Eveniment
Coronavirus. Numărul cazurilor de infectare a ajuns la 433. Au fost confirmate două decese și 64 de persoane vindecate

Grupul de Comunicare Strategică informează că numărul pacienților infectați cu COVID-19 e teritoriul României a ajuns la 433, cu 66 de cazuri în plus față de ultima informare.
Conform sursei citate, dintre cele 433 de persoane infectate, 64 au fost vindecate (47 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța și 1 la Iași). Pacienții nou confirmați cu coronavirus au vârsta cuprinsă între nouă și 74 de ani.
De la ultimele informații transmis de GCS, numărul cazurilor a crescut de la 367 la 433. Numărul persoanelor aflate în carantină este de 4.803, în timp ce numărul celor aflați în izolare a înregistrat o nouă creștere semnificativă, până la 65.799.
Dintre cei infectați, 14 se află la terapie intensivă, iar trei dintre ei se află în stare gravă. Starea celorlați pacienți este una bună. În plus, au fost confirmate două decese, pacientul în vârstă de 67 de ani care afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer) și un pacient în vârstă de 74 de ani din București, care se afla în programul de dializă.
La nivel național, au fost prelucrate 9.967 de teste, din care 242 în unități medicale private.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 43 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 33 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Irlanda, unul în Tunisia și unul în Franța. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța, au decedat.
Eveniment
Autoturism căzut pe malul Someșului, aproape de Cluj Arena. Un copac a oprit căderea în apă

Eveniment
Ioan Varga, patronul CFR-ului, spune că a băgat 30 de milioane de euro în club: „Investiția n-am făcut-o ca să o recuperez în doi ani”

Eveniment
ACCIDENT cu două mașini pe un bulevard din Cluj-Napoca. Două persoane au primit îngrijiri medicale

-
Eveniment2 days ago
Filmul incidentului halucinant din Cluj Napoca în care un american şi-a sechestrat soţia şi a ameninţat că o ucide. Individul a căzut cu mascaţii prin acoperiş
-
Eveniment2 days ago
“Spiderman”, “Batman” şi “Superman” au căzut prin acoperiş. Râsul-plânsul pe strada Senină din Cluj-Napoca
-
Eveniment10 hours ago
A murit Robert Schwartz, președintele Comunității Evreilor din Cluj
-
Eveniment1 day ago
În sfârșit! Turnul Pompierilor din Cluj va fi deschis publicului larg. Care este programul de vizitare
-
Eveniment2 days ago
Stația Fabrica de Bere se întoarce la vechiul amplasament
-
Eveniment6 hours ago
ACCIDENT cu două mașini pe un bulevard din Cluj-Napoca. Două persoane au primit îngrijiri medicale
-
Eveniment2 days ago
Bătaie între membrele PSD Cluj. Partidul a decis excluderea celor două bătăușe
-
Eveniment13 hours ago
Video cu incidentul șocant de la la meciul CSM Oradea – U-BT Cluj! Karel Guzman s-a întors la arenă cu o rangă în mână