Sponsorizat
Categories: Eveniment

Cutremur de 5,2 în România. Directorul INFP: “Este o activitate seismică normală”

Sponsorizat
Sponsorizat

Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter s-a produs în noaptea de joi spre vineri în zona seismică Vrancea, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Activitatea seismică din zona Vrancei este una normală, iar cutremurul cu magnitudinea 5,2 care s-a produs în această dimineaţă nu are nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat în Albania sau Turcia, a declarat, vineri, Constantin Ionescu, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

“Cutremurul produs în Vrancea nu are legătură cu ceea ce s-a întâmplat în Albania sau recent în Turcia. Este o altă adâncime la care se produc cutremurele în România, iar activitatea seismică este o activitate normală a Vrancei. Din când în când mai apare câte un cutremur de magnitudine 5,2 sau chiar până în 6. De obicei, la aproximativ doi ani se produce un cutremur în zona aceasta, între 5 şi 6 grade. Câteodată se produc şi două seisme de acest fel”, a precizat Ionescu.

În privinţa unor replici care ar putea să apară la cutremurul produs vineri dimineaţa, şeful INFP a explicat că replicile la cutremurele din Vrancea nu apar la o astfel de magnitudine, ci doar la cele mai mari de peste 7 grade pe Richter.

“Replicile la cutremurele acestea din Vrancea nu apar la magnitudinea de 5,2 sau până la 6. De obicei, apar replici la cutremurele mari, de peste 7. Este o activitate seismică normală, pentru că nu au existat alte preşocuri sau altă activitate mai densă înainte care să prezică cutremurul acesta. Repet, totul este normal”, a spus Ionescu.

Şeful INFP a subliniat că în 2019 a fost o perioadă în care s-au înregistrat cutremure “multe şi mici”, între 3 şi 4 pe Richter, dar la o adâncime de peste 130 de kilometri.

“Anul trecut a fost o perioadă când au fost cutremure multe şi mici, între 3 şi 4, dar la o anumită adâncime, de peste 130 de kilometri. În Vrancea cutremurele se produc cam în două zone de adâncime, între 80 şi 110 kilometri şi mai este o altă bandă, între 130 şi 160 de kilometri. Există un gap unde nu prea se produc cutremure, respectiv între 110-130 de kilometri, aceasta este o fereastră unde nu se produc cutremure”, a adăugat şeful INFP.

Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter s-a produs vineri dimineaţa, la ora 3:26, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la adâncimea de 121 de kilometri, potrivit datelor afişate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Acesta este cel mai semnificativ seism din ultimul an. Un cutremur mai mare, cu magnitudinea 5,8 pe Richter, a avut loc în octombrie 2018, în judeţul Buzău.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 85 km est de Braşov, 96 km sud de Bacău, 100 km nord-est de Ploieşti, 109 km vest de Galaţi, 111 km nord-vest de Brăila şi 149 km nord de Bucureşti.

Anul trecut cel mai semnificativ cutremur a avut magnitudinea de 4,7 pe scara Richter şi s-a produs în judeţul Suceava pe 18 mai.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

România strălucește la competiția Bridgestone World Solar Challenge 2025: Vehiculul solar Hyperion ajunge în Adelaide!

România a fost din nou prezentă pe harta inovației și a mobilității verzi prin performanța…

7 hours ago

Șoferul din Alba care a condus pe zona pietonală din centrul Clujului, amendat cu 3.000 de lei

Șoferul care a pus în pericol pietonii în Piața Unirii din Cluj-Napoca a fost identificat…

12 hours ago

Palatul Telefoanelor din Cluj, cumpărat de Primărie cu 3,2 milioane euro – Clujenii decid viitorul clădirii

Primăria Cluj-Napoca cumpără Palatul Telefoanelor cu 3,2 milioane de euro. Monument istoric, clădirea brutalistă va…

16 hours ago

Prima policlinică rurală din Cluj, inaugurată la Frata – Servicii medicale moderne pentru comunitate

Comuna Frata a inaugurat prima policlinică rurală din județul Cluj, oferind consultații de specialitate, recuperare…

1 day ago

🚒 ZIUA POMPIERILOR – SÂMBĂTĂ, 13 SEPTEMBRIE, PARCUL CENTRAL CLUJ-NAPOCA

Dragi clujeni, vă așteptăm sâmbătă, între 10:00 – 18:00, să sărbătorim împreună Ziua Pompierilor din…

2 days ago

Povestea lui Mahomed, tânărul egiptean din Gherla care vinde legume și vorbește șase limbi

Mahomed, un tânăr de 25 de ani din Luxor, Egipt, lucrează în piața din Gherla…

2 days ago