Connect with us

Eveniment

Cunoscut actor și profesor din Cluj, acuzat hărțuire de mai multe studente: „O să îți rup clitorisul”. Și nu e singurul

Stefania Heinz

Published

on

Cunoscut actor și profesor din Cluj, acuzat hărțuire de mai multe studente: „O să îți rup clitorisul”. Și nu e singurul

În toamna anului 2021, un profesor îşi dădea demisia din Facultatea de Teatru şi Film din Cluj-Napoca, după ce mai multe studente au întocmit plângeri împotriva abuzurilor comise de el.
Într-un reportaj-anchetă făcut de studenți la Jurnalism din Cluj, mai multe studente și absolvente de la Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai acuză doi profesori de agresiuni sexuale și hărțuire. Dascălii au demisionat între timp.

„Eram la o petrecere la care a venit neinvitat. Când a plecat, i-am spus „«La revedere, sper că v-ați simțit bine!». El mi-a răspuns: «dacă îmi mai spui o dată v-ați, o să îți rup clitorisul». Nu am știut cum să reacționez în momentul ăla, așa că doar am râs”, povestește o studentă la Facultatea de Teatru din Cluj.

„Aveam o geacă de piele. Mi-a băgat mâinile în buzunar, fiind în spatele meu, și a început să mă pipăie. A apărut apoi prietena mea și a zis: «Uite că vine competiția». Mi s-a mai întâmplat să stau pe scaun, să mă ridice să se pună el și să mă țină în brațe cu forța”, spune o altă tânără.

Un alt caz de agresiune a vizat-o pe o doctoranda de la Departamentul de Film. Cel acuzat este responsabil de echipamentele video ale Facultății. ”Ne mutam la sediul și am venit să ajut. Eram singuri și dânsul a considerat că e momentul să încerce să îmi fac avansuri sexuale. Prin atingeri. A încercat să mă sărute, să mă bage într-un loc ferit și când a văzut că opun rezistență și că nu se va întâmpla nimic, m-a strîns foarte tare. Am reușit să scap și a spus că ne vom mai întâlni”, a spus Adelina, Lector.

Cei doi profesori de la UBB despre care vorbesc studentele sunt Cristian Grosu, totodată actor la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, și cameramanul Nelu Bentea. Amândoi și-au dat demisia după ce studentele la Teatru s-au plâns conducerii facultății, anul trecut. Bentea s-a mutat însă la o altă facultate, la Teologie, unde este colaborator. Niciunul dintre ei nu a vrut să comenteze cele reclamate de studente și absolvente.

Prodecanul Claudiu Turcuș a declarat că a simțit o solidaritate cu aceste tinere: ”În momentul în care șase studente îți spun o poveste și aceasta este comună e clar că lucrurile sunt foarte clare”.

Despre zvonurile că aceste practici erau mai vechi și că tinerele știau de ele încă dinainte de a veni la Facultate, Turcuș a spus că acest lucru este o noutate pentru el. ”Plângerile studentelor și cea a doctorandei urmau să fie cercetate de o comisie de disciplină, dar la scurt timp cei doi acuzați au demisionat. I-am notificat și au decis să renunțe la contract. Demisia am înțeles-o ca pe o formă de recunoaștere a ceea ce s-a întîmplat”, a mai spus prodecanul.

”Reactor de Creaţie şi Experiment a demarat proiectul Zonă de Siguranţă, cu scopul de a ajuta studenţii care se confruntă cu abuzuri. Pe urmele lor am mers şi noi, iar astfel am descoperit poveştile studentelor de la Facultatea de Teatru şi Film din Cluj-Napoca. Gândul cu care am plecat la drum a fost acela de a încuraja studenţii să vorbească atunci când se confruntă cu nedreptăţi. Scopul materialului nu constă în aruncarea cu noroi asupra vreunuia dintre numele menţionate în investigaţie. Nu dorim să găsim sau să sugerăm vinovaţi”, transmite echipa Pressure, care îşi propune să afle poveştile oamenilor şi să le facă publice, în măsura în care persoanele doresc asta.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Alex Campian

Published

on

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, introducând la Cluj-Napoca o experiență culinară libaneză autentică. Noul local promite să devină un reper pentru gastronomia levantină și mediteraneană, oferind un concept rafinat, bazat pe preparate originale și pe ospitalitatea specifică Orientului Mijlociu.

În cadrul RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană dezvoltat în România, Fenice Palas Mediterranean & Lebanese va aduce la Cluj-Napoca o viziune culinară premium, caracterizată de arome orientale, ingrediente proaspete și interpretări moderne ale gastronomiei libaneze. Restaurantul își propune să ofere o experiență completă, de la mezze tradiționale la feluri principale bogate în condimente și texturi, completate de ritul shisha și de selecții exclusive de ceaiuri.

Prin designul sofisticat și atmosfera sa caldă, Fenice Palas va deveni un spațiu ideal pentru seri speciale, întâlniri între prieteni sau momente în familie. Conceptul este deja validat în Iași – Palas și Timișoara – Iulius Town, unde s-a bucurat de un succes constant, fiind apreciat pentru rafinament, autenticitate și atenția la detalii.

Proiectul RIVUS va integra o ofertă culinară diversă, cu peste 30 de restaurante și cafenele amplasate în Piața 1 Mai, unele cu priveliște spre Someș. De asemenea, un nou concept de food court va reuni bucătării internaționale, zone verzi, spații pentru familii și zone destinate relaxării, transformând pauza de masă într-o experiență completă pentru vizitatori.

Pe lângă componenta gastronomică, RIVUS va integra un parc de 5,2 hectare cu peste 700 de copaci maturi, spații culturale, birouri moderne și peste 400 de magazine. Detalii suplimentare pot fi consultate pe www.rivus.ro și pe platformele social media dedicate proiectului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

✨ Încep Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2025: o săptămână a excelenței, inspirației și recunoașterii performanței

Alex Campian

Published

on

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca debutează oficial, potrivit sursei UMF, cu o serie de evenimente menite să celebreze excelența academică, inovația și comunitatea medicală clujeană. Manifestările se vor desfășura în perioada 8–13 decembrie 2025, reunind cadre universitare, studenți și invitați din întreaga țară.

Programul include mesajul festiv al rectorului prof. dr. Anca Buzoianu, precum și unul dintre momentele centrale ale ediției—Gala Premiilor Universității, programată joi, 11 decembrie, de la ora 18:00. Gala va aduce în prim-plan performanța academică, odată cu decernarea Marelui Premiu „Iuliu Hațieganu”, a premiilor facultăților și a premiilor speciale ale universității.

Un alt punct de atracție al Zilelor UMF este noua expoziție–concurs de fotografie „Frumusețea clipei”, dedicată tuturor membrilor și studenților universității pasionați de arta vizuală. Fotografiile preselectate vor putea fi admirate în holul Aulei „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, pe întreaga durată a săptămânii.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial al universității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom