Sponsorizat
Categories: Eveniment

Polițiștii, angajații din penitenciare și militarii rezerviști, protest în fața Prefecturii Cluj

Sponsorizat
Sponsorizat

Angajații din poliție, penitenciare și militarii rezerviști declanșează proteste în toată țara.
Începând cu data 23 decembrie 2021, ora 12:00, angajații din poliție, penitenciare și militarii rezerviști declanșează proteste în toată țara. Protestele se vor desfășura la Guvernul României (București – Piața Victoriei) și la prefecturile județelor Iași, Timiș și Cluj.

Angajații și pensionarii din poliție, penitenciare și armată cer:

– aplicarea în integritate a legii salarizării unitate (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice)
– actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015

„Angajații din poliție, penitenciare și armată nu solicită majorări de salarii sau pensii, ci solicită respectarea legilor, așa cum au fost adoptate în Parlament. Creșterea volumului activităților din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională cauzată de contextul epidemiei de COVID-19, impune, din partea clasei politice, obligația respectării promisiunilor și a eliminării discriminărilor față de alte categorii de personal din sectorul public”, potrivit Sindicatului Polițiștilor Europeni.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Un Adio Dureros: Taximetria din Cluj-Napoca a Pierdut un Coleg Drag

Astăzi, o veste tristă a cutremurat comunitatea taximetriștilor din Cluj-Napoca, lăsând în urmă un gol…

4 days ago

Noua imagine a Sora Shopping Center: transparența ca strategie de mediere urbană

O randare recentă oferă o primă privire asupra modului în care ar putea arăta Sora…

7 days ago

Elev de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej, admis în Mensa România: în top 2% la nivel mondial

Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej conform dejeanul.ro, marchează o nouă performanță de excepție. Gabriel…

2 weeks ago

Ungaria modifică Constituția: genul legal este definit exclusiv ca masculin sau feminin

Ungaria a adoptat o modificare constituțională prin care genul legal este recunoscut exclusiv ca masculin…

2 weeks ago

Timp pentru familie și cumpărături planificate: programul supermarketurilor de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026

Sărbătorile vin cu miros de cozonac, luminițe și timp prețios petrecut alături de cei dragi…

3 weeks ago