Sponsorizat
Categories: Eveniment

Ministrul fondurilor europene: Metroul va face din Cluj al doilea oraş cu 1 milion de locuitori din România. Nu vom mai avea totul concentrat în Bucureşti

Sponsorizat
Sponsorizat

Construcţia metroului din Cluj va transforma radical centrul regional şi va permite creşterea de aproape trei ori a populaţiei oraşului în condiţiile în care oamenii se vor deplasa mai uşor şi mai rapid dintr-un capăt în celălălt.„PNRR include şi investiţii în metrou, o componentă importantă pentru cel din Bucureşti dar şi pentru Cluj. Clujul va fi primul oraş din România care are sarcina dificilă de a implementa proiectul de metrou, care va face din Cluj o localitate cu un potenţial de peste 1 milion de locuitori, astfel încât să nu mai avem totul concentrat la Bucureşti“, a spus Marcel Boloş, ministrul fondurilor europene, citat de Ziarul Financiar. 
(Foto Facebook Municipiul Cluj Napoca)Zona metropolitană a Clujului are circa 410.000 de lo­cuitori, însă din cauza reliefului oraşul are o zonă li­mi­tată unde se poate extinde, iar creşterea populaţiei pune o presiune tot mai mare pe transportul în comun şi pe infrastructura rutieră. Concordia a lansat studiul Viito­rul Transportului, realizat de la Deloitte, ce repre­zintă prima foaie de parcurs pentru atingerea obiecti­velor pentru a respecta cerinţele planului Fit for 55 şi reducerea la zero a emisiilor de dioxid de carbon până în 2050.Primăria Cluj a decis suspendarea temporară a proiectului metroului pentru a actualiza indicatorii licitaţiei, în condiţiile în care costurile materialelor de construcţii au crescut foarte mult în 2022 din cauza inflaţiei şi conflictului din Ucraina.„Primăria Cluj-Napoca, după consultarea Ministerului Transporturilor, a decis suspendarea procedurii de achiziție cu privire la magistrala I de Metrou Cluj în vederea actualizării indicatorilor tehnico-economici ai investiției.Această operațiune este necesară în vederea actualizării costului de realizare a Metroului, raportat la creșterea accelerată a prețurilor la materiale de construcții din ultima perioadă.Precizăm faptul că indicatorii tehnico-economici cu privire la metrou au fost aprobați prin Hotărâre de Guvern la sfârșitul anului 2021.De ce am decis suspendarea procedurii în vederea actualizării prețului de licitație?În ultimele 4 zile am primit 3 scrisori de informare de la firme interesate de realizarea Metroului de la Cluj și care ne-au precizat că nu se pot încadra cu oferta în valoarea estimată.Precizăm faptul că aceste firme au realizat multiple lucrări de metrou în capitale și orașe ale Uniunii Europene.Pentru a nu anula licitația, care ar fi presupus cel puțin 6 luni de amânare a proiectului, am decis utilizarea procedurii de actualizare a indicatorilor tehnico-economici, cu sprijinul Ministerului Transporturilor și al Guvernului României.Procedura de achiziție va fi continuată imediat după actualizarea, prin hotărâre de Guvern, a indicatorilor tehnico-economici.De ce am decis acum actualizarea indicatorilor tehnico-economici?Am decis astăzi întrucât doar acum am primit sesizări oficiale de la mari concerne interesate de realizarea Metroului că nu pot depune oferte în valoarea estimată.Soluția stabilită asigură continuarea proiectului în cadrul P.N.R.R.”, a transmis municipalitatea.

Source link

Facebook Comments Box
Diana Petrescu

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

17 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

1 day ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago