Connect with us

Eveniment

Mobilizare masivă a forțelor de ordine la meciul CFR – “U” Cluj. Peste 300 de jandarmi sunt pregătiți să păstreze ordinea publică

Stefania Heinz

Published

on

Mobilizare masivă a forțelor de ordine la meciul CFR - "U" Cluj. Peste 300 de jandarmi sunt pregătiți să păstreze ordinea publică

Derby-ul dintre cele două echipe clujene, în cadrul Superligii, va avea parte de o mobilizare puternică din partea autorităților pentru păstrarea condițiilor de siguranță în stadion și în afara acestuia.
Jandarmii clujeni vor avea o muncă dificilă în ziua meciului, joi, 21 decembrie, începând cu ora 19:45, când cele două rivale, F.C. CFR 1907 Cluj și A.S.F.C. Universitatea Cluj, se vor întâlni pe stadionul CFR „Dr. Constantin Rădulescu”.

Gruparea Mobilă de Jandarmi mobilizează peste 300 de jandarmi la acest meci important.

“Pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță publică a acestui eveniment sportiv, peste 300 de jandarmi, alături de colegii din celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor lua măsuri de prevenire și descurajare a potențialelor incidente pentru deplasarea în condiții de siguranță a suporterilor la și de la stadion precum și pentru asigurarea unui climat de siguranță la nivelul municipiului Cluj – Napoca.

În acest context, conform prevederilor Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, spectatorii sunt obligați să respecte cu strictețe măsurile stabilite de organizator și forțele de ordine, pe trasele de deplasare către/de la locurile de desfășurare a competițiilor, în apropierea și în interiorul bazelor sportive. Spectatorii vor avea acces în stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” doar pe baza biletelor sau invitațiilor puse la dispoziție de organizator, începând cu ora 17:45.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenți ai societății de pază și protecție contractată de organizator”, a transmis Jandarmeria Mobilă Cluj.

Regulile pe care spectatorii trebuie să le respecte în timpul meciului


Pentru efectuarea accesului spectatorilor în arena sportivă, personalul de ordine și siguranță al societății specializate de pază și protecție va efectua, în dreptul punctelor JANDARMERIA ROMÂNĂ GRUPAREA DE JANDARMI MOBILĂ “ȘTEFAN CICIO-POP” CLUJ-NAPOCA de acces, controlul corporal preventiv și al bagajelor cu scopul de a identifica și reține potențiale obiecte și materiale interzise conform art. 10 din Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, pe care spectatorii încearcă să le introducă în arena sportivă.
Conform prevederilor legale în vigoare, spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care prin natura lor pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă.
Este interzisă introducerea sau afișarea de bannere, inscripții sau alte mijloace de publicitate vizuală care incită la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență.
De asemenea accesul persoanelor cărora le-a fost interzisă intrarea la asemenea genuri de manifestări sportive prin sancțiuni complementare, al persoanelor care se află în stare vădită de ebrietate sau se află, în mod evident, sub influența substanțelor halucinogene, este interzis conform prevederilor legale în vigoare.

Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranță a evenimentului sportiv, Jandarmeria adresează spectatorilor următoarele recomandări:


Să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces (18.30), pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă;
Să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
În cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forţelor de ordine din zonă; – părinţii să supravegheze cu atenţie sporită copiii.

“Totodată, recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, delimitându-se de orice formă de agresivitate verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente, cu mențiunea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancționată cu fermitate de către forțele de ordine. De asemenea, în incinta arenei sportive este interzisă scandarea sau afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă precum și folosirea articolelor pirotehnice de orice fel”, au mai transmis autoritațile.

De asemenea, în cadrul măsurilor de ordine și siguranță publică specifice desfăşurării competiţiilor sportive, între orele 17.30 – 23.00, se pot aplica restricții de circulație.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Cultura

Ultimele zile pentru bilete! Duminică are loc cea de-a VIII-a ediție a Concertului de la Palatul Bánffy din Cluj-Napoca

Stefan Petre

Published

on

Clujenii și iubitorii muzicii sunt invitați duminică la unul dintre cele mai elegante evenimente culturale ale verii – cea de-a VIII-a ediție a Concertului de la Palatul Bánffy, organizat în curtea impresionantului Palat Bánffy din centrul Clujului.

Cei care doresc să participe își mai pot achiziționa bilete de la Pizzeria Rex – vizavi de Sora sau online, prin platforma Eventbook bilete AICI

Două zile de evenimente speciale înaintea marelui concert

Înaintea concertului de duminică, organizatorii au pregătit o serie de evenimente speciale dedicate iubitorilor operetei, desfășurate în cadrul Studioului de Operă „Bánffy Miklós” (str. Samuil Micu nr. 12, Cluj-Napoca).

Vineri, 3 iulie

17:00 – Proiecție de film
„Muzica vieții” – film dedicat vieții și creației marelui compozitor Imre Kálmán.

18:30 – Vernisajul expoziției
Istoria operetei în Transilvania, expoziție realizată de Judit Benkő, care prezintă evoluția acestui gen muzical în regiune.

19:00 – Masă rotundă
„Opereta fără granițe” – o discuție despre asemănările și diferențele dintre tradiția operetei din Transilvania și cea din Ungaria.

Sâmbătă, 4 iulie

11:00 – Workshop
„Corpul spațiului, spațiul corpului – lumea așa cum o cunoaștem este, înainte de toate, spațiu”, atelier susținut de regizorul Péter Tasnádi-Sáhi.

Intrarea este gratuită

Participarea la toate evenimentele din 3 și 4 iulie este gratuită, fiind o ocazie excelentă pentru publicul clujean de a descoperi universul fascinant al operetei prin filme, expoziții, dezbateri și ateliere interactive.

Dacă încă nu v-ați făcut planuri pentru acest weekend, acesta este momentul perfect să vă bucurați de câteva zile dedicate muzicii, artei și culturii, culminând cu Concertul de la Palatul Bánffy, unul dintre cele mai apreciate evenimente culturale organizate anual în Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Actualitate

Peste 350 de vizitatori au descoperit deja expoziția „Under Construction” din șantierul RIVUS

Dani Muresan

Published

on

Expoziția „Under Construction”, organizată de RIVUS în parteneriat cu Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, continuă să atragă publicul într-unul dintre cele mai spectaculoase spații industriale aflate în transformare din oraș.

Peste 350 de vizitatori au descoperit deja expoziția găzduită în Hala cu Arcade, una dintre clădirile păstrate de pe fosta platformă industrială Carbochim. Spațiul face parte din viitorul proiect RIVUS și va deveni, după restaurare și reconversie, un centru dedicat artelor performative și inițiativelor culturale.

Până atunci, hala oferă publicului o experiență rară: întâlnirea dintre artă, arhitectură, patrimoniu industrial și un șantier aflat în plină transformare.

Artă într-un spațiu care se transformă odată cu orașul

Expoziția are loc chiar în interiorul șantierului RIVUS, proiectul dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, care va transforma fosta platformă Carbochim într-o nouă destinație urbană pentru comunitate.

Contextul face ca vizita să fie una diferită față de o expoziție clasică. Publicul descoperă lucrări de artă contemporană într-un spațiu industrial autentic, înainte ca acesta să intre într-un amplu proces de restaurare și să primească o nouă funcțiune culturală.

Lucrările sunt realizate de studenți și artiști ai Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca și explorează memoria locului, trecutul industrial al platformei Carbochim și transformările prin care trece zona.

Picturi, fotografii, sculpturi și instalații propun perspective diferite asupra modului în care un spațiu industrial poate fi păstrat, reinterpretat și reintegrat în viața orașului.

Hala cu Arcade, viitor reper cultural în cadrul RIVUS

Hala cu Arcade este una dintre clădirile de patrimoniu industrial păstrate în cadrul proiectului RIVUS. În viitor, aceasta va deveni un centru pentru artele performative și pentru inițiative culturale, integrat într-un proiect amplu de regenerare urbană.

Prin expoziția „Under Construction”, publicul are ocazia să vadă acest spațiu într-un moment de tranziție, între istoria fostei fabrici și viitorul său rol în comunitate.

Curatorul expoziției, prof. univ. dr. Liviu-Florian Ștefan, rectorul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, spune că tocmai caracterul temporar al acestui moment dă forță proiectului.

„Spațiul acesta este atât de spectaculos și de generos pentru ceea ce va urma. Am avut ideea de a organiza o expoziție aici și ne bucurăm că a fost primită cu deschidere de echipa RIVUS. Ne-am dorit să facem ceva ce nu se întâmplă foarte des și, mai ales, ceva ce nu va mai putea fi făcut în aceeași formă altădată. Este limpede că nu mai putem exista separat: arta, business-ul, dezvoltarea și industria trebuie să coexiste și să colaboreze, pentru că avem nevoie unii de alții”, a declarat acesta.

Studenții UAD au reinterpretat memoria fostei fabrici Carbochim

Pentru studenții implicați, proiectul a însemnat mai mult decât realizarea unor lucrări într-un spațiu neconvențional. Procesul de creație a inclus documentare, explorarea istoriei locului și încercarea de a aduce în prim-plan poveștile oamenilor care au lucrat de-a lungul timpului în fabrica de abrazive Carbochim.

Multe dintre lucrări pornesc de la elementele definitorii ale spațiului industrial: structuri metalice, suprafețe brute, urme ale fostei activități și atmosfera specifică unei hale aflate între trecut și viitor.

Rezultatul este o expoziție care nu doar ocupă temporar un spațiu industrial, ci îl pune în valoare și îl transformă într-un punct de dialog între artiști, public și oraș.

Cum poate fi vizitată expoziția „Under Construction”

Expoziția poate fi vizitată până pe 26 iunie 2026, în Hala cu Arcade din incinta RIVUS Cluj-Napoca, de pe strada Porțelanului C33.

Accesul este gratuit, însă se face exclusiv pe bază de programare prealabilă, în grupuri organizate și însoțite de personal autorizat, deoarece expoziția se află într-un șantier activ.

Programul de vizitare este miercuri, joi și vineri, între orele 17:00 și 19:00.

Înscrierile se fac online aici:
https://inscriereunderconstruction.netlify.app/

Despre RIVUS

RIVUS este dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe și reprezintă cel mai amplu proiect de regenerare urbană aflat în dezvoltare în România. Proiectul presupune transformarea fostei platforme industriale Carbochim într-o nouă destinație pentru comunitate, cu funcțiuni de retail, cultură, entertainment, birouri, restaurante, servicii și spații dedicate timpului liber.

Investiția depășește 550 de milioane de euro și include reconversia a două clădiri de patrimoniu industrial, amenajarea unui parc de 52.000 mp, accesibilizarea malului Someșului și realizarea unor noi conexiuni de mobilitate pentru oraș.

Prin expoziția „Under Construction”, RIVUS arată încă din această etapă direcția proiectului: păstrarea memoriei industriale a locului și transformarea fostei platforme Carbochim într-un spațiu deschis comunității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

O seară de poveste în inima Clujului: magia operetei revine la Palatul Bánffy într-un concert spectaculos sub cerul verii

Diana Petrescu

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește să găzduiască unul dintre cele mai elegante și emoționante evenimente culturale ale verii. Pe 5 iulie 2026, curtea fermecătoare a Palatului Bánffy va răsuna din nou de acordurile celor mai iubite operete, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Concertului de la Palatul Bánffy – un eveniment care a devenit deja o tradiție culturală emblematică pentru oraș.

Există seri care trec neobservate și există seri care rămân în suflet pentru totdeauna. Concertul de la Palatul Bánffy face parte din cea de-a doua categorie. Nu este doar un spectacol muzical, ci o experiență care reunește generații, familii și prieteni într-un decor de poveste, unde muzica, arhitectura și emoția se întâlnesc într-o armonie perfectă.

Când istoria și muzica creează magie

Palatul Bánffy, una dintre cele mai frumoase clădiri baroce din Transilvania, oferă cadrul ideal pentru o astfel de seară specială. Curtea interioară, încărcată de istorie și eleganță, se transformă pentru câteva ore într-o scenă în aer liber unde publicul este invitat să descopere farmecul operetei într-o atmosferă unică.

Pe măsură ce soarele apune peste centrul istoric al Clujului, iar luminile serii îmbracă palatul într-o aură romantică, primele acorduri muzicale vor transporta spectatorii într-o lume a rafinamentului, a iubirii și a poveștilor nemuritoare.

Cele mai frumoase operete, într-un program excepțional

Ediția din acest an aduce în fața publicului creațiile unor compozitori legendari care au definit istoria operetei europene: Huszka Jenő, Kálmán Imre și Lehár Ferenc.

Programul artistic a fost conceput de Plesa Róbert, care a realizat o selecție atentă și echilibrată, îmbinând cele mai cunoscute și iubite arii cu adevărate bijuterii muzicale mai rar interpretate pe scenă. Astfel, atât iubitorii genului, cât și cei care descoperă opereta pentru prima dată vor avea parte de surprize și momente memorabile.

Artiști de prestigiu din Transilvania și invitați speciali din Budapesta

Pe scena amplasată în curtea Palatului Bánffy vor urca artiști apreciați din Cluj și din întreaga Transilvanie:

  • Kolcsár Katalin
  • Modra Noémi
  • Rétyi Zsombor
  • Peti Tamás Ottó
  • Rigmányi István
  • Plesa Róbert

Evenimentul va avea și doi invitați de onoare care conferă o dimensiune internațională serii.

Publicul va avea ocazia să o asculte pe Fischl Mónika, laureată a prestigiosului Premiu Kossuth și una dintre cele mai apreciate artiste ale Teatrului de Operetă din Budapesta, alături de Ninh Duc Hoang Long, tenor recunoscut pe scene importante din Europa și Asia pentru vocea sa impresionantă și interpretările sale spectaculoase.

O rampă de lansare pentru noile generații

Unul dintre cele mai frumoase aspecte ale acestui concert este susținerea tinerelor talente. Organizatorii oferă și în acest an șansa unor artiști aflați la început de drum să urce pe aceeași scenă alături de nume consacrate.

Astfel, două eleve talentate ale Școlii de Măiestrie KvintEsszencia, Biró Anna și Somogyi Eszter, vor avea ocazia să își demonstreze talentul în fața unui public numeros și exigent.

Muzică, dans și spectacol vizual

Concertul nu va fi doar o experiență auditivă, ci și una vizuală. Coregrafiile spectaculoase semnate de Vlad Sebastian vor aduce un plus de eleganță și dinamism întregului eveniment.

Acompaniamentul muzical va fi asigurat de o orchestră de cameră de înalt nivel artistic, coordonată de concertmaestrul Gyenge Zoltán Balázs, garantând astfel o interpretare impecabilă a fiecărei lucrări.

O gazdă care va conduce publicul prin universul operetei

Seara va fi prezentată de actrița Fodor Réka, care prin farmecul, eleganța și naturalețea sa va ghida spectatorii prin universul fascinant al operetei, oferind context și povești care vor transforma fiecare moment într-o experiență și mai profundă.

Un eveniment pe care nu trebuie să îl ratezi

Într-o perioadă în care cultura autentică devine tot mai prețioasă, Concertul de la Palatul Bánffy reprezintă o invitație la frumusețe, emoție și conexiune umană.

Fie că sunteți pasionați de muzica clasică, iubitori ai operetei sau pur și simplu căutați o experiență deosebită într-o seară de vară, acest eveniment promite să ofere momente de neuitat într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Cluj-Napoca.

Pe 5 iulie 2026, lăsați-vă purtați de muzică, sub cerul liber, în inima orașului.

Informații eveniment

📅 Data: 5 iulie 2026
📍 Locația: Curtea Palatului Bánffy, Cluj-Napoca
🎼 Eveniment: Concertul de la Palatul Bánffy – Ediția a VIII-a

Bilete

Biletele pot fi achiziționate online de aici:

👉 https://eventbook.ro/music/bilete-banffy-palotakoncert-8?hall=palatul-banffy-cluj-napoca

Rezervă-ți locul din timp și fii parte din una dintre cele mai elegante seri culturale ale verii clujene!

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

TIFF 2026 transformă Clujul în capitala filmului: programul pe zile și cele mai importante evenimente

Stefania Heinz

Published

on

12 IUNIE – DESCHIDEREA OFICIALĂ A FESTIVALULUI

 

Cluj-Napoca dă startul celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), desfășurat între 12 și 21 iunie.

 

Momentul central al primei zile este Gala de Deschidere, unde publicul va putea urmări în premieră națională filmul românesc „3 zile în septembrie”, regizat de Tudor Giurgiu.

 

### Recomandări pentru vineri, 12 iunie:

 

* 12:00 – „I Shall See” – Cinema ARTA

* 14:00 – Scurtmetraje Corneliu Porumboiu – Cinema ARTA

* 20:45 – „Incidentul cu pianul” – Cercul Militar

* 21:45 – „În Bruges” – Iulius Parc Open Air

* Gala de Deschidere TIFF.25

 

 

## 13 IUNIE – PRIMELE COMPETIȚII ȘI EVENIMENTE SPECIALE

 

A doua zi aduce primele filme din competiția oficială, documentare premiate și evenimente gastronomice din seria Film Food.

### Evenimente importante:

 

* Film Food: „Făcălețul de Aur”

* Proiecții speciale din secțiunea Romanian Days

* Retrospectiva Corneliu Porumboiu

* Filme din secțiunea No Limit

 

 

## 14 IUNIE – WEEKENDUL CINEFILILOR

 

Festivalul intră în ritm de weekend, cu proiecții sold-out și evenimente în aer liber.

 

### Puncte de interes:

 

* Proiecții în Piața Unirii

* Filme premiate la marile festivaluri europene

* Întâlniri cu regizori și actori invitați

 

 

## 15 IUNIE – DOCUMENTARE ȘI FILM FOOD

 

Ziua este dedicată în mare parte documentarelor și experiențelor culinare asociate filmului.

 

### Eveniment special:

 

* Film Food în Livadă

* Proiecția documentarului „Birds of War”

* Dezbateri și întâlniri cu realizatorii

 

 

## 16 IUNIE – INVITAȚI INTERNAȚIONALI ȘI PROIECȚII SPECIALE

 

Festivalul continuă cu filme de autor și invitați speciali din cinematografia europeană.

 

### Recomandări:

 

* Evenimente speciale la Teatrul Național Cluj-Napoca

* Proiecții din secțiunile Supernova și Competition

* Masterclass-uri dedicate tinerilor cineaști

 

 

## 17 IUNIE – CINE-CONCERTE ȘI EXPERIENȚE AUDIO-VIZUALE

 

Una dintre cele mai așteptate zile ale festivalului.

 

### Program:

 

* Cine-concert „Meandre”

* Proiecții speciale în spații alternative

* Evenimente multimedia

 

 

## 18 IUNIE – FILME DE AUTOR ȘI CINE-CONCERT

 

Publicul se poate bucura de producții premiate și de un nou cine-concert organizat în cadrul TIFF.

 

### Evenimente:

 

* „The White Nights” – cine-concert

* Filme din secțiunile What’s Up, Doc? și Supernova

 

 

## 19 IUNIE – MARATON DE PROIECȚII

 

Una dintre cele mai încărcate zile ale festivalului.

 

### Ce nu trebuie ratat:

 

* Filmele din competiția oficială

* Proiecțiile în aer liber

* Întâlnirile cu invitații internaționali

 

 

## 20 IUNIE – FINALELE COMPETIȚIILOR

 

Juriile TIFF încep deliberările finale, iar publicul poate vedea ultimele filme aflate în competiție.

 

### Atracții:

 

* Proiecții speciale

* Gala premiilor secțiunilor dedicate

* Evenimente muzicale și petreceri TIFF

 

 

## 21 IUNIE – GALA DE ÎNCHIDERE

 

Ultima zi aduce decernarea premiilor și proiecția filmului de închidere.

 

### Program:

 

* Gala de Închidere TIFF.25

* Anunțarea câștigătorilor

* Proiecția specială de final

* Evenimente dedicate aniversării a 25 de ani de TIFF

 

 

## TIFF 2026 ÎN CIFRE

 

📅 Perioadă: 12 – 21 iunie 2026

 

📍 Locații principale:

 

* Piața Unirii

* Cinema ARTA

* Cinema Victoria

* Universitatea Sapientia

* Cercul Militar

* Casa de Cultură a Studenților

* Iulius Parc Open Air

 

🎬 Sute de filme, documentare și scurtmetraje

🌍 Invitați internaționali, regizori, actori și producători din întreaga lume

🎉 Cine-concerte, concerte, evenimente gastronomice și experiențe speciale dedicate cinefililor

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Premieră la Cluj: expoziție de artă organizată într-un șantier activ, la RIVUS

Anamaria Ioana

Published

on

Proiectul RIVUS, dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, aduce o premieră la Cluj-Napoca: expoziția „Under Construction”, realizată împreună cu Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca.

Evenimentul va avea loc între 28 mai și 26 iunie 2026, în cadrul proiectului RIVUS, aflat în plin proces de dezvoltare pe fosta platformă industrială Carbochim.

Expoziția va fi găzduită în Hala cu Arcade, una dintre clădirile emblematice ale fostei fabrici, care urmează să fie transformată într-un spațiu dedicat artei și evenimentelor culturale.


Arta intră direct în șantier

„Under Construction” este prima expoziție deschisă publicului organizată într-un șantier activ de reconversie urbană din România.

Vizitatorii vor putea descoperi lucrări de:

  • pictură,
  • fotografie,
  • sculptură,
  • instalații artistice,
  • obiecte și intervenții vizuale contemporane.

Toate sunt inspirate de ideea de transformare, reconstrucție și spațiu urban în schimbare.

Expoziția aduce împreună artiști și studenți ai UAD Cluj-Napoca, care transformă temporar Hala cu Arcade într-o galerie de artă neconvențională.


Un nou spațiu cultural pentru Cluj

Prin proiectul RIVUS, Hala cu Arcade va fi reactivată și integrată în viața orașului ca viitor centru cultural dedicat artelor performative.

În viitor, spațiul va găzdui:

  • concerte,
  • spectacole de teatru și dans,
  • expoziții,
  • festivaluri,
  • workshopuri și evenimente creative.

Parteneriatul dintre RIVUS și UAD Cluj-Napoca marchează începutul unei colaborări culturale pe termen lung, chiar în anul centenarului universității.


Declarațiile organizatorilor

Sorin Guttman, managerul proiectului RIVUS, spune că partea culturală este una dintre direcțiile importante ale dezvoltării:

„Ne dorim ca RIVUS să devină un spațiu viu al orașului, construit în jurul naturii, culturii și experiențelor dedicate comunității. Prin aceste parteneriate, vrem să transformăm locul într-un reper deschis artiștilor și publicului.”

La rândul său, rectorul UAD Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Liviu-Florian Ștefan, consideră că arta trebuie să facă parte din transformarea orașului:

„Expoziția reunește arta, arhitectura, mediul academic și dezvoltarea urbană într-un proiect care vede cultura ca forță activă de transformare.”


Cum poate fi vizitată expoziția

Expoziția „Under Construction” poate fi vizitată între 28 mai și 26 iunie 2026, în zilele de:

  • miercuri,
  • joi,
  • vineri,

în intervalul orar 17:00 – 19:00.

Accesul este gratuit, însă se face doar pe bază de programare, deoarece expoziția este amplasată într-un șantier activ.

Vizitele vor fi organizate în grupuri și însoțite de personal autorizat.

Locație:
Hala cu Arcade – viitorul centru urban RIVUS
Strada Porțelanului C33, Cluj-Napoca

Înscrieri:
https://inscriereunderconstruction.netlify.app/


Ce va include proiectul RIVUS

RIVUS este considerat cel mai amplu proiect de reconversie urbană aflat în dezvoltare în România și va include:

  • reconversia unor clădiri industriale istorice;
  • peste 400 de magazine;
  • zone de entertainment și cultură;
  • spații office și zone verzi;
  • un parc de aproximativ 52.000 mp;
  • acces modernizat către malul Someșului;
  • pod rutier și pasarele pietonale noi;
  • cinematograf Cineplexx cu tehnologie IMAX;
  • librărie-concept Cărturești;
  • hypermarket Auchan;
  • zone dedicate familiilor și evenimentelor culturale.

Proiectul beneficiază și de cel mai mare credit sindicalizat verde acordat unei dezvoltări imobiliare din România — 400 de milioane de euro.

Mai multe informații despre proiect sunt disponibile pe:
www.rivus.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era