Connect with us

Eveniment

Emil Boc: Gratis cu autobuzul sau metroul pentru cei care vin cu trenul metropolitan în Cluj Napoca

Diana Petrescu

Published

on

Emil Boc: Gratis cu autobuzul sau metroul pentru cei care vin cu trenul metropolitan în Cluj Napoca

Transferoviar Călători (TFC) și Remarul 16 Februarie au inaugurat ieri, în cadrul unui eveniment care a avut loc
în Gara din Cluj Napoca și la care a participat și primarul Emil Boc, noul automotor care va circula pe ruta metropolitană Cluj-Napoca – Aghireș.Primele trenuri vor circula între Cluj și Aghireș, pe o distanță de 28 km. TFC oferă șase curse zilnice în fiecare direcție: cele cu trei opriri vor dura 29 de minute, iar cele cu nouă opriri vor dura 41 de minute.Investiția TFC urmează să fie integrată în proiectul noului tren metropolitan, care se află într-un stadiu avansat de pregătire. Documentația pentru trenul metropolitan din Cluj va fi gata în 2022. Investiția primăriei cu fonduri europene se referă la un tronson de 43 de kilometri, de la Nădășelu la Bonțida, cu 22 de stații, multe dintre ele noi (Tetarom, 1 Mai, Aeroport) Emil Boc a declarat astăzi că cetățenii vor avea trenuri la fiecare 30 de minute spre zona metropolitană.Gratuitate la transportul în oraș pentru călătorii trenului metropolitan„Vom asista la o dezvoltare urbană prin care nu toți oamenii vor fi nevoiți să locuiască în Cluj-Napoca și vor avea posibilitatea ca pe o rază de 50 km să ajungă în 15 minute la Cluj-Napoca, să lucreze, iar seara să ajungă acasă cu un tren care circulă din 30 în 30 de minute, după cum se întâmplă peste tot în Europa. Acum lucrăm la integrarea trenului metropolitan cu transportul public din oraș. Astfel, cu un singur bilet cu care vei circula pe ruta Cluj-Nădășel sau Cluj-Aghireș, vei putea circula întreaga zi cu tramvaiul, cu autobuzul, cu troleibuzul și cu metroul, după ce va fi gata, în Cluj-Napoca”, a explicat Emil Boc.„Viitorul mobității este pe cale ferată, pentru că este rapid, nepoluant și ieftin, iar Clujul va ajunge o metropolă de un milion de locuitori peste 20-30 de ani”, a mai precizat edilul.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom