Sponsorizat
Categories: Eveniment

Cunoscut actor și profesor din Cluj, acuzat hărțuire de mai multe studente: „O să îți rup clitorisul”. Și nu e singurul

Sponsorizat
Sponsorizat

În toamna anului 2021, un profesor îşi dădea demisia din Facultatea de Teatru şi Film din Cluj-Napoca, după ce mai multe studente au întocmit plângeri împotriva abuzurilor comise de el.
Într-un reportaj-anchetă făcut de studenți la Jurnalism din Cluj, mai multe studente și absolvente de la Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai acuză doi profesori de agresiuni sexuale și hărțuire. Dascălii au demisionat între timp.

„Eram la o petrecere la care a venit neinvitat. Când a plecat, i-am spus „«La revedere, sper că v-ați simțit bine!». El mi-a răspuns: «dacă îmi mai spui o dată v-ați, o să îți rup clitorisul». Nu am știut cum să reacționez în momentul ăla, așa că doar am râs”, povestește o studentă la Facultatea de Teatru din Cluj.

„Aveam o geacă de piele. Mi-a băgat mâinile în buzunar, fiind în spatele meu, și a început să mă pipăie. A apărut apoi prietena mea și a zis: «Uite că vine competiția». Mi s-a mai întâmplat să stau pe scaun, să mă ridice să se pună el și să mă țină în brațe cu forța”, spune o altă tânără.

Un alt caz de agresiune a vizat-o pe o doctoranda de la Departamentul de Film. Cel acuzat este responsabil de echipamentele video ale Facultății. ”Ne mutam la sediul și am venit să ajut. Eram singuri și dânsul a considerat că e momentul să încerce să îmi fac avansuri sexuale. Prin atingeri. A încercat să mă sărute, să mă bage într-un loc ferit și când a văzut că opun rezistență și că nu se va întâmpla nimic, m-a strîns foarte tare. Am reușit să scap și a spus că ne vom mai întâlni”, a spus Adelina, Lector.

Cei doi profesori de la UBB despre care vorbesc studentele sunt Cristian Grosu, totodată actor la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, și cameramanul Nelu Bentea. Amândoi și-au dat demisia după ce studentele la Teatru s-au plâns conducerii facultății, anul trecut. Bentea s-a mutat însă la o altă facultate, la Teologie, unde este colaborator. Niciunul dintre ei nu a vrut să comenteze cele reclamate de studente și absolvente.

Prodecanul Claudiu Turcuș a declarat că a simțit o solidaritate cu aceste tinere: ”În momentul în care șase studente îți spun o poveste și aceasta este comună e clar că lucrurile sunt foarte clare”.

Despre zvonurile că aceste practici erau mai vechi și că tinerele știau de ele încă dinainte de a veni la Facultate, Turcuș a spus că acest lucru este o noutate pentru el. ”Plângerile studentelor și cea a doctorandei urmau să fie cercetate de o comisie de disciplină, dar la scurt timp cei doi acuzați au demisionat. I-am notificat și au decis să renunțe la contract. Demisia am înțeles-o ca pe o formă de recunoaștere a ceea ce s-a întîmplat”, a mai spus prodecanul.

”Reactor de Creaţie şi Experiment a demarat proiectul Zonă de Siguranţă, cu scopul de a ajuta studenţii care se confruntă cu abuzuri. Pe urmele lor am mers şi noi, iar astfel am descoperit poveştile studentelor de la Facultatea de Teatru şi Film din Cluj-Napoca. Gândul cu care am plecat la drum a fost acela de a încuraja studenţii să vorbească atunci când se confruntă cu nedreptăţi. Scopul materialului nu constă în aruncarea cu noroi asupra vreunuia dintre numele menţionate în investigaţie. Nu dorim să găsim sau să sugerăm vinovaţi”, transmite echipa Pressure, care îşi propune să afle poveştile oamenilor şi să le facă publice, în măsura în care persoanele doresc asta.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cluj-Napoca se aliniază crizei: buget redus pentru evenimentele de 1 Decembrie și Revelion

Municipiul Cluj-Napoca reduce semnificativ bugetul alocat evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României și Revelionului. Consiliul…

15 hours ago

Caz șocant la un liceu din Cluj-Napoca: ministrul Educației cere măsuri după agresarea gravă a unui copil

Un incident de o gravitate extremă petrecut la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca a…

23 hours ago

Ai 60 de minute? Athletic Sport Center le transformă într-un antrenament care chiar contează.

Aici nu pierzi timpul: ai un traseu clar, echipamente noi și mult spațiu de mișcare.…

2 days ago

RCA devine obligatoriu pentru unele trotinete și biciclete electrice

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) estimează că aproximativ 7.500 – 30.000 de trotinete electrice ar…

2 days ago

Tragedie pe Feleac: un bărbat a murit, iar trei persoane – între care o minoră – au fost rănite într-un accident grav la ieșire din Cluj-Napoca

O tragedie rutieră s-a produs sâmbătă dimineață pe DN1 E60, la ieșirea din Cluj-Napoca spre…

2 days ago

Arestat pentru agresiuni sexuale asupra mai multor femei, inclusiv o vârstnică de 74 de ani

n bărbat de 35 de ani din Cluj-Napoca a fost arestat preventiv pentru 30 de…

5 days ago