Connect with us

Eveniment

Directorul medical al Institutului Inimii din Cluj: „Medicii ar trebui să lucreze sau la stat, sau la privat. Nu în ambele locuri”

Diana Petrescu

Published

on

Directorul medical al Institutului Inimii din Cluj: „Medicii ar trebui să lucreze sau la stat, sau la privat. Nu în ambele locuri” 1

Medicii ar trebui să lucreze ori la stat, ori la privat, spune directorul medical al Institutului Inimii “Nicolae Stăncioiu ” din Cluj-Napoca, Adrian Molnar.Dacă s-ar lua decizia ca medicii să aleagă dacă vor să lucreze la privat sau la stat, nu în ambele locuri, atunci se vor rezolva o mare parte din problemele cu care se confruntă în prezent sistemul medical românesc, spune acesta.„Cred că aici este una dintre problemele mari ale sistemului medical românesc. Această interferenţă privatul cu spitale de stat. După părerea mea, medicii ar trebui să lucreze sau la stat, sau la privat. Nu în ambele locuri.Atunci când se va rezolva această problemă, o mare parte din problemele sistemului sanitar românesc ar dispărea. Nu se poate ca un medic să lucreze dimineaţa la stat şi după amiază la privat în aceeaşi specialitate, cu bolnavi de acelaşi tip. Nu se poate ca medicul care lucrează la stat să îndrume pacienţii din spitalele de stat, din ambulatoriile de stat, să le îndrume către privat, spunându-le că nu vor beneficia de aceleaşi servicii la stat ca şi la privat, că nu sunt aceleaşi materiale, că nu au aceleaşi resurse. Nu este adevărat, nu este deloc adevărat.Cel puţin în specialitatea mea şi în specialităţile conexe cu specialitatea mea se lucrează cu exact aceleaşi materiale şi la stat, şi la privat, aceiaşi oameni lucrează şi la stat şi la privat, diferenţa este că la stat pacienţii sunt trataţi gratuit, pe când la privat pacienţii trebuie să plătească”, a declarat Adrian Molnar, citat de adevarul.ro.Dr. Molnar nu este de acord ca un medic care face parte dintr-un centru universitar mai mare, așa cum este Clujul, să aibă același salariu cu un medic dintr-un centru mult mai mic. Diferența de stres este mare, dat fiind faptul că în timpul gărzilor medicul dintr-un centru unversitar mare are parte de mai multe probleme complexe, decât un medic care se confruntă uneori chiar și cu o singură urgență pe zi, sau pe săptămână.„Nu consider corect, de exemplu, ca un chirurg, dintr-un centru mare universitar cum este Clujul să aibă acelaşi salariu cu un medic dintr-un centru mult mai mic. Gândiţi-vă la ce stres, la ce gărzi are un medic în Cluj, care rezolvă toate problemele complexe şi ce stres are un medic într-un oraş mai mic unde dacă are o urgenţă pe zi sau una pe săptămână pe care trebuie să o rezolve, pentru că majoritatea urgenţelor le trimit tot spre Cluj sau spre Tîrgu Mureş, sau spre Iaşi.S-a pus această problemă la nivel de minister, a diferenţierii salariilor în funcţie de centrul unde lucrează. Nu poţi să compari un coleg de-al meu care face serviciul de gardă la chirurgie cardiacă şi care are de rezolvat nişte urgenţe majore cu un medic de medicină generală dintr-un oraş mic din provincie care nu face nimic sau face foarte puţin sau care cum are o urgenţă o trimite la Cluj”, a  adăugat Adrian Molnar.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Alex Campian

Published

on

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, introducând la Cluj-Napoca o experiență culinară libaneză autentică. Noul local promite să devină un reper pentru gastronomia levantină și mediteraneană, oferind un concept rafinat, bazat pe preparate originale și pe ospitalitatea specifică Orientului Mijlociu.

În cadrul RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană dezvoltat în România, Fenice Palas Mediterranean & Lebanese va aduce la Cluj-Napoca o viziune culinară premium, caracterizată de arome orientale, ingrediente proaspete și interpretări moderne ale gastronomiei libaneze. Restaurantul își propune să ofere o experiență completă, de la mezze tradiționale la feluri principale bogate în condimente și texturi, completate de ritul shisha și de selecții exclusive de ceaiuri.

Prin designul sofisticat și atmosfera sa caldă, Fenice Palas va deveni un spațiu ideal pentru seri speciale, întâlniri între prieteni sau momente în familie. Conceptul este deja validat în Iași – Palas și Timișoara – Iulius Town, unde s-a bucurat de un succes constant, fiind apreciat pentru rafinament, autenticitate și atenția la detalii.

Proiectul RIVUS va integra o ofertă culinară diversă, cu peste 30 de restaurante și cafenele amplasate în Piața 1 Mai, unele cu priveliște spre Someș. De asemenea, un nou concept de food court va reuni bucătării internaționale, zone verzi, spații pentru familii și zone destinate relaxării, transformând pauza de masă într-o experiență completă pentru vizitatori.

Pe lângă componenta gastronomică, RIVUS va integra un parc de 5,2 hectare cu peste 700 de copaci maturi, spații culturale, birouri moderne și peste 400 de magazine. Detalii suplimentare pot fi consultate pe www.rivus.ro și pe platformele social media dedicate proiectului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

✨ Încep Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2025: o săptămână a excelenței, inspirației și recunoașterii performanței

Alex Campian

Published

on

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca debutează oficial, potrivit sursei UMF, cu o serie de evenimente menite să celebreze excelența academică, inovația și comunitatea medicală clujeană. Manifestările se vor desfășura în perioada 8–13 decembrie 2025, reunind cadre universitare, studenți și invitați din întreaga țară.

Programul include mesajul festiv al rectorului prof. dr. Anca Buzoianu, precum și unul dintre momentele centrale ale ediției—Gala Premiilor Universității, programată joi, 11 decembrie, de la ora 18:00. Gala va aduce în prim-plan performanța academică, odată cu decernarea Marelui Premiu „Iuliu Hațieganu”, a premiilor facultăților și a premiilor speciale ale universității.

Un alt punct de atracție al Zilelor UMF este noua expoziție–concurs de fotografie „Frumusețea clipei”, dedicată tuturor membrilor și studenților universității pasionați de arta vizuală. Fotografiile preselectate vor putea fi admirate în holul Aulei „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, pe întreaga durată a săptămânii.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial al universității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom