Eveniment
Coronavirus / România, la o lună de la cazul I: peste 1.000 de infectări confirmate și 17 decese

La o lună de la primul caz confirmat cu COVID-19 în România numărul infectărilor confirmate a trecut de 1.000, iar 17 persoane și-au pierdut viața.
România a împlinit o lună de când a fost confirmat primul caz de COVID-19. Primul pacient, un tânăr de 25 de ani din judeţul Gorj, care a intrat în contact cu un italian infectat, s-a vindecat și a fost externat.
De atunci și până în prezent, numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 1.029, iar 17 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău și Timișoara, au decedat.
De asemenea, alți 11 români au murit în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franţa şi unul în Marea Britanie.
La o lună de la confirmarea primului caz, pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.151 de persoane, iar alte 110.042 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 15.998 de teste, din care 823 în unități medicale private.
Tot astăzi, joi, 26 martie, Victor Costache și-a dat demisia din funcția de Ministru al Sănătății, în locul acestuia fiind numit Nelu Tătaru.
Eveniment
Incendiu puternic în județul Cluj. Pompierii s-au luptat mai bine de 4 ore cu flăcările care au păgubit tone de fân

Eveniment
Curajul voluntarilor clujeni care au participat la salvarea victimelor cutremurului din Turcia, răsplătit cu plachete de Prefectura Cluj

Eveniment
Contractele CNAIR reziliate cu Tirrena Scavi ajung vineri pe masa judecătorilor de la CAB / Tribunalul Comercial Cluj a admis insolvența constructorului din Italia

-
Eveniment1 day ago
Scene de groază la o fermă! Câine spânzurat, animale în putrefacție și condiții greu de imaginat
-
Eveniment2 days ago
4 milioane de lei, înşelăciune cu mobilă la comandă! Percheziţii şi la Cluj
-
Eveniment2 days ago
Accident GRAV pe un drum din Cluj. O tânără a rămas blocată în mașină/ Intervine descarcerarea
-
Eveniment2 days ago
Ninsoare viscolită pe şoselele din judeţul Cluj
-
Eveniment1 day ago
Accident cu trei mașini între Florești și Gilău
-
Eveniment1 day ago
Operațiune de salvare a pompierilor clujeni. Câine, recuperat dintr-un canal
-
Eveniment8 hours ago
Contractele CNAIR reziliate cu Tirrena Scavi ajung vineri pe masa judecătorilor de la CAB / Tribunalul Comercial Cluj a admis insolvența constructorului din Italia
-
Eveniment6 hours ago
Curajul voluntarilor clujeni care au participat la salvarea victimelor cutremurului din Turcia, răsplătit cu plachete de Prefectura Cluj