Connect with us

Eveniment

Ce se mai întâmplă în “cartierul lui Udrea” de la Cluj: Aceleași apartamente, vândute unor cumpărători diferiți. Cine a reușit performanța

Stefania Heinz

Published

on

Ce se mai întâmplă în "cartierul lui Udrea" de la Cluj: Aceleași apartamente, vândute unor cumpărători diferiți. Cine a reușit performanța

Cel puțin trei apartamente din ansamblul Transilvania Smart City, asumat public de Elena Udrea, aflată acum în închisoare, au fost vândute de două ori, către doi cumpărători diferiți, arată documentele consultate de ZIUA de CLUJ.
Un contract între pe atunci campioana României la fotbal, CFR Cluj, și Realtopfarma SA, compania controlată de Elena Udrea, care dezvoltata Transylvania Smart City, mega-dezvoltarea imobiliară autointitulată “cel mai mare proiect smart city din Sud-Estul Europei”, a generat un scandal “cât casa”.

“Bine ați venit în familia CFR!”
În urmă cu doi ani, CFR Cluj anunța că a semnat un parteneriat cu Transilvania Smart City, proiect asumat public de Elena Udrea, dar care urma să fie dezvoltat în parteneriat de Realtopfarma SA, firmă din comuna Corbeanca, jud. Ilfov, controlată de Elena Udrea prin iubitul ei, Adrian Alexandrov, și prin finul Adrian Gurzău, pe de o parte, și compania clujeană SDC IMOBILIARE, cu mii de apartamente, birouri și spații comerciale livrate la Cluj în ultimii 20 de ani, de cealaltă parte.

“Clubul CFR 1907 Cluj și Transilvania Smart City, cel mai mai mare proiect imobiliar din Europa de Sud-Est, sunt încântați să anunțe semnarea unui parteneriat de viitor! (…) Suntem bucuroși că Transilvania Smart City, proiect ce propune 10.000 de apartamente, mall, hoteluri, birouri și școli în Orașul Comoară, se alătură familiei #CFR, având scopul îndrăzneț de a ținti un viitor prosper și mai bun pentru generațiile ce urmează!”, scria clubul clujean, în 28 iulie 2021, pe pagina oficală de Facebook.

Parteneriatul a ținut doar un an. În vara anului 2022, logo-ul Transilvania Smart City a dispărut de pe tricourile de joc ale fotbaliștilor din Gruia.

Cu ce (nu) s-a ales CFR Cluj din parteneriatul cu Transilvania Smart City
Realtopfarma SA, compania care și-a asumat proiectul Transilvania Smart City, semnează cu CFR Cluj (Fotbal Club CFR 1907 SA), pe data de în 24.02.2022, mai multe contracte (promisiuni de vânzare cumpărare a unui bun viitor) prin care clubul de fotbal urma să primească 12 apartamente în viitorului mini-oraș din zona Moș Ion Roată.

Din partea Realtopfarma, compania controlată de partenerul de viață al Elenei Udrea, Adrian Alexandrov, este împuternicit să semneze promisiunile de vânzare-cumpărare pentru cel puțini cinci apartamente, conform documentelor consultate de ZIUA de CLUJ, Mihai Curteanu. Procura are numărul 847/23.20.2022 și a fost autentificată de notarul public Alin Constantin Ciobanu.

Pe scurt, procura respectivă, un document extrem de important în toată această poveste, îi dă dreptul lui Mihai Curteanu să “vândă la prețul și în condițiile stabilite de comun acord cu cumpărătorii și să încheie promisiuni de vânzare a unui bun viitor, precum și acte adiționale la acestea, dacă va fi cazul/Contracte de cânzare având ca obiect următoarele imobile:


(…)
Apartamentul nr. 5401, situat în municipiul Cluj-Napoca, strada Moș Ion Roată nr. 29, etaj 4, jud. Cluj, cu suprafața utilă de aproximativ 57,09 mp, terasă cu suprafața de 19,64 mp;
Apartamentul nr. 5513, situat în municipiul Cluj-Napoca, strada Moș Ion Roată nr. 29, etaj 5, jud. Cluj, cu suprafața utilă de aproximativ 57,16 mp, terasă cu suprafața de 19,64 mp;
Apartamentul nr. 5601, situat în municipiul Cluj-Napoca, strada Moș Ion Roată nr. 29, etaj 6, jud. Cluj, cu suprafața utilă de aproximativ 57,09 mp, terasă cu suprafața de 19,69 mp;
Parcările subterane nr. 108, 109, 111, 112 ;i 129 situate ]n municipiul Cluj-Napoca, strada Moș Ion Roată, nr. 29, jud. Cluj, la Subsol 2.

Imobilele descrise mai sus sunt în curs de edificare în construcția “IMOBIL de locuințe colective, 227 unități locative și spații comerciale – corp C5 3S+P+11+R (…)”, se arată în procura prin care Mihai Curtean este împuternicit de administratorul Realtopfarma SA, Otilia-Nicoleta Androne, să se ocupe de vânzarea apartamentelor.

Toate promisiunile de vânzare încheiate între Realtopfarma SA (promitent vânzător) și Fotbal Club CFR 1907 SA (promitent cumpărător) au fost notate în Cartea Funciară a imobilului, conform documentelor consultate de ZIUA de CLUJ:


“Se notează promisiunea de vânzare a unui bun viitor încheiată între REALTOPFARMA SA în calitate de promitent  vânzător și FOTBAL CLUB CFR 1907 SA, având ca obiect vânzarea apartamentului nr. 5401 și parcarea nr. 111 din subsol 2 ce se va edifica pe imobilul de sub A1 și cota de teren aferent acestora”
“Se notează promisiunea de vânzare a unui bun viitor încheiată între REALTOPFARMA SA în calitate de promitent  vânzător și FOTBAL CLUB CFR 1907 SA, având ca obiect vânzarea apartamentului nr. 5513 și parcarea nr. 112 din subsol 2 ce se va edifica pe imobilul de sub A1 și cota de teren aferent acestora”
“Se notează promisiunea de vânzare a unui bun viitor încheiată între REALTOPFARMA SA în calitate de promitent  vânzător și FOTBAL CLUB CFR 1907 SA, având ca obiect vânzarea apartamentului nr. 5601 și parcarea nr. 129 din subsol 2 ce se va edifica pe imobilul de sub A1 și cota de teren aferent acestora”

Vă rugăm să rețineți numerele apartamentelor de mai sus, 5401, 5513 și 5601, dar și numele lui Mihai Curteanu. Veți vedea imediat de ce.

Surpriză!
Facem un salt în timp, până în data de 20.06.2022, când Sergiu Lucian Tătar, care conducea șantierul Transilvania Smart City semnează cu același Mihai Curteanu trei promisiuni de vânzare a unui bun viitor, 1056/2022, 1057/2022 și 1058/2022, toate autentificate de notarul public Nyari Faur Andreea Mihaela, pentru trei apartamente din viitorul “smart city” ce urma să fie construit la marginea Clujului.

Prețul era atractiv, cel puțin la prima vedere. 50.000 de euro, TVA inclus, pentru fiecare apartament. Tătar urma, astfel, să alimenteze cu 150.000 de euro Realtopfarma SA, care începuse deja să dea semne de “oboseală” financiară. Banii urmau să fie folosiți pentru a continua lucrările de construcție. Respectivele apartamente erau (și sunt și acum) într-un bloc aflat doar pe hârtie…

Și aceste apartamente au fost notate în Cartea Funciară. Iar aici vine surpriza! Numerele celor trei apartamente plătite de Tătar sunt 5401, 5513 și 5601. Informațiile apar într-un alt extras CF consultat de ZIUA de CLUJ:


“Se notează promisiunea de vânzare a unui bun viitor, autentificată sub nr. 1056/20.06.2022, BNP NYARI FAUR ANDREEA MIHAELA, încheiată între REALTOPFARMA SA în calitate de promitent-vânzător și TĂTAR SERGIU-LUCIAN în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect apartamentul nr. 5401 și parcarea subterană nr. 108, împreună cu cota de teren aferentă apartamentului din imobilul de locuințe colective ce se va construi pe terenul de sub A1”
“Se notează promisiunea de vânzare a unui bun viitor, autentificată sub nr. 1058/20.06.2022, BNP NYARI FAUR ANDREEA MIHAELA, încheiată între REALTOPFARMA SA în calitate de promitent-vânzător și TĂTAR SERGIU-LUCIAN în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect apartamentul nr. 5601 și locul de parcare nr. 111 situat în garajul subteran la subsol 2, împreună cu cota de teren aferentă acestora, din imobilul de locuințe ce se va construi pe terenul de sub A1”.
“Se notează promisiunea de vânzare a unui bun viitor, autentificată sub nr. 1057/20.06.2022, BNP NYARI FAUR ANDREEA MIHAELA, încheiată între REALTOPFARMA SA în calitate de promitent-vânzător și TĂTAR SERGIU-LUCIAN în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect apartamentul nr. 5513 și locul de parcare nr. 109 situat în garajul subteran la subsol 2, împreună cu cota de teren aferentă acestora, din imobilul de locuințe ce se va construi pe terenul de sub A1”.

Ați remarcat, probabil, că apartamentele vândute deja clubului de fotbal au fost vândute din nou, la doar patru luni distanță, unei persoane fizice. Vă imaginați surpriza pe fața patronului CFR Cluj, Neluțu Varga, și a avocaților acestuia, la aflarea veștii…

Conform actelor consultate de ZIUA de CLUJ, fiecare dintre apartamentele cu numerele 5401, 5601 și 5513, pe care Mihai Curteanu fusese împuternicit să le înstrăineze, au fost vândute pe rând către FOTBAL CLUB CFR 1907 SA și către Sergiu Lucian Tătar.

Culmea e că, în promisiunea de vânzare autentificată de notarul Nyari Faur Andreea Mihaela, se menționează, la capitoul V. “Garanții și declarații, obligații și condiții de rezoluțiune”, că “Subscrisa promitent vânzătoare (Realtopfarma SA –n.red.) prin mandatar (Mihai Curteanu – n.red.), declar că imobilul obiect al prezentei promisiuni bilaterala de vânzare cumpărare, respectiv, terenul și construcția ce se edifice pe acesta, este twrenul și va fi – construcția, proprietatea societății, obiect care nu este înstrăinat în întregime sau în parte, în favoarea vreunei terțe persoane fizice sau juridice, (…) nu face obiectul niciunei creanțe sau proceduri judiciare și că nu l-am înstrăinat sub nicio formă, (…) prezentul imobil nu a făcut obiectul niciunei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare cu terțe persoane (…) și nici nu este dat în folosință, / închiriat / arendat, nu am vândut, donat sau înstrăinat sub nicio formă imobilul obiect al prezentei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare (…)”.

Și fără apartamente, cu banii luați
Este cazul lui Sergiu Lucian Tătar, care a cumpărat cu 150.000 de euro cele trei apartamente din Transilvania Smart City, ce fuseseră deja vândute, prin promisiune de vânzare, clubului de fotbal CFR Cluj.

Colac peste pupăză, vânzătorul, Realtopfarma SA, a intrat în insolvență la începutul lunii aprilie 2023, după ce, în două dosare separate, ROCREDIT IFN SA, respectiv mai multe firme și persoane creditoare – SDC IMOBILIARE SRL, TRUCK SERVICE SRL, CESACO INVEST SRL, APOLLO JUNIOR SRL, CABINET DE AVOCAT SORIN BOLDI DIN BAROUL BUCUREȘTI, PETROVAN GHEORGHE, TUDOR ADRIAN INVEST SRL, TRANSILVANIA SMART ARCHITECTURE SRL și PETROVAN MARIANA LIVIA, au solicitat deschiderea procedurii generale de insolvență.

Tribunalul Ilfov a comasat dosarele și a admis cerea de intrare în insolvență.

Lui Tătar nu i-a mai rămas altceva decât să se adreseze instanței cu o cerere de admitere a creanței și de înscriere la masa credală cu suma de 150.000 de euro, în procesul de insolvență al Realtopfarma SA, în speranța că își va recupera prejudiciul.

“M-am înscris la masa credală, trec zilele și nimic. Sper să nu fiu păgubit până la capăt. A fost o surpriză, vă dați seama. Lăsăm justiția și instanța să facă dreptate”, a declarat Tătar pentru ZIUA de CLUJ. Acesta a confirmat, încă o dată, că împuternicit să semneze promisiunile de vânzare-cumpărare a fost Mihai Curteanu. 

Cum a reacționat CFR Cluj
ZIUA de CLUJ a încercat să vorbească cu avocatul CFR Cluj, însă, până la publicarea articolului, acesta nu a oferit nicio poziție oficială.

Conform informațiilor obținute de ZIUA de CLUJ, patronul CFR Cluj, omul de afaceri Neluțu Varga, a decis să tranșeze în Justiție situația, așa că ar fi solicitat avocaților, în februarie 2023, să pregătescă o sesizare împotriva Realtopfarma și a celui care a vândut de două ori aceleași apartamente. 

Cine este omul care a reușit să vândă aceleași apartamente la doi cumpărători? 
Mihai Curteanu, persoana împuternicită să vândă apartamentele care, în doar patru luni, au ajuns la doi cumpărători, este descris într-un interviu drept “un antreprenor clujean pasionat de dezvoltare urbanistică, de „metropolizare” și de domeniul imobiliarelor în general”.

Fost președinte al organizației de tineret a PMP Cluj, Curteanu a intrat în PSD în 2018, dar a fost marginalizat treptat și s-a “rebrand-uit” în ultimii ani ca om de afaceri și analist politic.

În oraș, acesta se prezenta drept director executiv al Transilvania Smart City. Potrivit unor informații citate de Ziar de Cluj în 2018, Curteanu ar fi “finul finului lui Lenuța Udrea”, adică finul lui Adrian Gurzău, care, la rândul său, e finul Elenei Udrea.

Adrian Gurzău este fost deputat PDL și PMP, implicat de-a lungul timpului în mai multe controverse publice. Cercetat penal de DNA în dosarul Carpatica Asig, Gurzău a încheiat, în 2017, cu procurii anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Dacă Adrian Gurzău este “mâna dreaptă” a Elenei Udrea la Cluj, atunci Curteanu poate fi considerat “pumnul”, spun surse care s-au aflat la un moment dat în anturajul acestuia. Folosindu-se de calitatea de președinte al Asociației Metro Urban, Mihai Curteanu a solicitat recent la Curtea de Apel Cluj anularea Autorizației de construire 867/02.08.2021, în baza căreia SDC IMOBILIARE a omului de afaceri Ștefan Berciu și NEVA CONSTRUCT INVEST, controlată de Neluțu Varga, dezvoltă proiectul imobiliar de pe strada Soporului nr. 1 din Cluj-Napoca.

Gestul a fost interpretat drept o încercare de răzbunare a Realtopfarma SA, prin intermediul lui Mihai Curteanu, împotriva SDC, care s-a aflat printre companiile ce au solicitat insolvența Realtopfarma. Acțiunea în instanță, spun surse din piață, ar fi urmărit să vulnerabilizeze companiile SDC și NEVA și să îi sperie pe cliențiin acestora.

Mihai Curteanu: “Aceste apartamente făceau obiectul unui contract de sponsorizare cu clubul CFR Cluj, contract care a fost reziliat”
Contactat de reporterii ZIUA de CLUJ, Mihai Curteanu a declarat că nu are probleme legale și, din câte știe, nu există niciun proces intentat pe numele său: “Nu am cunoștință de așa ceva. Am fost și eu informat pe această temă. Am căutat pe portalul de justiție și nu am găsit nimic. Din câte știu, nu există niciun proces intentat pe numele meu, nu am nicio problemă legală”, a spus acesta reporterilor ZIUA de CLUJ. 

Cât despre cele trei apartamente vândute de două ori, Curteanu a precizat: “Aceste apartamente făceau obiectul unui contract de sponsorizare cu clubul CFR Cluj, contract care a fost reziliat în momentul în care am fost eu mandatat să semnez acele acte. Adică, eu am fost informat de rezilierea acelui contract de sponsorizare, care s-a făcut cu 1-2-3 luni înainte de mandatare. Nu mai exista. Ulterior, da, au fost vândute către altcineva. Nu mai am nicio legătură cu Realtopfarma”, a ținut să precizeze Mihai Curteanu. 

Cine controlează Realtopfarma SA. Schimbări în acționariat, cu trei luni înainte de insolvență
ZIUA de CLUJ a relatat, în luna aprilie 2023, că Realtopfarma SA era controlată, la data intrării în insolvență, de fostul deputat Adrian Gurzău (50%), care este și administratorul firmei, și de Marinel Alexandrov (50%). Marinar de meserie și pilot pe Dunăre, Marinel Alexandrov este fratele partenerului de viață al Elenei Udrea, Adrian Alexandrov.

Conform hotărârii din 17.01.2023 a acționarilor Realtopfarma, Adrian Alexandrov (50%), Gheorghe Petrovan (30%) și Mariana Liviu Petrovan (20%) își cesionează la valoarea nominală acțiunile, astfel:


Adrian Alexandrov cedează acțiunile către fratele său, Marinel Alexandrov
Gheorghe Petrovan și Mariana Liviu Petrovan cedează acțiunile către Adrian Gurzău

De asemenea, la aceeași dată, Adrian Gurzău devine și administrator al companiei, în locul lui Otilia-Nicoleta Roșu-Androne (fostă șefă de cabinet ministerial a Elenei Udrea).

Compania Realtopfarma, care trebuia să dezvolte Transilvania Smart City, este acționar, potrivit datelor existente în platforma termene.ro, în alte șase societăți:


TRANSILVANIA SMART CONSTRUCT S.R.L. – 100%
TOPMINING INVESTMENTS SOLUTIONS S.R.L. – 100%
TRANSILVANIA SMART REAL ESTATE S.R.L. – 100%
TRANSILVANIA SMART ENERGY S.R.L. – 100%
CHESTER GROUP INVESTMENTS S.R.L. – 100%
TRANSILVANIA SMART MANAGEMENT S.R.L. – 100%

Adrian Gurzău, care deține 50% din Realtopfarma SA, este asociat cu 25% și administrator al TRANSILVANIA SMART ARCHITECTURE S.R.L. și este administrator la alte șase companii:


Asociat și Administrator – 25% – TRANSILVANIA SMART ARCHITECTURE S.R.L.
Administrator – TRANSILVANIA SMART REAL ESTATE S.R.L.
Administrator – CHESTER GROUP INVESTMENTS S.R.L.
Administrator – TRANSILVANIA SMART MANAGEMENT S.R.L.
Administrator – TRANSILVANIA SMART CITY S.R.L.
Administrator – TOPMINING INVESTMENTS SOLUTIONS S.R.L.
Administrator – TRANSILVANIA SMART ENERGY S.R.L.

Marinel Alexandrov figurează ca asociat doar în TRANSILVANIA SMART CITY S.R.L., cu 50%.

Ce promitea Transilvania Smart City
Proiectul Transilvania Smart City promitea, pe 34,5 hectare, 10.000 de apartamente în care urmau să locuiescă 30.000 de persoane, mall, școală, grădiniță, creșă, supermarketuri, hotel și aparthotel, spații de birouri, parcuri și săli de conferință, zonă de recreere, socializare și plimbare, amfiteatru, dar și un heliport.

De asemenea, livrările la domiciliu în interiorul acestui megacomplex urmau să fie efectuate cu ajutorul dronelor. Mai mult, reprezentanții Transilvania Smart City visau și la o telegondolă care să lege noul cartier de aeroport, dar și de centrul comercial Iulius Mall. Proiectul prevedea, în terorie, și amenajarea a două lacuri, un amfiteatru în aer liber, spa și piscină interioară și exterioară. Cartierul urma să aibă propriul sistem de pază, monitorizare și supraveghere.

Din documentele disponibile la dosarul de insolvență, consultate de ZIUA de CLUJ, rezultă că, de fapt, Realtopfarma SA, firma care ar fi trebuit să dezvolte “cel mai mare proiect imobiliar din Transilvania”, avea în patrimoniu bunuri de doar 33,6 milioane de lei, din care se remarca terenul de 32,8 milioane de lei și un Mercedes GLS în leasing, cu o valoare de inventar de 500.000 de lei. În rest, firma mai deținea o pleiadă de telefoane mobile de fițe, câteva laptopuri și tablete, dar și un scuter BMW G400 GT. 

Restul terenului alocat proiectului Transilvania Smart City, până la 34 de hectare, aparține companiei clujene SDC IMOBILIARE și unui om de afaceri din Israel.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era