Connect with us

Eveniment

Disperare pentru locuitorii unui sat din Cluj. Apa potabilă, în continuare contaminată cu motorină

Diana Petrescu

Published

on

Disperare pentru locuitorii unui sat din Cluj. Apa potabilă, în continuare contaminată cu motorină 1

Primăria Feleacu a organizat o ședință cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniul soluționării situației apărute la rețeaua de alimentare cu apă potabilă a satului Gheorghieni, cât și reprezentantul Instituției Prefectului Județului Cluj, prefectul Irina Munteanu.În urma accidentului rutier produs în data de 18 iulie pe centura Vâlcele-Apahida, o autocisternă s-a răsturnat pe carosabil, iar o mare parte din încărcătura de motorină s-a deversat pe sol și pe rigola drumului national DN1. Produsele petroliere s-au înfiltrat în rezervoarele și rețeaua de apă ale localnicilor, fiind o rețea care deservește gospodăriile din localitatea Gheorghieni.“În cadrul întâlnirii şi deplasării la fața locului a fost reevaluată situația contaminării apei potabile, situație care în continuare este critică pentru locuitorii satului Gheorghieni. Au fost prezentate soluțiile și măsurile întreprinse până în prezent de către Primăria Feleacu.S-a intervenit cu utilaje pentru a asigura accesul autospecialelor ISU la rezervoarele de apă contaminate. S-a spălat un rezervor de apă în speranța eliminării produselor petroliere, dar aceste produsele încă persistă în rezervoarele de apă chiar și după această curățare. S-au montat 5 rezervoare de apă potabilă puse la dispoziția cetățenilor în locații diferite din sat.Compania de Apă Someș alimentează zilnic între orele 17,00-19,00 cele 5 bazine de apă amplasate de Primăria Feleacu în cele 5 locații din satul Gheorghieni, iar alimentarea cu apă pentru animale și gospodărie este efectuată prin autocisterne ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj și din sursele locale preexistente.Au început lucrările pentru un branșament electric, care o să asigure energia electrică la o pompă montată la fântâna din centrul satului Gheorghieni pentru asigurarea alimentării cu apă pentru consumul animalelor și udatul culturilor.La această ședință s-a discutat și despre problemele de alimentare cu apă din localitatea Feleacu, de pe anumite sectoare. Mâine va avea loc o ședință la Compania de Apă Someș, la care va participa primarul Gabriel Costea, urmând să revenim cu detaliile discutate pe această temă.Miercuri, 27.07 a.c., se va avea în vedere o altă ședință la Instituția Prefectului Județului Cluj pe tema alimentării cu apă a localitățiilor Gheorghieni și Feleacu“, a transmis primăria comunei Feleacu.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Alex Campian

Published

on

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, introducând la Cluj-Napoca o experiență culinară libaneză autentică. Noul local promite să devină un reper pentru gastronomia levantină și mediteraneană, oferind un concept rafinat, bazat pe preparate originale și pe ospitalitatea specifică Orientului Mijlociu.

În cadrul RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană dezvoltat în România, Fenice Palas Mediterranean & Lebanese va aduce la Cluj-Napoca o viziune culinară premium, caracterizată de arome orientale, ingrediente proaspete și interpretări moderne ale gastronomiei libaneze. Restaurantul își propune să ofere o experiență completă, de la mezze tradiționale la feluri principale bogate în condimente și texturi, completate de ritul shisha și de selecții exclusive de ceaiuri.

Prin designul sofisticat și atmosfera sa caldă, Fenice Palas va deveni un spațiu ideal pentru seri speciale, întâlniri între prieteni sau momente în familie. Conceptul este deja validat în Iași – Palas și Timișoara – Iulius Town, unde s-a bucurat de un succes constant, fiind apreciat pentru rafinament, autenticitate și atenția la detalii.

Proiectul RIVUS va integra o ofertă culinară diversă, cu peste 30 de restaurante și cafenele amplasate în Piața 1 Mai, unele cu priveliște spre Someș. De asemenea, un nou concept de food court va reuni bucătării internaționale, zone verzi, spații pentru familii și zone destinate relaxării, transformând pauza de masă într-o experiență completă pentru vizitatori.

Pe lângă componenta gastronomică, RIVUS va integra un parc de 5,2 hectare cu peste 700 de copaci maturi, spații culturale, birouri moderne și peste 400 de magazine. Detalii suplimentare pot fi consultate pe www.rivus.ro și pe platformele social media dedicate proiectului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

✨ Încep Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2025: o săptămână a excelenței, inspirației și recunoașterii performanței

Alex Campian

Published

on

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca debutează oficial, potrivit sursei UMF, cu o serie de evenimente menite să celebreze excelența academică, inovația și comunitatea medicală clujeană. Manifestările se vor desfășura în perioada 8–13 decembrie 2025, reunind cadre universitare, studenți și invitați din întreaga țară.

Programul include mesajul festiv al rectorului prof. dr. Anca Buzoianu, precum și unul dintre momentele centrale ale ediției—Gala Premiilor Universității, programată joi, 11 decembrie, de la ora 18:00. Gala va aduce în prim-plan performanța academică, odată cu decernarea Marelui Premiu „Iuliu Hațieganu”, a premiilor facultăților și a premiilor speciale ale universității.

Un alt punct de atracție al Zilelor UMF este noua expoziție–concurs de fotografie „Frumusețea clipei”, dedicată tuturor membrilor și studenților universității pasionați de arta vizuală. Fotografiile preselectate vor putea fi admirate în holul Aulei „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, pe întreaga durată a săptămânii.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial al universității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom