovski. Muzica va fi interpretată de violonista Diana Jipa și Ansamblul Sebastian, într-un decor feeric care aduce publicul direct în inima poveștilor.

Seara continuă de la ora 20:00, când începe o altă incursiune fascinantă: „Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi, aduse la viață în aceeași formulă artistică. Publicul va trăi, notă cu notă, spectacolul naturii de-a lungul celor patru anotimpuri – de la prospețimea primăverii, la arșița verii, bogăția toamnei și răceala iernii.

🎻 Programul serii include:

  • Primăvara: Allegro – Largo – Allegro pastorale

  • Vara: Allegro non molto – Adagio – Presto

  • Toamna: Allegro – Adagio molto – Allegro

  • Iarna: Allegro non molto – Largo – Allegro

🎟️ Biletele sunt disponibile online și la locație (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 5), dar se recomandă sosirea cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea concertului. Evenimentele au o durată de aproximativ 60 de minute, iar accesul copiilor este permis de la 8 ani în sus.

✨ IMPORTANT: Din motive de siguranță, lumânările folosite în decor sunt electrice, dar creează o ambianță caldă și poetică, perfectă pentru o seară specială.

Dacă vrei să evadezi din rutina orașului și să te lași purtat de muzică într-un tărâm de poveste, nu rata aceste două seri excepționale la Cluj!

Biletele se pot achiziționa aici:
https://tickets.multisenzorial.com/

Facebook Comments Box
Continue Reading

Eveniment

Record Store Day 2025 – 3 zile de muzică, viniluri și good vibes!

Stefania Heinz

Published

on

Pregătește-te pentru un weekend epic în Cluj, dedicat în întregime iubitorilor de muzică pe vinil! Record Store Day revine cu forțe proaspete, iar anul acesta îl sărbătorim cum se cuvine la LaVinil, Yolka și Flying Circus. Trei zile de diggin’, DJ sets și concerte care te vor ține conectat la tot ce e cool în lumea analogică.


🎧 Ce e Record Store Day?

Lansat în 2008, Record Store Day este omagiul internațional adus magazinelor de discuri independente. Artiști, colecționari și pasionați de sunet autentic se adună an de an pentru ediții exclusive lansate special pentru această ocazie. Este ziua în care muzica pe vinil devine sărbătoare globală – și nimic nu sună mai bine!


📍 Ce se întâmplă în Cluj?

🎵 LaVinil – Viniluri cât cuprinde, inclusiv ediții speciale aduse special pentru acest weekend. Dacă nu ajung toate la timp… eh, știi cum e: vinilurile bune merită așteptarea.

🌀 Târg de viniluri @ Yolka – În căutare de rarități? La Yolka te așteaptă o selecție diversă și surprize din alea care îți fac inima să tresară!

🎚️ Live Vinyl DJ Sets @ LaVinil – Muzica e în priză non-stop. DJ locali și invitați speciali vor scoate sunete groase direct de pe platan!

🎤 Concert aniversar New Disorder @ Flying Circus – Vineri, 11 aprilie, trupa New Disorder împlinește 14 ani și marchează momentul cu un super show alături de Hanging Around. Intrarea se face pe bază de bilet.

💃 Party @ Yolka – Sâmbătă se lasă cu dans! UFO și Count de Monte Disco pun vibe-ul pe repeat de la 19:00 până târziu.


🗓️ Unde și când?

📍 LaVinil – 11–13 aprilie | 14:00–21:00
📍 Yolka – 12–13 aprilie | 14:00–23:00
📍 Flying Circus – 11 aprilie | de la ora 19:00 (bilete disponibile la intrare)

🔗 Pentru program actualizat și mai multe detalii, urmărește:
LaVinil | Yolka | Flying Circus


🔊 Viniluri. Muzică. Oameni faini.

Hai să facem din Record Store Day 2025 cel mai tare weekend de primăvară!

🎶 Ne vedem printre viniluri! 🎶

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite