Connect with us

Eveniment

”De ce ii ajutam pe ucrainieni cand avem sarmanii nostri?!” Cum explica Daniel David gestul romanilor – E fain la Cluj!

Tudor Calinescu

Published

on

”De ce ii ajutam pe ucrainieni cand avem sarmanii nostri?!” Cum explica Daniel David gestul romanilor - E fain la Cluj!

Psihologul Daniel David a explicat care sunt trăsăturile psihoculturale care îi împiedică, pe unii dintre români, să manifeste compasiunea faţă de vecinii noştri din Ucriana, dar şi cele care ne împiedică să acţionăm adecvat în condiţiile războiului.
Reporter Adevărul: Având în vedere profilul psihologic al poporului român, sunt anumite trăsături care ne fac mai vulnerabili în faţa unor potenţiale pericole, trăsături pe care, dacă le-am conştientiza, ne-am putea regla mai uşor comportamentul în aceste momente dificile?
Daniel David: Da, există câteva caracteristici psihoculturale care ar trebui conştientizate şi monitorizate, dacă nu chiar (auto)controlate. În primul rând, gradul de neîncredere interpersonală este foarte mare (atât între români, cât şi între noi şi străini), ceea ce nu favorizează cooperarea, uneori nici compasiunea/empatia, acestea fiind fundamentale în astfel de vremuri. Apoi, avem tendinţa de a ne polariza pe o serie de atribute psihoculturale, exagerând atât negativul, cât şi pozitivul. În fine, (auto)disciplina nu este un atu al nostru. În concluzie, avem nevoie în aceste vremuri de atitudini raţionale, nuanţate şi moderate, şi de cooperare/compasiune şi (auto)disciplină; pe alocuri le-am exprimat, dar prin mobilizare voluntară o putem facem mai mult!
Există o anumită doză de neîncredere în rândul populaţiei vis-a-vis de autorităţi, bazată şi pe elemente tangibile – cum ar fi de exemplu faptul că ni se spune că în eventualitatea puţin probabilă a unui atac, România şi partenerii NATO nu vor avea probleme, iar peste câteva zile se prăbuşesc un avion şi un elicopter din cauze tehnice. Unii români şi-au manifestat neîncrederea cumpărând pastile de iod, iar alţii şi-au scos banii din bănci. Unde este graniţa între un comportament reaţional şi unul, să-i zicem, nefuncţional sau chiar patologic în aceste situaţii?

Panica/anxietatea, furia/agresivitatea şi/sau deprimarea sunt răspunsuri nesănătoase din punct de vedere psihologic (distres), deoarece nu ne ajută să confruntăm eficient stresorii, aici războiul de la graniţa noastră şi consecinţele sale; spre exemplu, deprimarea ne demotivează, panica/anxietatea ne afectează negativ capacităţile rezolutive (inclusiv atenţia/memoria de lucru), iar furia/agresivitatea aduce complicaţii suplimentare.  Nici calmul şi/sau nepăsarea nu ne ajută, deoarece ne demotivează, la rândul lor, sau ne ţin într-o zonă de naivitate. Răspunsurile psihologice sănătoase sunt emoţiile negative funcţionale (eustresul): îngrijorarea (fie şi intensă, dar nu panică/anxietate), nemulţumire (fie şi intense, dar nu furie/agresivitate), tristeţe (fie şi intensă, dar nu deprimare) etc. Aceste emoţii negative sănătoase ne vor permite să putem confrunta adecvat războiul de la graniţă şi consecinţele sale, luând decizii bune, având comportamente adaptative în funcţie de situaţie şi neafectându-ne major calitatea vieţii (ex. pe fondul lor pot să apară şi emoţii pozitive legate de anumite evenimente – ex. ziua de naştere a copilului).  Da, neîncrederea există, dar nu este acum momentul să o accentuăm, ci să le mai dăm o şansă!
Dacă se întâmplă o situaţie neprevăzută – să zicem anunţul că a izbucnit un incendiu la o centrală nucleară din Ucraina, cum s-a întâmplat joi noaptea – cum facem să ne stăpânim panica? Există un „kit psihologic de urgenţă” pentru situaţia în care chiar dacă avem un set mintal raţional, pur şi simplu, intrăm în panică?  
Kitul psihologic pentru a avea acele emoţii negative sănătoase este reprezentat de stilul cognitiv prin:     
(1) gândire flexibilă, unde scopurile/dorinţele/valorile/interesele se formulează in termeni de „Prefer să…şi fac tot ce depinde de mine să obţin asta.., dar accept că uneori lucrurile pot sta altfel şi caut în continuare soluţii”, nu gândire rigidă/absolutistă, în termeni de „Trebuie cu necesitate şi nu pot concepe altfel”; 
(2) Non-catastrofare, unde evaluăm negativul, fie acesta şi extrem de intens, dar nu-l ridicăm la nivel unei catastrofe de tipul celui mai rău lucru posibil în această lume care ne blochează;   
(3) Toleranţă la frustrare, unde continuăm căutarea soluţiilor, recunoscând frustrarea/suferinţa pe care o avem şi   
(4) Evaluări nuanţate, nu globale (prin generalizări excesive) ale persoanelor şi situaţiilor (ex. „Comportamentul meu nu este bun”, în loc de „Sunt un prost”).
„Dacă ar fi să rezum esenţa monografiei Psihologia poporului român, aş mentiona ca virtuţi ale românilor potenţialul intelectual (de inteligenţă şi creativitate) şi competitivitatea, iar ca atribute psihologice de îmbunătăţit încrederea scăzută în oameni, care duce la o lipsă de cooperare pentru acţiuni colective în beneficiul comun, şi tendinta de distorsionare a realităţii prin exagerarea atât a pozitivului (prin emoţionalitatea ridicata), cât şi a negativului (prin scepticism sau cinism). Dacă am redobândi încrederea în oameni şi am reduce exagerările în evaluările pe care le facem, atunci am realiza acţiuni colective în beneficiul tuturor, în cadrul cărora ne-am putea valorifica la maximum potenţialul foarte bun pe care il avem ca popor”, autorul Psihologiei poporului român, Daniel DavidDaniel David, Rector UBB
Interviul complet pe Adevarul

Source link

Facebook Comments Box

Cultura

Lacrimi și aplauze! Clujul i-a oferit un moment MAGIC lui Florin Piersic alături de Richard Clayderman și Dan Negru

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul l-a ridicat în picioare! Florin Piersic, ovaționat minute în șir la spectacolul lui Clayderman!

Clujul a oferit un moment de neuitat marelui actor Florin Piersic! În cadrul spectacolului impresionant susținut de pianistul Richard Clayderman pe 29 martie, publicul clujean l-a ovaționat pe legendarul artist minute în șir, într-o atmosferă încărcată de emoție și admirație.

Dan Negru, prezentatorul evenimentului, i-a pregătit o surpriză specială lui Florin Piersic, aflat în recuperare după problemele de sănătate. Într-un video postat pe Facebook, Negru a povestit momentul: “Am ajuns la Cluj ca să îl prezint pe Richard Clayderman, unul dintre cei mai mari pianiști din istoria muzicii mondiale… dar dacă tot am ajuns aici, la Cluj, nu am ratat ocazia să îl invit la spectacol…”.

Înainte de a-l introduce pe Richard Clayderman, Dan Negru a coborât de pe scenă și s-a îndreptat către Florin Piersic, stârnind o reacție extraordinară din partea publicului. Miile de spectatori prezenți în sală s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat frenetic pe îndrăgitul actor, oferindu-i un omagiu vibrant.

“O să îi rog pe organizatori să nu se supere pe mine, că o să cobor de pe scenă un minut. Asta nu era prevăzut în program. Dar aș vrea ca lovitura de începere să fie dată de o legendă pe care vreau să o salut la Cluj, doamnelor și domnilor, Florin Piersic”, a spus Dan Negru, prezentându-l pe actor.

Florin Piersic a răspuns cu emoție la căldura publicului: “Mă bucur că suntem împreună! Vă îmbrățișez pe toți și am putere încă să vă pup pe toți…”.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

“Oserul” invadează centrul Clujului! Târg de vechituri URIAȘ, cu muzică, reparații și clătite GRATIS!

Cosmin Ardelean

Published

on

Vino să te bucuri de “Oser” în centrul Clujului! Eveniment UNIC, cu atmosferă de sărbătoare!

Cluj-Napoca se pregătește să găzduiască un eveniment unic! Asociația Daisler anunță cu entuziasm organizarea “Der Flohmarkt – Oserul din Centrul Clujului”, un târg de vechituri care va transforma inima orașului într-un spațiu vibrant, plin de comori ascunse și atmosferă efervescentă.

Pe 10 și 17 mai 2025, clujenii vor avea ocazia să se piardă printre tarabele pline de obiecte cu poveste, să vândă sau să schimbe bunuri și să interacționeze cu oameni pasionați de sustenabilitate și reutilizare. “Der Flohmarkt” nu este doar un simplu târg, ci o experiență completă, cu ateliere de reparații pentru a da o nouă viață obiectelor vechi, muzică antrenantă oferită de Digitalove și, ca bonus, clătite gratuite pentru toți participanții!

“Pe 10 și pe 17 mai 2025 te invităm și așteptăm la Der Flohmarkt – Oserul din Centrul Clujului, organizat de Asociație Daisler. Locația exactă (care stradă) va fi anunțată în curând”, au transmis organizatorii, lăsând un strop de suspans în aer.

Evenimentul este un prilej de a promova un stil de viață sustenabil și de a descoperi frumusețea obiectelor cu patina timpului. Clujenii sunt încurajați să se înscrie și să participe activ la acest proiect, care promite să aducă un suflu nou în centrul orașului.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Clujul se îmbracă în verde! Se caută voluntari pentru plantarea a 10.000 de puieți!

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujenii, chemați la cea mai mare acțiune de împădurire a primăverii! 10.000 de puieți vor fi plantați la Bobâlna

Pe 5 aprilie, clujenii au ocazia să lase o amprentă verde asupra viitorului! Beard Brothers organizează o amplă acțiune de împădurire în satul Suarăș, comuna Bobâlna, unde se vor planta 10.000 de puieți de gorun și frasin pe o suprafață de 3 hectare.

Evenimentul, organizat cu sprijinul Băncii Transilvania, invită voluntarii să se alăture unei inițiative de impact. “Povestea noastră verde continuă și în această primăvară! Hai să ne unim forțele pentru un viitor mai sănătos!”, au transmis organizatorii.

Cum te poți înscrie?

Cei care vor să participe la plantare o pot face completând formularul online pus la dispoziție de organizatori.

Ce trebuie să știi înainte de participare?

Echipament recomandat:
✔️ Încălțăminte potrivită pentru teren accidentat
✔️ Haină groasă sau de ploaie, în funcție de vreme
✔️ Pălărie, șapcă și mănuși de grădină

Ce asigură organizatorii:
✅ Două mese și apă
✅ Mănuși de grădină
✅ Puieți, hârlețe și sape pentru plantare

Voluntarii vor lucra în echipe de 2-3 persoane, respectând instrucțiunile de plantare și regulile de siguranță. Minorii pot participa doar dacă sunt însoțiți de un adult.

Toate detaliile și eventualele modificări ale programului vor fi anunțate pe pagina de Facebook a evenimentului.

Fie că ești un iubitor al naturii, un activist de mediu sau doar vrei să faci o faptă bună, această acțiune este ocazia perfectă de a contribui la un Cluj mai verde! Te bagi? 🌳💚

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite