Connect with us

Eveniment

Jazz in the Park revine în acest weekend. 3 zile de spectacol în Parcul Central

Diana Petrescu

Published

on

Jazz in the Park revine în acest weekend. 3 zile de spectacol în Parcul Central

Un număr 17 formaţii de jazz din 10 ţări se vor reuni, începând de vineri, pe scena din Parcul Central din Cluj-Napoca, pentru finala concursului internaţional din cadrul Jazz in the Park Competition, au anunţat, organizatorii, citați de Agerpres.„Cea mai ambiţioasă ediţie a Jazz in the Park Competition are loc în acest weekend (30 iunie – 2 iulie), în Cluj-Napoca. 17 formaţii de jazz, din 212 aplicante, au ajuns în finala concursului internaţional şi sunt pregătite să cucerească publicul. Evenimentul revine după trei ani de pauză şi aduce la Cluj artişti din: România, Franţa, Ungaria, Israel, Belgia, Lituania, Polonia, Croaţia, Olanda şi Japonia. Pe lângă finalişti, în fiecare seară, pe scena principală vor urca artişti renumiţi, invitaţi speciali ai evenimentului: Shay Hazan, Mădălina Pavăl Orchestra şi Takuya Kuroda, celebrul trompetist japonez care va cânta pentru prima dată în România. Atmosfera pe timp de zi va fi completată de DJ-ii de la VRTW, o prezenţă constantă în ultimii ani, la festival. Intrarea este liberă, iar locaţia, una de suflet: Parcul Central, locul în care, în urmă cu zece ani, a debutat primul eveniment Jazz in the Park”, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizatori.📷 Gabriel Aldea ◘ https://komiti.media/Câştigătorii Jazz in the Park Competition 2023 vor fi anunţaţi duminică, la ora 21,30, pe scena principală. Trupele care vor cuceri juriul şi se vor clasa pe primele două locuri vor câştiga un contract plătit pentru a concerta la festivalul Jazz in the Park, în 1-3 septembrie 2023.Finaliştii vor primi puncte pentru: calitatea interpretării, coeziunea trupei, interacţiunea cu publicul, respectarea timpilor alocaţi şi originalitatea muzicii de un juriu format din Horea Marc – muzician şi stage manager Jazz in the Park; Teodor Pop – muzician în trupa Jazzybit; Denes Pecsi-Szabo – manager artistic (HU); Laura Orian – muzician şi organizator de evenimente.„Mi se pare minunat că weekendul acesta, centrul Clujului va găzdui un concurs de jazz. Suntem onoraţi să facem astfel de proiecte şi bucuroşi că oraşul ne susţine, de la autorităţi până la publicul aşteptat să participe. Vor fi trei zile în care celebrăm talentul şi ne arătăm împreună suportul acelora care au nevoie de încurajarea noastră. Vor fi trei zile în care tot ce contează este muzica. Vor fi trei zile de normalitate în care ne adunăm împreună şi toată lumea e binevenită. Cu sinceritate, suntem mai entuziasmaţi să facem acest eveniment decât orice concert mare şi asta vrem să ne definească pe viitor, anume dorinţa de a fi un suport pentru alţii, mai mult decât puterea financiară sau grandoarea”, declară, conform comunicatului, fondatorul Jazz in the Park, Alin Vaida.Premiile Jazz in the Park Competition 2023 sunt următoarele – Premiul 1 de 5.000 euro şi invitaţia de a susţine un concert în cadrul festivalului Jazz in the Park 2023; Premiul 2 de 3.000 euro şi invitaţia de a susţine un concert în cadrul festivalului Jazz in the Park 2023; Premiul 3 de 1.000 euro; Premiul pentru cea mai valoroasă compoziţie se ridică 1.000 euro; Patru menţiuni pentru cei mai buni muzicieni a câte 500 euro.„Jazz in the Park Competition va transforma Parcul Central din Cluj-Napoca într-un loc plin de energie şi ritm. Pe lângă concerte, vor fi pregătite o sumedenie de activităţi interesante şi zone de relaxare pentru toţi cei care vor ajunge în weekend în parc. Music Lounge – În spatele clădirii Casino se vor întâmpla lucruri interesante. Într-un spaţiu special amenajat, pe timp de zi, vor avea loc evenimente şi ateliere pentru copii. În a doua parte a zilei, doritorii vor putea să ia lecţii de muzică – un ‘maraton’ de iniţiere la chitară, pian şi tobe, iar cei care vor să încerce experienţa în echipă sau în cuplu, se pot înscrie la lecţii în duet. Înscrierile se vor face la faţa locului, în limita locurilor disponibile. Seara, Music Lounge va găzdui Jam Sessions cu trupele din concurs”, se mai arată în comunicat.

Source link

Facebook Comments Box

Cultura

Lacrimi și aplauze! Clujul i-a oferit un moment MAGIC lui Florin Piersic alături de Richard Clayderman și Dan Negru

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul l-a ridicat în picioare! Florin Piersic, ovaționat minute în șir la spectacolul lui Clayderman!

Clujul a oferit un moment de neuitat marelui actor Florin Piersic! În cadrul spectacolului impresionant susținut de pianistul Richard Clayderman pe 29 martie, publicul clujean l-a ovaționat pe legendarul artist minute în șir, într-o atmosferă încărcată de emoție și admirație.

Dan Negru, prezentatorul evenimentului, i-a pregătit o surpriză specială lui Florin Piersic, aflat în recuperare după problemele de sănătate. Într-un video postat pe Facebook, Negru a povestit momentul: “Am ajuns la Cluj ca să îl prezint pe Richard Clayderman, unul dintre cei mai mari pianiști din istoria muzicii mondiale… dar dacă tot am ajuns aici, la Cluj, nu am ratat ocazia să îl invit la spectacol…”.

Înainte de a-l introduce pe Richard Clayderman, Dan Negru a coborât de pe scenă și s-a îndreptat către Florin Piersic, stârnind o reacție extraordinară din partea publicului. Miile de spectatori prezenți în sală s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat frenetic pe îndrăgitul actor, oferindu-i un omagiu vibrant.

“O să îi rog pe organizatori să nu se supere pe mine, că o să cobor de pe scenă un minut. Asta nu era prevăzut în program. Dar aș vrea ca lovitura de începere să fie dată de o legendă pe care vreau să o salut la Cluj, doamnelor și domnilor, Florin Piersic”, a spus Dan Negru, prezentându-l pe actor.

Florin Piersic a răspuns cu emoție la căldura publicului: “Mă bucur că suntem împreună! Vă îmbrățișez pe toți și am putere încă să vă pup pe toți…”.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

“Oserul” invadează centrul Clujului! Târg de vechituri URIAȘ, cu muzică, reparații și clătite GRATIS!

Cosmin Ardelean

Published

on

Vino să te bucuri de “Oser” în centrul Clujului! Eveniment UNIC, cu atmosferă de sărbătoare!

Cluj-Napoca se pregătește să găzduiască un eveniment unic! Asociația Daisler anunță cu entuziasm organizarea “Der Flohmarkt – Oserul din Centrul Clujului”, un târg de vechituri care va transforma inima orașului într-un spațiu vibrant, plin de comori ascunse și atmosferă efervescentă.

Pe 10 și 17 mai 2025, clujenii vor avea ocazia să se piardă printre tarabele pline de obiecte cu poveste, să vândă sau să schimbe bunuri și să interacționeze cu oameni pasionați de sustenabilitate și reutilizare. “Der Flohmarkt” nu este doar un simplu târg, ci o experiență completă, cu ateliere de reparații pentru a da o nouă viață obiectelor vechi, muzică antrenantă oferită de Digitalove și, ca bonus, clătite gratuite pentru toți participanții!

“Pe 10 și pe 17 mai 2025 te invităm și așteptăm la Der Flohmarkt – Oserul din Centrul Clujului, organizat de Asociație Daisler. Locația exactă (care stradă) va fi anunțată în curând”, au transmis organizatorii, lăsând un strop de suspans în aer.

Evenimentul este un prilej de a promova un stil de viață sustenabil și de a descoperi frumusețea obiectelor cu patina timpului. Clujenii sunt încurajați să se înscrie și să participe activ la acest proiect, care promite să aducă un suflu nou în centrul orașului.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Clujul se îmbracă în verde! Se caută voluntari pentru plantarea a 10.000 de puieți!

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujenii, chemați la cea mai mare acțiune de împădurire a primăverii! 10.000 de puieți vor fi plantați la Bobâlna

Pe 5 aprilie, clujenii au ocazia să lase o amprentă verde asupra viitorului! Beard Brothers organizează o amplă acțiune de împădurire în satul Suarăș, comuna Bobâlna, unde se vor planta 10.000 de puieți de gorun și frasin pe o suprafață de 3 hectare.

Evenimentul, organizat cu sprijinul Băncii Transilvania, invită voluntarii să se alăture unei inițiative de impact. “Povestea noastră verde continuă și în această primăvară! Hai să ne unim forțele pentru un viitor mai sănătos!”, au transmis organizatorii.

Cum te poți înscrie?

Cei care vor să participe la plantare o pot face completând formularul online pus la dispoziție de organizatori.

Ce trebuie să știi înainte de participare?

Echipament recomandat:
✔️ Încălțăminte potrivită pentru teren accidentat
✔️ Haină groasă sau de ploaie, în funcție de vreme
✔️ Pălărie, șapcă și mănuși de grădină

Ce asigură organizatorii:
✅ Două mese și apă
✅ Mănuși de grădină
✅ Puieți, hârlețe și sape pentru plantare

Voluntarii vor lucra în echipe de 2-3 persoane, respectând instrucțiunile de plantare și regulile de siguranță. Minorii pot participa doar dacă sunt însoțiți de un adult.

Toate detaliile și eventualele modificări ale programului vor fi anunțate pe pagina de Facebook a evenimentului.

Fie că ești un iubitor al naturii, un activist de mediu sau doar vrei să faci o faptă bună, această acțiune este ocazia perfectă de a contribui la un Cluj mai verde! Te bagi? 🌳💚

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite