Sponsorizat
Categories: Eveniment

Peste 11.000 de cartușe ridicate de polițiști la Cluj. Unde a fost găsită muniția letală

Sponsorizat
Sponsorizat

În urma perchezițiilor efectuate miercuri, polițiștii au descoperit peste 11.000 de cartușe, de diferite tipuri și calibre, întreaga muniție letală fiind ridicată, în vederea continuării cercetărilor.
Miercuri, 15 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Cluj au efectuat 2 percheziții domiciliare, în Turda, la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, bănuit că ar deține muniție letală fără drept.

Potrivit polițiștilor, în urma perchezițiilor, au fost descoperite peste 11.000 de cartușe, de diferite tipuri și calibre, întreaga muniție letală fiind ridicată, în vederea continuării cercetărilor.

În continuare, sunt desfășurate activități specifice, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și al polițiștilor din cadrul Compartimentul Criminalistic Turda.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago