Sponsorizat
Categories: Eveniment

Poliţiştii din Bihor l-au depistat pe Boné Ferenc. Acesta este suspectat că a ucis-o pe Molnar Beata

Sponsorizat
Sponsorizat

Poliția a cerut ajutor cetăţenilor pentru găsirea lui Boné Ferenc. Poliţiştii clujeni au comunicat că îl caută pe bărbatul de 43 de ani pentru “clarificarea circumstanțelor în care a avut loc decesul” tinerei din Cluj. 
Este posibil să fi trecut 5 zile deja de când Beata Molnar a fost ucisă. Dispariţia acesteia a fost anuţată luni, 23 mai, iar cadavrul fetei a fost găsit miercuri, 25 mai. În cursul zilei de joi 26 mai, presa a făcut presiuni asupra poliţiei pentru a furniza informaţii despre cazul cuplului dispărut din Cluj-Napoca. 

Joi seara, IPJ Cluj a transmis un comunicat de presă în care transmitea că bărbatul de 43 de ani, fără măcar să îi precizeze numele acestuia, Bone Ferenc, precizând că a fost reţinut tocmai datorită faptului că a fost intens mediatizat cazul în presa locală şi naţională. 

“În urma activităților investigativ-operative, dar și a mediatizării situației în cauză, bărbatul în vârstă de 43 de ani a fost depistat de către polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în acest moment aflându-se în custodia acestora”, a transmis IPJ Cluj. 

IPJ Cluj transmite că bărbatul a fost depistat în municipiul Oradea. Însă de aici înainte e foarte posibil să fie furnizate şi mai puţine informaţii presei despre ce s-a întâmplat cu adevărat în cazul crimei, tocmai pentru că va fi vorba despre o anchetă în desfăşurare care va intra pe mâna procurorilor. 

Ultimul loc în care Beáta Molnár a fost văzută în viață este cascada „Vălul Miresei” din Răchițele, Cluj – de unde cuplul a și trimis o fotografie unei prietene. Între momentul fotografiei făcută la cascadă – ultimul în care Beáta Molnár ar fi comunicat cu cineva și până când trupul ei ar fi fost abandonat sunt peste 24 de ore. Posibil ca într-o mare parte din acest interval, Boné Ferenc să fi umblat cu cadavrul iubitei în portbagajul mașinii.

La un moment dat bărbatul şi-ar fi luat jos numerele de înmatriculare de la mașină. Acesta a fost un detaliu care le-a atras atenţia anchetatorilor la un moment dat, mașina lui Boné Ferenc fiind surprinsă în Bihor pe o cameră cu numerele de înmatriculare demontate – cel puțin în partea din față.

Victima ar fi fost omorâtă în bătaie și posibil sugrumată, iar “iubitul” ei, suspect în acest caz, ar fi umblat mai multe ore cu cadavrul în mașină până l-a abandonat, pe un câmp, la marginea satului Corniţel din comuna Borod, judeţul Bihor, în zona unei benzinării dezafectate. Criminalul a acoperit cadavrul cu saci menajeri.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a transmis că femeia a avut o moarte violentă. Ar fi fost bătută și și sunt semne că s-ar fi luptat ca să scape. Rudele ei au fost chemate la serviciul de medicină legală din Cluj-Napoca să o identifice. La Institutul de Medicină Legală a venit și mama fetei, însoțită de alte două persoane. Familia tinerei găsite fără viață este încă în stare de șoc, potrivit stitileprotv.ro.

Citeşte şi: IMAGINI cu locul unde a fost găsit cadavrul Beatei Molnár. Cum a acționat Ferenc Boné, principalul suspect

MOARTE VIOLENTĂ în cazul tinerei din Cluj. Poliția îl caută pe Boné Ferenc “pentru clarificări”

 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

8 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

15 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago