Eveniment
CORONAVIRUS | România: 26 de persoane, în carantină şi peste 2.000, monitorizate la domiciliu

Potrivit unui comunicat al Grupului de Comunicare Strategică (GCS), transmis miercuri, până în acest moment nu există nici un cetăţean român pentru care să fi fost confirmată infectarea cu virusul COVID – 19.
„În ultimele 24 de ore au fost efectuate 137 de apeluri la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 (cele mai multe din Bucureşti – 44) cu privire la Coronavirus. Le recomandăm cetăţenilor să apeleze numărul de urgenţă doar dacă provin din zonele afectate sau au intrat în contact cu persoane care provin de acolo. Pentru informaţii utile, le recomandăm cetăţenilor să se informeze permanent de pe canalele oficiale ale Ministerului Sănătăţii, Ministerului de Externe, Ministerului Afacerilor Interne şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă”, conform sursei citate.
De asemenea, în cursul zilei de marţi au fost înregistrate două dosare penale privind infracţiunea de „zădărnicirea combaterii bolilor”, în cele două cauze fiind cercetate patru persoane.
„Referitor la cetăţenii români aflaţi în zonele afectate din Italia, precizăm că în regiunea Lombardia există aproximativ 200.000 de cetăţeni români, iar în regiunea Veneto aproximativ 120.000”, se menţionează în comunicatul transmis miercuri, agenţiei MEDIAFAX.
Grupul de Comunicate Strategică arată că în legătură cu achiziţia de echipamente specifice, miercuri dimineaţă, au fost depuse la Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate, din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, 10 oferte pentru scanere termice, iar negocierile vor fi purtate în cursul zilei.
Eveniment
Incendiu puternic în județul Cluj. Pompierii s-au luptat mai bine de 4 ore cu flăcările care au păgubit tone de fân

Eveniment
Curajul voluntarilor clujeni care au participat la salvarea victimelor cutremurului din Turcia, răsplătit cu plachete de Prefectura Cluj

Eveniment
Contractele CNAIR reziliate cu Tirrena Scavi ajung vineri pe masa judecătorilor de la CAB / Tribunalul Comercial Cluj a admis insolvența constructorului din Italia

-
Eveniment1 day ago
Scene de groază la o fermă! Câine spânzurat, animale în putrefacție și condiții greu de imaginat
-
Eveniment2 days ago
4 milioane de lei, înşelăciune cu mobilă la comandă! Percheziţii şi la Cluj
-
Eveniment1 day ago
Accident GRAV pe un drum din Cluj. O tânără a rămas blocată în mașină/ Intervine descarcerarea
-
Eveniment2 days ago
Ninsoare viscolită pe şoselele din judeţul Cluj
-
Eveniment1 day ago
Accident cu trei mașini între Florești și Gilău
-
Eveniment1 day ago
Operațiune de salvare a pompierilor clujeni. Câine, recuperat dintr-un canal
-
Eveniment7 hours ago
Contractele CNAIR reziliate cu Tirrena Scavi ajung vineri pe masa judecătorilor de la CAB / Tribunalul Comercial Cluj a admis insolvența constructorului din Italia
-
Eveniment5 hours ago
Curajul voluntarilor clujeni care au participat la salvarea victimelor cutremurului din Turcia, răsplătit cu plachete de Prefectura Cluj