Connect with us

Eveniment

Coronavirus în România: 2.245 de cazuri în România, 220 vindecaţi, 69 de decese

Stefania Heinz

Published

on

Coronavirus în România: 2.245 de cazuri în România, 220 vindecaţi, 69 de decese

România a intrat luni seara în scenariul 4, astfel că în ţara noastră au fost înregistrate 2,245 de cazuri de Covid-19. Bilanţul morţilor din cauza coronavirusului a ajuns la 69. 220 de persoane au fost declarate vindecate
Începând cu data de 30 martie , persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii. Totodată, persoanele care nu respectă condițiile izolării și sunt identificate în afara spațiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor fi sancționate contravențional, dacă fapta nu constituie infracțiune.

Potrivit Ordonanței Militare nr. 6 din 30.03.2020, se instituie pe perioada stării de urgență, măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.

În această perioadă, în zona carantinată este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în zona carantinată,precum și a aprovizionării populației. De asemenea, este permisă intrarea, respectiv ieșirea, persoanelor care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.124 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 32 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 31 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.245 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 220 au fost declarate vindecate și externate (81 la București, 55 la Timiș, 20 la Iași, 16 la Caraș-Severin, 11 la Constanța, 10 la Prahova, 7 la Dolj, 5 la Brașov, 4 la Cluj, 4 la Galați, 2 la Bihor, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba, 1 Argeș).

Totodată, până acum, 69 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu și Ialomița, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 293 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 62 de pacienți, dintre care 36 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este deocamdată staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.576 de persoane. Alte 123.577 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 24.654 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.151 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.393 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 15 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Poliția de Frontieră a întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 990 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. Polițiștii au depistat, în ultimele 24 de ore, 8.276 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.174.104 lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 94 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 56 în Italia, 14 în Franța, 7 în Germania, 6 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 2 în Marea Britanie și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 19 cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 2 în Marea Britanie, unul în Germania și unul în Spania, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

(Video) – Copil de 12 ani, lovit pe trotuar de un Mustang condus de un șofer din Bistrița-Năsăud, se luptă între viață și moarte

Alex Campian

Published

on

Copil de 12 ani lovit pe trotuar de un Mustang la Cluj

Copilul de 12 ani lovit pe trotuar, miercuri, 1 octombrie, de un autoturism Ford Mustang, pe strada Avram Iancu din Cluj-Napoca, se luptă între viață și moarte.

Potrivit reprezentanților SCJU Cluj, minorul a fost adus în stare critică la UPU Copii, iar medicii au decis să intervină chirurgical de urgență în Blocul Operator Neurochirurgie. Operația a durat câteva ore, iar ulterior pacientul a fost transferat la Terapie Intensivă, unde se află în prezent, intubat și ventilat mecanic. Prognosticul este rezervat.

„Pacientul de 12 ani, transferat de la Spitalul de Copii cu un traumatism cranio-cerebral sever, a fost operat în regim de urgență, în cursul serii în Blocul Operator Neurochirurgie. În prezent se află la terapie-intensivă Neurochirurgie, intubat, sedat și ventilat mecanic. Prognosticul medicilor este rezervat.”, au declarat pentru Cluj24 reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

Cum s-a produs accidentul?

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 34 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, aflat la volanul unui Ford Mustang care circula spre Piața Cipariu, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Din această cauză, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a acroșat copilul de 12 ani, care se afla pe trotuar.

Minorul a fost preluat imediat de echipajul SMURD, intubat la fața locului și transportat de urgență la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările accidentului.

Mama copilului, în stare de șoc

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această după-amiază la un grav accident rutier petrecut pe strada Avram Iancu din municipiul Cluj-Napoca. La fața locului au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD, unde au găsit un minor, în vârstă de 12 ani, ce prezenta multiple traumatisme și se afla în stare de inconștiență. Echipajul SMURD i-a acordat asistență medicală de urgență, fiind intubat și transportat la Spitalul de Copii.

Mama copilului, aflată în stare de șoc și prezentând agitație psihomotorie, a fost consultată de echipajul SMURD și transportată la spital ca însoțitor al minorului”, a transmis ISU Cluj.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto&Video: stirile Protv

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

„Biletul de Sănătate” revine la Cluj: mișcare pentru un bilet gratuit de autobuz

Alex Campian

Published

on

Clujenii fac genuflexiuni pentru un bilet gratuit de autobuz în cadrul proiectului „Biletul de Sănătate” 2025

„Biletul de Sănătate”, inițiativa Sports Festival care transformă mișcarea într-un bilet gratuit de autobuz, a revenit în această toamnă la Cluj-Napoca pentru al șaselea an consecutiv.

Cele două stații smart – una pentru genuflexiuni, pe strada Memorandumului Sud, și una pentru pedalat, pe strada Regele Ferdinand – funcționează zilnic între orele 08:00 – 20:00 și vor fi disponibile până la începutul lunii decembrie 2025.

Cum funcționează „Biletul de Sănătate”

Clujenii sunt provocați să îmbine sportul cu utilul:

  • 20 de genuflexiuni sau

  • 400 de metri pedalați pe bicicleta statică

înseamnă un bilet de autobuz gratuit, valabil timp de 7 zile pe rețeaua de transport public urban din Cluj-Napoca.

Rezultatele edițiilor trecute

În 2024, proiectul a generat 46.911 bilete gratuite, peste 655.000 de genuflexiuni și peste 5.600 km pedalați. Din 2020 și până acum, clujenii au obținut peste 200.000 de bilete de autobuz prin mișcare, transformând timpul de așteptare într-o oportunitate pentru sănătate.

Istoric și dezvoltare

Prima stație smart a fost instalată în 2020, pe strada Memorandumului Sud. În 2022, proiectul s-a extins cu o nouă stație pe strada Regele Ferdinand, unde călătorii pot pedala virtual pe trasee urbane de 400 m. Sistemele sunt interactive, afișează distanța și viteza, iar la final generează un clasament general.

O inițiativă pentru comunitate

„Biletul de Sănătate” este un proiect al Sports Festival, dezvoltat de Life is Hard, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Compania de Transport Public Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj.

Scopul său este de a aduce mișcarea în viața de zi cu zi a clujenilor și de a oferi un beneficiu simbolic prin transportul gratuit.

video: sportsfestival.com

 

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Educatie

România strălucește la competiția Bridgestone World Solar Challenge 2025: Vehiculul solar Hyperion ajunge în Adelaide!

Alex Campian

Published

on

Hyperion prezentat publicului în Victoria Square, Australia

România a fost din nou prezentă pe harta inovației și a mobilității verzi prin performanța echipei Solis UTCN de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, care a participat la prestigioasa competiție Bridgestone World Solar Challenge 2025 din Australia.

🚘 Hyperion, cel mai avansat vehicul solar creat până acum de studenți, a străbătut deșertul australian pe un traseu de mii de kilometri, confruntându-se cu condiții meteorologice extreme și vânturi puternice. Perseverența și pregătirea echipei au dat roade: prototipul a trecut cu succes linia de finish în ultima zi a competiției.

După finalizarea cursei, Hyperion a fost prezentat publicului în Victoria Square, iar echipa Solis UTCN a defilat pe străzile din Adelaide, într-o ceremonie festivă care a adunat participanți din întreaga lume.

👏 Felicitări echipei Solis UTCN pentru performanța excepțională, care a demonstrat încă o dată că România se află în topul inovațiilor internaționale în domeniul energiei verzi și mobilității sustenabile.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom