Sponsorizat
Categories: Eveniment

Ioan Ovidiu Sabău, după ce a salvat-o pe ‘U’ Cluj de la retrogradare: “Sunt foarte fericit în momentul de față, chiar dacă poate nu se vede”

Sponsorizat
Sponsorizat

‘U’ Cluj a câștigat meciul de pe teren propriu contra celor de la Chindia, scor 2-0, din cadrul etapei a opta a play-out-ului SuperLigii și s-a salvat de la retrogradare.La flash-interviul de după meci, tehnicianul a avut un discurs în cadrul căruia și-a manifestat bucuria pentru faptul că a reușit să îndeplinească obiectivul stabilit în momentul în care a pus pixul pe foaia clSabău a anunțat și că va rămâne, implicit după salvarea de la retrogradare, în antrenorat.“Sunt foarte fericit în momentul de față, chiar dacă poate nu se vede. Am o satisfacție că mi-am asumat acest obiectiv greu în momentul în care am preluat echipa și e normal că te simți ușurat când l-ai îndeplinit.Simt că sunt apreciat pentru ce am făcut, vreau să felicit jucătorii, au dat dovadă de caracter pe parcursul play-out-ului. Am avut momente în care ne-am descurcat foarte bine, cu un joc spectaculos.Jocul, așa cum am anticipat, a fost unul greoi. Au reușit să facă superioritate numerică la mijloc până când am reușit să ne reorganizăm. Am spus că dacă nu îmi îndeplinesc obiectivul renunț la cariera de antrenor.Mai avem două jocuri foarte grele, sper să ne refacem. Sunt bucuros și că am făcut fericiți suporterii. Mă bucur când ei sunt împliniți”, a spus Sabău, citat de digisport.ro.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago