Connect with us

Eveniment

Oradea da clasa Clujului. Devine HUB de legatura pentru transportatorii de marfuri pe cale feroviara, rutiera & aeriana – E fain la Cluj!

Tudor Calinescu

Published

on

Oradea da clasa Clujului. Devine HUB de legatura pentru transportatorii de marfuri pe cale feroviara, rutiera & aeriana - E fain la Cluj!

Primarul Municipiului Oradea, Florin Birta a prezentat detaliile proiectului tehnic pentru centrul de transport intermodal. Este o investiție de o mare anvergură, care va face din Oradea un hub de legătură pentru transportatorii de mărfuri.
După ce anul trecut s-a aprobat studiul de fezabilitate, Consiliul Local a aprobat în ședința de azi noii indicatori tehnico-economici actualizați la faza de proiect tehnic (PT) pentru acest obiectiv de investiții: „Dezvoltarea unui centru de transport intermodal cu facilitate de acces la transportul rutier și feroviar în zona Gării C.F.R din Episcopia Bihor”.
Obiectivul general al proiectului constă în promovarea transportului intermodal din municipiul Oradea și județul Bihor și construirea unui centru de transport intermodal de marfă situat pe Șoseaua Borșului, nr. 43 A, cu acces feroviar la Gara C.F.R Episcopia Bihor.
S-a aprobat construirea a 2 linii ferate și realizarea legăturii cu SNCF
„Prin proiectul pe fonduri europene avem rezervați cca 10 milioane de euro pentru construirea acestui terminal intermodal.  Aici, în zona fostului sediul al Vămii Oradea și a actualului sediu ANAF, încap conform proiectului inițial 6 linii de tren pentru acest terminal. Prin actualizarea prețurilor și prin propunerea noilor indicatori tehnico-economici, propunem azi construirea a două din cele 6 linii pentru terminalul intermodal, dar și realizarea legăturii la sistemul național de căi ferate”, a precizat primarul Florin Birta.
Valoarea totală a proiectului pentru cele două linii de tren se ridică la cca 14,8 milioane de euro, din care 10 milioane vor fi finanțate din fonduri europene, iar 4,8 milioane de euro vor fi contribuția municipiului Oradea la acest proiect.
Oradea – hub de legătură între transportatorii de mărfuri
Primarul Florin Birta a explicat importanța și implicațiile pe care le va avea acest terminal intermodal: „Având în vedere că în scurt timp se va începe construcția și la terminalul cargo de la Aeroportul Oradea, sperăm ca în cursul acestui an să începem și construcția terminalului intermodal, astfel încât Oradea să devină un hub de legătură între transportatorii de mărfuri atât pe cale feroviară, rutieră, cât și aeriană. E foarte important că acest terminal e situat în apropierea drumului de legătură dintre centura orașului și autostrada Transilvania, fiind conectat practic la rețeaua rutieră europeană de autostrăzi. Totodată, terminalul va fi foarte bine conectat în viitor la sistemul de cale ferată, având în vedere proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Oradea și Cluj Napoca.”
Valoarea totală a investiției este de 14.807.411,47 euro inclusiv TVA, iar durata de realizare este de 24 luni. Finanțarea investiției se va face prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 -2020, Axa prioritară 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient.
„Cred că acest terminal va fi un plus pentru noi, mai ales în ce privește extinderea și dezvoltarea parcurilor industriale. Ca să se înțeleagă anvergura acestui proiect, doresc să vă spun că doar lucrările de racord la linia CFR costă undeva la peste 1 milion de euro”, a încheiat primarul Florin Birta.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Maria Costea

Published

on

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Dreamscape Rave se întoarce din nou în România. După evenimentele organizate în 27 și 28 noiembrie, echipa aduce încă o dată experiența autentică de rave în două orașe, unde accentul cade exclusiv pe muzică și energie.

Elementul special al acestei ediții este conceptul „No Camera Policy”: fără fotografii și filmări, iar trăirea momentului devine prioritatea principală. Un sound puternic, o atmosferă întunecată și un ring de dans intens îi așteaptă pe cei care își doresc un rave adevărat, fără distrageri.

Dreamscape Rave va avea loc în 20 și 21 februarie. Prima oprire este la Târgu-Mureș, în clubul Signal, iar a doua zi, 21 februarie, la Cluj-Napoca, în The Matter Club. Evenimentele se desfășoară între 23:00 și 06:00, fiind dedicate celor care vor să scape de presiunea și rutina cotidiană și să trăiască o experiență unică alături de echipa Purgatorium.

Line-up-ul include DJ-i din Ungaria, cunoscuți pentru seturile lor autentice și energice, precum și un invitat internațional care va ridica nivelul serii. Organizatorii promit o atmosferă puternică și o noapte de neuitat în ambele orașe.

Dreamscape Rave demonstrează încă o dată că Cluj-Napoca și Târgu-Mureș sunt pregătite pentru adevărate experiențe underground.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

UNTOLD ONE 2026 debutează cu un lineup de top: Flo Rida, Kygo și The Chainsmokers confirmați la Cluj-Napoca

Alex Campian

Published

on

Festivalul UNTOLD intră într-o nouă etapă a existenței sale și anunță oficial primul val de artiști pentru ediția din 2026, care va avea loc între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca. Sub conceptul UNTOLD ONE, organizatorii marchează începutul unei noi decade pentru unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume conform untold.com

Primii artiști confirmați pentru UNTOLD ONE 2026 sunt Flo Rida, Swae Lee, Kygo, The Chainsmokers și Lost Frequencies, nume cu impact major pe scenele internaționale și pe platformele de streaming. Lineup-ul este completat de artiști precum Tash Sultana, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki și Mestiza, conturând o ediție cu o diversitate muzicală amplă, de la pop și hip-hop, la EDM și melodic house.

Prin această primă rundă de anunțuri, organizatorii transmit direcția noii ediții: producții spectaculoase, artiști care definesc generații și experiențe create special pentru publicul UNTOLD. Conceptul UNTOLD ONE promite o evoluție a festivalului, cu accent pe show-uri vizuale de mari dimensiuni și momente exclusive.

Flo Rida va urca pentru prima dată pe scena principală a festivalului de la Cluj, artistul american fiind unul dintre cei mai de succes reprezentanți ai pop-rap-ului global, cu zeci de milioane de discuri vândute și hituri care au dominat topurile internaționale. De asemenea, Swae Lee aduce la UNTOLD ONE un sound care a marcat ultimul deceniu al muzicii pop și hip-hop, fiind unul dintre cei mai ascultați artiști ai generației sale.

Zona electronică este reprezentată de Kygo, unul dintre cei mai influenți DJ ai scenei dance moderne, The Chainsmokers, duo-ul care a redefinit granița dintre pop și muzica electronică, și Lost Frequencies, artist european recunoscut pentru sound-ul melodic care a cucerit publicul global.

Organizatorii au precizat că acesta este doar începutul, urmând ca în perioada următoare să fie anunțate noi nume care vor completa lineup-ul ediției din 2026. UNTOLD rămâne constant în topul celor mai mari și apreciate festivaluri de muzică din lume, iar UNTOLD ONE deschide un nou capitol în povestea brandului.

Abonamentele pentru UNTOLD ONE 2026 sunt deja disponibile, inclusiv cu opțiunea de plată în rate. Festivalul va avea loc între 6 și 9 august 2026, în Cluj-Napoca.

Foto&Info: untold.com

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era