Connect with us

Eveniment

O rețea de escroci a făcut mii de victime pe OLX. Metoda folosită pentru a fura banii de pe carduri

Stefania Heinz

Published

on

O rețea de escroci a făcut mii de victime pe OLX. Metoda folosită pentru a fura banii de pe carduri

OLX a înregistrat în jur de opt mii de sesizări din decembrie până în prezent şi a închis peste 3700 de site-uri clonă. Acum colaborează cu poliţia în 130 de anchete, în care clienţii au rămas fără sume importante de bani. 
O reţea de escroci a făcut până acum mii de victime printr-o metodă pe cât de simplă pe atât de ingenioasă. Indivizii se dau drept clienţi OLX interesaţi şi le cer oamenilor datele de identificare ale cardurilor, chipurile, ca să le vireze banii. Este momentul în care vânzătorii în loc să-şi primească suma cerută rămân fără economiile din cont. ″Inspectorul Pro″⁣, vă învăţa cum să vă feriţi de înşelăciune.

Infractorii cibernetici se dau drept cumpărători. Iau legătura cu cel care a publicat anunţul de vânzare pe OLX şi pun tot felul de întrebări despre produs. Mută discuţia de pe mesageria site-ului pe whatsapp sau prin sms, scăpând astfel de mecanismele de control ale platformei.

Un bărbat din Galaţi, unul dintre păţiţi, a scos la vânzare, cu şase sute de lei, un stabilizator de imagine. Presupusul cumpărător i-a confirmat că vrea produsul, după care i-a propus ca livrarea să fie făcută printr-un serviciu de transport care ar aparţine OLX.

“Mi-a dat nişte printuri prin care spunea că poate să îmi trimită direct banii şi eu să pun ulterior produsul prin colet, am zis ok şi la un moment dat mi-a da un link prin care mi-a spus că acolo trebuie să intru, să pun datele cardului ca apoi să primesc banii pe card”.

Gabriel a completat numărul cardului, dată de expirare dar şi codul de siguranţă de trei cifre de pe spate. A renunţat însă la tranzacţie în ultimul moment când individul care trebuia să-i vireze banii i-a cerut să aibă pe card o sumă minimă de cinci sute de lei. Asta este, de altfel, una dintre pretenţiile escrocilor. Le cer victimelor să aibă în cont o sumă minimă – chipurile pentru verificarea cardului.

Aida Ionescu, Şef de operaţiuni OLX: “Asta este cea mai recentă variaţiune a schemei pe care am identificat-o. nu este niciun motiv pentru care cineva v-ar întreba câţi bani aveţi pe card”.

Pentru a fi cât mai convigatori, trimit chiar şi o copie după o carte de identitate, care bineînţeles este falsă. Linkul de plată te duce către o pagină care clonează site-ul oficial OLX sau al unei firme de curierat. Este momentul în care are loc phishingul, acel fenomen prin care infractorii pescuiesc datele de card ale utilizatorilor.

Aida Ionescu: ”Şi fraudatorii şi-au rafinat metoda semnificativ. Dacă acum câteva luni vorbeau agramat şi inconsecvent acum discuţiile sunt cât se poate de fluide şi naturale. Însemnele brandului nostru sunt copiate, sunt foarte reuşite din punct de vedere vizual”.

Acum, pe site, există şi un instrument prin care clienţii pot verifica dacă linkul pe care îl primesc este real sau au de-a face cu o tentativă de fraudă.

Ţineţi cont că datele de pe cardul bancar sunt folosite pentru a face o plată şi nu pentru a încasa bani. Nu veţi primi niciodată mesaje cu cod de autorizare dacă trebuie să primiţi vreo sumă de bani.

Pe acest site, nu se pot face plăți decât pentru anunţuri sau pentru promovarea lor. Nu este nicio modalitate prin care se pot face plăți online pentru produsele scoase la vânzare. Există într-adevăr un serviciu de livrare prin curier dar plata se face cu bani gheaţă, la poştă sau la sediile firmei de curierat.

Dacă aţi căzut în această capcană, cereţi băncii să blocheze cardul. Iar dacă aţi rămas fără bani, depuneţi o plângere la Poliţie. De altfel, anchetatorii au confirmat că de anul trecut şi până în prezent, numărul fraudelor online a crescut îngrijorător. Nu ne-au putut preciza însă câte infracţiuni au fost înregistrate şi cât de mare este prejudiciul, au transmis stirileprotv. 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Alex Campian

Published

on

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, introducând la Cluj-Napoca o experiență culinară libaneză autentică. Noul local promite să devină un reper pentru gastronomia levantină și mediteraneană, oferind un concept rafinat, bazat pe preparate originale și pe ospitalitatea specifică Orientului Mijlociu.

În cadrul RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană dezvoltat în România, Fenice Palas Mediterranean & Lebanese va aduce la Cluj-Napoca o viziune culinară premium, caracterizată de arome orientale, ingrediente proaspete și interpretări moderne ale gastronomiei libaneze. Restaurantul își propune să ofere o experiență completă, de la mezze tradiționale la feluri principale bogate în condimente și texturi, completate de ritul shisha și de selecții exclusive de ceaiuri.

Prin designul sofisticat și atmosfera sa caldă, Fenice Palas va deveni un spațiu ideal pentru seri speciale, întâlniri între prieteni sau momente în familie. Conceptul este deja validat în Iași – Palas și Timișoara – Iulius Town, unde s-a bucurat de un succes constant, fiind apreciat pentru rafinament, autenticitate și atenția la detalii.

Proiectul RIVUS va integra o ofertă culinară diversă, cu peste 30 de restaurante și cafenele amplasate în Piața 1 Mai, unele cu priveliște spre Someș. De asemenea, un nou concept de food court va reuni bucătării internaționale, zone verzi, spații pentru familii și zone destinate relaxării, transformând pauza de masă într-o experiență completă pentru vizitatori.

Pe lângă componenta gastronomică, RIVUS va integra un parc de 5,2 hectare cu peste 700 de copaci maturi, spații culturale, birouri moderne și peste 400 de magazine. Detalii suplimentare pot fi consultate pe www.rivus.ro și pe platformele social media dedicate proiectului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

✨ Încep Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2025: o săptămână a excelenței, inspirației și recunoașterii performanței

Alex Campian

Published

on

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca debutează oficial, potrivit sursei UMF, cu o serie de evenimente menite să celebreze excelența academică, inovația și comunitatea medicală clujeană. Manifestările se vor desfășura în perioada 8–13 decembrie 2025, reunind cadre universitare, studenți și invitați din întreaga țară.

Programul include mesajul festiv al rectorului prof. dr. Anca Buzoianu, precum și unul dintre momentele centrale ale ediției—Gala Premiilor Universității, programată joi, 11 decembrie, de la ora 18:00. Gala va aduce în prim-plan performanța academică, odată cu decernarea Marelui Premiu „Iuliu Hațieganu”, a premiilor facultăților și a premiilor speciale ale universității.

Un alt punct de atracție al Zilelor UMF este noua expoziție–concurs de fotografie „Frumusețea clipei”, dedicată tuturor membrilor și studenților universității pasionați de arta vizuală. Fotografiile preselectate vor putea fi admirate în holul Aulei „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, pe întreaga durată a săptămânii.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial al universității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom