Connect with us

Eveniment

Interlopul cu “n” infracţiuni la activ a fost lăsat liber de un judecător din Cluj-Napoca deoarece avea “şanse reale de îndreptare”

Stefania Heinz

Published

on

Interlopul cu "n" infracţiuni la activ a fost lăsat liber de un judecător din Cluj-Napoca deoarece avea "şanse reale de îndreptare"

Ce cred fostul şef al Poliţiei Rutiere şi un avocat despre cazul interlopului din Cluj, prins de 11 ori fără permis, prins şi la furat de 11 ori, care a circulat şi cu numere false la maşină, dar a fost lăsat liber, iar apoi a ucis un om, părăsind locul accidentului, pentru care IPJ Cluj a făcut conferinţă de presă “în vederea corectării unor informaţii apărute în spaţiul public”. 
Datele spun că un bărbat din Cluj, a fost prins de 11 ori fără permis şi lăsat liber. Iar apoi acesta a ucis un om fiind la volanul unei maşini. Accidentul rutier produs pe data de  23 august, la Căpușu Mare, a fost comis de Aurel Covaci. Acesta conducea fără permis, a douăsprezecea oară în acest an. Unul dintre cei care se afla cu el în mașină a murit la spital.

Din cauza vitezei și a carosabilului umed, șoferul a pierdut controlul autoturismului și a intrat pe contrasens frontal într-o mașină. Bărbatul a fugit de la locul accidentului, însă a fost găsit de polițiști la aproximativ doi kilometri. Interlopul este cercetat pentru conducere fără permis, părăsirea locului accidentului şi ucidere din culpă.

Deşi avea la activ infracţiuni cu duiumul interlopul a fost pus în libertate prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ca urmare a condamnării prin hotărârea instanței din data de 29.05.2023, emisă de Judecătoria Cluj-Napoca. În motivarea sentinţei a fost menţionat faptul că inculpatul are “şanse reale de îndreptare”, potrivit Clujust, care a prezentat pe larg motivarea sentinţei Judecătoriei Cluj-Napoca, prin care i-a dat lui Covaci o pedeapsă cu suspendare. 

Lucian Diniţă, fost şef al Poliţiei Rutiere, spune că nu crede că ar putea fi  vorba de vreo intervenție a cuiva în favoarea interlopului. „Au fost deschise dosare penale, iar omul a și fost reținut cel puțin o dată. Problema este la procurori și judecători, cred eu. Nu este normal ce se întâmplă. Este prins de 11 ori conducând fără permis și este lăsat liber? Inadmisibil! Mai ales că, neutilizată cum trebuie, mașina este asimilată unei arme! Și nu cred că e vorba de vreo intervenție a cuiva în favoarea interlopului. Mai repede înclin să cred că respectivii oficiali se tem la propriu de acest individ. Pe de altă parte, trebuie spus că în provincie, mai ales în mediul rural, șofatul fără permis de conducere a ajuns un sport național”, a declarat Lucian Diniţă citat de evz.ro

Avocatul Adrian Cuculis spune că este posibil să discutăm despre o gravă neglijență sau mai bine spus despre o complicitate infracțională a procurorilor sau procurorului de caz. „Având în vedere cazierul extrem de bogat al acestui personaj, și anume 12 fapte de conducere fără permis, iar la ultima ispravă se ajunge chiar la decesul unei persoane, din punctul meu de vedere discutăm despre o gravă neglijență sau mai bine spus despre o complicitate infracțională a procurorilor sau procurorului de caz care ar fi avut posibilitatea ca pe baza unui control judiciar sau a unui referat de arestare preventivă să-l extragă pe acesta din societate (…) Faptul că nu s-a luat niciun fel de decizie de blocare a accesului acestuia la un autoturism din punctul meu de vedere trebuie să fie sancționat”, a declarat avocatul, citat de evz.ro

Amintim că “în vederea corectării unor informaţii apărute în spaţiul public”, IPJ Cluj a organizat o conferinţă de presă, dar a emis şi un comunicat de presă care să lămurească situaţia infracţiunilor lui Covaci şi a motivului pentru care acesta circula liber pe şoselele judeţului. 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Maria Costea

Published

on

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Dreamscape Rave se întoarce din nou în România. După evenimentele organizate în 27 și 28 noiembrie, echipa aduce încă o dată experiența autentică de rave în două orașe, unde accentul cade exclusiv pe muzică și energie.

Elementul special al acestei ediții este conceptul „No Camera Policy”: fără fotografii și filmări, iar trăirea momentului devine prioritatea principală. Un sound puternic, o atmosferă întunecată și un ring de dans intens îi așteaptă pe cei care își doresc un rave adevărat, fără distrageri.

Dreamscape Rave va avea loc în 20 și 21 februarie. Prima oprire este la Târgu-Mureș, în clubul Signal, iar a doua zi, 21 februarie, la Cluj-Napoca, în The Matter Club. Evenimentele se desfășoară între 23:00 și 06:00, fiind dedicate celor care vor să scape de presiunea și rutina cotidiană și să trăiască o experiență unică alături de echipa Purgatorium.

Line-up-ul include DJ-i din Ungaria, cunoscuți pentru seturile lor autentice și energice, precum și un invitat internațional care va ridica nivelul serii. Organizatorii promit o atmosferă puternică și o noapte de neuitat în ambele orașe.

Dreamscape Rave demonstrează încă o dată că Cluj-Napoca și Târgu-Mureș sunt pregătite pentru adevărate experiențe underground.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

UNTOLD ONE 2026 debutează cu un lineup de top: Flo Rida, Kygo și The Chainsmokers confirmați la Cluj-Napoca

Alex Campian

Published

on

Festivalul UNTOLD intră într-o nouă etapă a existenței sale și anunță oficial primul val de artiști pentru ediția din 2026, care va avea loc între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca. Sub conceptul UNTOLD ONE, organizatorii marchează începutul unei noi decade pentru unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume conform untold.com

Primii artiști confirmați pentru UNTOLD ONE 2026 sunt Flo Rida, Swae Lee, Kygo, The Chainsmokers și Lost Frequencies, nume cu impact major pe scenele internaționale și pe platformele de streaming. Lineup-ul este completat de artiști precum Tash Sultana, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki și Mestiza, conturând o ediție cu o diversitate muzicală amplă, de la pop și hip-hop, la EDM și melodic house.

Prin această primă rundă de anunțuri, organizatorii transmit direcția noii ediții: producții spectaculoase, artiști care definesc generații și experiențe create special pentru publicul UNTOLD. Conceptul UNTOLD ONE promite o evoluție a festivalului, cu accent pe show-uri vizuale de mari dimensiuni și momente exclusive.

Flo Rida va urca pentru prima dată pe scena principală a festivalului de la Cluj, artistul american fiind unul dintre cei mai de succes reprezentanți ai pop-rap-ului global, cu zeci de milioane de discuri vândute și hituri care au dominat topurile internaționale. De asemenea, Swae Lee aduce la UNTOLD ONE un sound care a marcat ultimul deceniu al muzicii pop și hip-hop, fiind unul dintre cei mai ascultați artiști ai generației sale.

Zona electronică este reprezentată de Kygo, unul dintre cei mai influenți DJ ai scenei dance moderne, The Chainsmokers, duo-ul care a redefinit granița dintre pop și muzica electronică, și Lost Frequencies, artist european recunoscut pentru sound-ul melodic care a cucerit publicul global.

Organizatorii au precizat că acesta este doar începutul, urmând ca în perioada următoare să fie anunțate noi nume care vor completa lineup-ul ediției din 2026. UNTOLD rămâne constant în topul celor mai mari și apreciate festivaluri de muzică din lume, iar UNTOLD ONE deschide un nou capitol în povestea brandului.

Abonamentele pentru UNTOLD ONE 2026 sunt deja disponibile, inclusiv cu opțiunea de plată în rate. Festivalul va avea loc între 6 și 9 august 2026, în Cluj-Napoca.

Foto&Info: untold.com

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era