Sponsorizat
Categories: Eveniment

Dosar penal pentru doi clujeni. Dețineau ilegal muniție și arme letale

Sponsorizat
Sponsorizat

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au organizat activități de control în scopul prevenirii unor evenimente negative și combaterea deținerii ilegale de arme și muniții. 
În cadrul verificărilor desfășurate în perioada 14-15 iunie 2023, polițiștii au identificat un bărbat de 74 de ani, din municipiul Clu-Napoca, posesor legal de arme letale de vânătoare și tir sportiv, care a deținut, fără drept, la locuința sa 30 de cartușe pentru arma de tir, potrivit polițiștilor.

Ulterior, cartușele au fost confiscate.

De asemenea, în cadrul aceluiași control, polițiștii au identificat un alt bărbat care deținea ilegal muniție și arme.

“Polițiștii au descoperit și ridicat, de la domiciliul unui bărbat de 50 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, două arme letale cu destinația vânătoare, o armă neletală cu destinația tir sportiv și 16 cartușe pentru arme de vânătoare. Acesta nu şi-a depus armele și muniția deținute la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea valabilităţii permisului de armă”, a transmis IPJ Cluj.

În ambele cazuri se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. 

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago