Sponsorizat
Categories: Eveniment

Mii de moți și turiști sunt așteptați la Mărișel pentru sărbătoarea tradițională de la Crucea Iancului

Sponsorizat
Sponsorizat

Ce-a de-a 68-a ediție a sărbătorii tradiționale de la Crucea Iancului va avea loc duminică, 9 iulie 2023, în comuna Mărișel.
Organizată de Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT Cluj), instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, împreună cu Primăria și Consiliul Local al comunei Mărișel, cea mai mare manifestare de acest gen din judeţul Cluj adună an de an mii de persoane, moți și turiști din țară și străinătate.

Sărbătoare se desfăşoară de peste 170 de ani în cinstea lui Avram Iancu şi a moţilor din timpul Revoluţiei de la 1848.

Activitățile vor debuta la ora 12:00, când va fi săvârșită o slujbă de pomenire la monumentul „Crucea Iancului” din zona Fântânele, urmată de depuneri de coroane și jerbe de flori, dar și de discursurile oficialităților locale și județene. Apoi, de la ora 13:00, pe platoul de la Crucea Iancului, miile de moți dar și alți iubitori de cântec și tradiții vor asista la un spectacol folcloric, susţinut de artişti şi ansambluri folclorice de renume.

Vor evolua: Veta Biriș, Cornel Borza, Adrian Neamțu – taragot, Alina Pinca, Mihai Mariș – taragot, Nicolae Turcu, Ionuț Candrea și Ioana Petran, Alexandru Potra, Florina Trif, Lucia Potra, Dana Purcel, Anicuța Roșu, Livia-Maria Hetea-Danciu, acompaniați de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj, conducerea muzicală prof. dr. Ovidiu Barteș. Totodată, în scenă vor prezenta cântece și jocuri tradiționale: Nicolae, Mihai și Emanuel Badiu, Taragotiștii din Mărișel, Ana Maria Mariș, Ioana Marc, Diana și Denisa Todea, Daria Alexandra Mariș, Mihaela Iulia Abrudan, Patricia Popa, Lavinia Danciu, Denisa Giurgiu, Andra Mariș, Delia Toderici, Adela Burcă, Dragoș Cîmpean, Andrada Mariș, Ștefan Suciu, Larisa Gurzău, alături de Ansamblul folcloric „Nepoții Iancului” – Mărișel, Grupul tradițional „Mărișana” –Mărișel, Ansamblul folcloric „Cununa Apusenilor” – Gilău, Ansamblul Folcloric ,,Șoimii Carpaților”- Florești și Ansamblul folcloric „Cununa Munților” din Măguri-Răcătău.

Crucea Iancului de la Mărișel a fost ridicată inițial din lemn, în anul 1924, pentru a marca aniversarea unui secol de la nașterea lui Avram Iancu (1824-1872). Ulterior, a fost înlocuită cu una din piatră. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial crucea a fost demontată, iar în 1944 locuitorii din Mărișel au ridicat o nouă troiță din piatră. În jurul acestei troiţe se adună moţii an de an, pentru a cinsti victoria înaintaşilor şi pe Avram Iancu.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

11 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

18 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago