Sponsorizat
Categories: Eveniment

Cauciucurile de iarnă. Când sunt obligatorii și ce amenzi riști dacă nu le ai montate/ Ce înseamnă simbolurile de pe anvelope

Sponsorizat
Sponsorizat


Cauciucurile de iarnă sunt obligatorii în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Pe scurt, Codul Rutier spune că trebuie să ai maşina dotată cu anvelopele potrivite indiferent de sezon, astfel că poţi fi amendat dacă eşti prins cu cauciucuri de vară pe o porţiune de drum acoperită cu zăpadă sau polei. Așadar, utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când începe să ningă, indiferent de perioadă, cât timp este carosabilul acoperit de zăpadă. 

Registrul Auto Român precizează că “TOATE anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M şi S (însemnând noroi și zăpadă), sub forma: M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condiţiile specifice de iarnă prevăzute în legislaţia națională rutieră”.

Specialiștii RAR le recomandă șoferilor să nu ignore importanța anvelopelor de iarnă în sezonul rece, deoarece “acestea sunt concepute ca la o temperatură de sub 7-8 grade Celsius să rămână moi, spre deosebire de cele de vară, pentru a păstra aderența la carosabil.

Este important de știut că o anvelopă de iarnă, aflată în condiții optime, crește aderența pe carosabilul acoperit cu zăpadă și scade distanța de frânare”

Prin urmare, deși legea cere echiparea autoturismelor cu anvelope de iarnă când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, recomandarea e ca sub temperaturi de 7 grade Celsius să se folosească anvelope de iarnă chiar și pe asfalt uscat.

Amenda pentru lipsa anvelopelor de iarnă, în condițiile specificate de lege, se încadrează în clasa a IV-a de sancţiuni (9-20 puncte-amendă), adică între 1.305 şi 2.900 de lei. În plus, polițiștii rutieri pot reține certificatul de înmatriculare al vehiculului.

Simbolurile de pe cauciucuri

Iată câteva exemple de simboluri și marcaje care apar pe cauciucuri și care indică caracteristicile și destinația acestora:


Marcajul “M+S” (Mud and Snow): Acesta indică că anvelopele sunt potrivite pentru condiții de noroi și zăpadă. Cu toate acestea, acest marcaj nu garantează performanța optimă pe gheață.
Marcajul “3PMSF” (Three Peak Mountain Snowflake): Acesta este un simbol recunoscut la nivel european care indică că anvelopa a trecut teste de performanță pentru utilizare pe zăpadă.
Marcajul “Iarna” sau “Snow”: Acest marcaj indică clar că anvelopele sunt destinate utilizării în sezonul rece.
Marcajele cu pictograme: Cauciucurile pot avea și pictograme care indică anumite caracteristici, cum ar fi aderența pe zăpadă, pe gheață sau pe carosabil ud.

“Înante de a monta anvelopele, vă recomandăm să verificați anul fabricației (DOT) și adâncimea profilului. Dacă anvelopele au o vechime de peste 4-5 ani, solicitați părerea unui specialist, care să observe dacă există urme specifice de uzură”, mai transmit reprezentanții RAR.

 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago