Connect with us

Eveniment

Deadline-ul pentru aplicarea pentru bursele BT Roberto Marzanati, la EMBA, este 10 decembrie

Stefania Heinz

Published

on

Deadline-ul pentru aplicarea pentru bursele BT Roberto Marzanati, la EMBA, este 10 decembrie

Transilvania Executive Education (TEE) anunță noul deadline pentru înscrierea în competiția pentru una dintre bursele parțiale de studiu la TEE Executive MBA, şi anume 10 decembrie.
Banca Transilvania acordă două burse la TEE Executive MBA – Management General, Bursele Roberto Marzanati, iar EVERGENT Investments, o bursă – fiecare în valoare de 9.400 de euro, acoperind 50% din taxa pentru cei doi ani de studiu. Comunitatea Alumni TEE Executive MBA oferă pentru prima dată o bursă, care înseamnă 25% din taxa de studiu, și anume 4.700 de euro.

Programul este 100% britanic, acreditat de Universitatea Buckingham., cu peste 40 de cadre universitare internaționale. Cursurile încep în 29 februarie 2024 și sunt organizate în 12 module: Strategie, Leadership, Gândire sistemică, Economie, Complexitate, Guvernanță și Transformare digitală. Acestea sunt susținute de profesori de la universități din Europa – inclusiv din România – și Statele Unite ale Americii. Se desfășoară o dată la 6 săptămâni, timp de 18 luni. Diploma de absolvire este oferită de Universitatea Buckingham.

Candidații trebuie să aibă cel puțin trei ani de experiență profesională post-universitară într-un rol executiv şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Calendarul este următorul: 

6 noiembrie – 10 decembrie: Înscriere în competiție pe site-ul MBA;
11-17 decembrie: Evaluarea candidaților;
18 decembrie: Anunțarea câştigătorilor burselor pe site-ul și canalele social media ale Transilvania Executive Education.

Pentru înscrierea în competiție este nevoie de următoarele: 
1. Completarea celor două etape din formularul de înscriere în competiție, disponibil pe website-ul TEE:
– business plan, folosind modelul din formularul de înscriere;
– un eseu care să răspundă la întrebarea: Cum schimbă tehnologia modul în care managerii își organizează munca?

2. CV în limba engleză/sau menționarea link-ului către profilul de LinkedIn în emailul de înscriere. Este recomandată includerea în CV a tuturor realizărilor obținute pe plan profesional, academic și social.

3. O scrisoare de recomandare, în limba engleză, din partea unui partener de business sau a unui angajator.

4. Trimiterea documentelor menționate la adresa office@teecluj.ro, până în data de 10 decembrie a.c. (inclusiv).

Comunitatea Alumni TEE Executive MBA cuprinde peste 200 de antreprenori și manageri de top din peste 50 de companii din România și din străinătate. În cei 9 ani de la lansare, TEE a reușit, cu sprijinul partenerilor – Banca Transilvania, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, EVERGENT Investments, Emerson, Electrogrup etc. – să ofere acces în România la oportunități educaționale oferite la standarde internaționale.

Source link

Facebook Comments Box

Eveniment

🎓 Bal de absolvire ca-n povești la Cluj-Napoca!

Maria Costea

Published

on

Elevii Colegiului Național Unitarian „János Zsigmond” au strălucit într-o seară de neuitat

Magie, eleganță și emoții puternice la Cluj-Napoca! Absolvenții claselor a XII-a de la Colegiul Național Unitarian „János Zsigmond” au spus „adio” liceului într-un mod spectaculos: cu un bal de absolvire demn de poveștile regale! 👑

Evenimentul, devenit o adevărată tradiție a colegiului, a avut loc chiar în curtea liceului, transformată pentru o seară într-un cadru de vis. Decorurile rafinate, luminile calde și ținutele impecabile ale absolvenților au creat o atmosferă de basm.

💃 Cu emoțiile la cote maxime, tinerii au dansat valsuri vieneze, în aplauzele părinților, profesorilor și colegilor. Fiecare pas a fost încărcat de semnificație, marcând sfârșitul unei etape și începutul unei aventuri noi în viață.

❤️ Seara a fost nu doar un spectacol vizual, ci și un moment de reflecție și recunoștință — pentru anii petrecuți împreună, pentru lecțiile învățate și prieteniile legate.

📸 Imaginile care surprind eleganța și emoția serii au fost realizate de Varró-Bodoczi Zoltán.

Un bal ca-n povești, pentru niște tineri care au scris deja un capitol memorabil în povestea vieții lor! ✨

Facebook Comments Box
Continue Reading

Eveniment

Program special de transport public în Cluj-Napoca cu ocazia „Nopții Muzeelor”, sâmbătă, 17 mai

Stefania Heinz

Published

on

Cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor” care are loc sâmbătă, 17 mai, Compania de Transport Public Cluj-Napoca (CTP) anunță un program special de transport în comun, destinat să faciliteze accesul publicului la muzeele din oraș și întoarcerea în siguranță spre cartierele rezidențiale.

Vor fi puse la dispoziție linii de noapte care vor conecta zona centrală cu principalele cartiere din oraș: Zorilor, Grigorescu, Mănăștur, Mărăști, Gheorgheni, Piața Gării și Aeroportul Internațional Cluj-Napoca.

Programul curselor de noapte:

  • Din cartierul Zorilor – Linia 54N:
    Plecări la orele: 23:00, 23:30, 00:00, 00:30, 01:00

  • Din cartierul Grigorescu – Linia 54N:
    Plecări la orele: 23:00, 23:30, 00:00, 00:30, 01:00

  • Din cartierul Mănăștur – Linia 25N:
    Plecări la orele: 23:00, 23:30, 00:00, 00:30, 01:00

  • Din cartierul Gheorgheni – Linia 25N:
    Plecări la orele: 23:00, 23:30, 00:00, 00:30, 01:00

  • De la Aeroport – Linia 5N:
    Plecări la orele: 22:50, 23:20, 23:50, 00:20, 00:50

  • Din Piața Gării – Linia 5N:
    Plecări la orele: 22:50, 23:20, 23:50, 00:20, 00:50

CTP încurajează publicul să utilizeze transportul public pentru a se bucura de eveniment într-un mod sigur și sustenabil. Accesul la muzeele din Cluj-Napoca este gratuit în cadrul „Nopții Muzeelor”, iar transportul de noapte va asigura o deplasare facilă în oraș pe tot parcursul serii.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Eveniment

Video: România, printre primele 10 echipe la Campionatul Mondial de Cheerleading – Felicitări!

Stefania Heinz

Published

on

România a reușit o performanță remarcabilă la Cheerleading World Championship, clasându-se printre primele 10 echipe din lume! Este un moment istoric pentru sportul românesc, care confirmă progresul și dedicarea deosebită a sportivilor noștri în acest domeniu dinamic și extrem de competitiv.

Echipa națională a impresionat printr-o combinație spectaculoasă de tehnică, acrobație, sincronizare și energie, demonstrând că România are un cuvânt important de spus în cheerleadingul internațional. Participarea la această competiție de talie mondială a însemnat luni de antrenamente intense, sacrificii și o dorință uriașă de a reprezenta cu mândrie culorile țării.

Rezultatul obținut plasează România în elita mondială a cheerleadingului și oferă un exemplu de ambiție și perseverență pentru toți tinerii sportivi.

Felicitări sportivilor, antrenorilor și întregului staff pentru această reușită incredibilă! Ați demonstrat că, prin muncă și pasiune, visele devin realitate.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite