Connect with us

Eveniment

Povestea Sinterom – fabrica de bujii din Cluj, unicat în România

Stefania Heinz

Published

on

Povestea Sinterom – fabrica de bujii din Cluj, unicat în România

DISTRIBUIE

În 1936 lua fiinţă la Cluj întreprinderea “Triumf lndustria Chimică, Electrotehnică şi Tehnică Societate Anonimă” specializată pe produse electrochimice şi alte produse din metal. Într-o reclamă din 1940 căutau distribuitori pentru “produse casnice şi electrice”. Primul sediu a fost pe strada Regele Carol II – ulterior Honvéd, Budai Nagy Antal, astăzi Dorobanţilor – la numerele 118-122.

După al doilea război mondial directorul de la acea vreme Dérczy László a fost condamnat pe motiv de neglijenţă; fabrica a rămas cu 18 angajaţi care se ocupau de sudură electrică. Marea schimbare avea să fie produsă de muncitorul Czakkel Gyula care, împreună cu inginerul dr. Bereczki Tibor au reuşit producerea unor bujii funcţionale prin anii 1947-1948 – la acea vreme doar câteva fabrici produceau bujii la nivel mondial. Cei doi sunt practic eroii uitaţi ai producţiei de bujii din România.

După naţionalizare au fost aduse două maşini de fabricat cartuşe de la Brăila pe care s-a început producţia de bujii Sinterom la scară industrială. Fabrica şi-a schimbat numele în Sinterom în jurul anilor 1968-1969 (un articol din 1969 foloseşte deja numele de Sinterom, in 1968 apare încă numele de Triumf). Practic toate maşinile produse în România au folosit bujii produse la Cluj, incluzând aici mărcile Dacia, Carpaţi, Bucegi etc. Ulterior fabrica s-a mutat în locaţia actuală de pe Bulevardul Muncii şi exporta în peste 20 ţări. După 2000 a fost preluată de grupul SCR.

sursa: Amintiri din vechiul Cluj.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

DISTRIBUIE

Source link

Facebook Comments Box

Actualitate

Sfârșitul unei ere: Armătura Cluj își închide porțile după 141 de ani de activitate…

Alex Campian

Published

on

Pe 24 iunie 2025, acționarii companiei Armătura vor decide închiderea și lichidarea societății, care are o istorie de 141 de ani. Activitatea operațională a companiei a fost oprită încă din anul 2020, iar de atunci veniturile au fost generate exclusiv din vânzarea produselor reziduale, a activelor rămase și dintr-un contract de subînchiriere, potrivit unei analize financiare a societății, consultate de Economica.net.

La aceeași dată, 24 iunie, ora 12:00, se va oficializa închiderea uneia dintre cele mai longevive companii industriale din România. În cadrul Adunării Generale Extraordinare, acționarii vor aproba dizolvarea și începerea procedurii de lichidare a societății. Această decizie vine în urma reducerii activului net al firmei – calculat ca diferența dintre totalul activelor și totalul datoriilor – la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, precum și din cauza imposibilității de a mai desfășura obiectul principal de activitate, conform convocatorului consultat de Economica.net.

Tot pe 24 iunie, acționarii vor vota suspendarea de la tranzacționare a valorilor mobiliare listate la Bursa de Valori București, măsură ce va rămâne în vigoare până la finalizarea procedurii de lichidare.

Armătura Cluj – un simbol industrial al României

Brevetul Regal de Inventie pentru "Robinetul cu inchidere prin bila"

Brevetul Regal de Inventie pentru “Robinetul cu inchidere prin bila”

Armătura a fost fondată în 1884, fiind prima companie din România specializată în producerea articolelor de robinetărie. Primele produse au fost armături pentru gaz, apă și abur. În 1934, compania a primit Brevetul Regal de Invenție pentru „Robinetul cu închidere prin bilă”, o inovație mondială în domeniu la acea vreme.

În anii 1929 și 1935, la Cluj-Napoca au fost înființate societățile Ravag și Fermeta, care au fost comasate în 1949. Împreună cu firma Parcomet, acestea au format compania Armătura, având sediul pe actualul amplasament și având ca obiect de activitate producerea articolelor de robinetărie din materiale neferoase.

Între 1949 și 1960, Armătura a fost singurul producător de armături pentru instalații sanitare din România. Din anii ’70, compania și-a extins activitatea și pe piețele internaționale, stabilind relații comerciale cu parteneri din Europa, America și Asia.

La începutul anului 1991, Armătura a fost înregistrată la Registrul Comerțului din Cluj ca societate pe acțiuni, iar în 1996 a încheiat procesul de privatizare, devenind o companie cu capital integral privat. Din 1997 este listată la Bursa de Valori București, iar din 2004, acționarul majoritar este compania austriacă HERZ Armaturen.

De la fabrică la cartier cu blocuri de 15 etaje

Platforma industrială pe care a funcționat fabrica urmează să fie transformată într-un complex multifuncțional modern, potrivit unui plan urbanistic zonal (PUZ). Suprafața totală a terenului este de 40.977 mp, iar dezvoltarea prevede:

  • Aproximativ 1.100 de apartamente (în documentația actuală sunt menționate 1.079, dar numărul poate suferi modificări în faza de autorizare sau în comisii);

  • Clădiri cu regim de înălțime variat, de până la 15 etaje;

  • Spații pentru birouri, retail și servicii, care vor completa zona rezidențială;

  • O creșă ce va fi cedată municipalității;

  • Un apart-hotel și un restaurant.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Eveniment

Zilele Clujului 2025: Patru zile de sărbătoare, culoare și emoție în inima Transilvaniei!

Stefania Heinz

Published

on

Cluj-Napoca își deschide larg porțile pentru una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului: Zilele Clujului, un festival al comunității care aduce împreună mii de oameni, peste 100 de evenimente și mai mult de 40 de locații pline de viață.

🎭 Joi, 22 mai, startul se dă în Piața Unirii cu un spectacol de neuitat – „Chiritza în concert”, în interpretarea Teatrului Național Cluj-Napoca. În același timp, Strada Mihail Kogălniceanu devine gazda Festivalului Gastronomic Internațional, iar Strada Universității se transformă într-o galerie urbană.

🎶 Vineri, elevii din școlile clujene dau tonul cu „Kid’s Strythm”, iar seara, Piața Unirii răsună de acorduri clasice alături de instituțiile muzicale de prestigiu ale orașului. Gustările nocturne și multiculturalitatea se întâlnesc pe străzile Iuliu Maniu și Mihail Kogălniceanu.

🎉 Sâmbătă, de la ora 16:00, are loc Parada Zilelor Clujului, eveniment emblematic al festivalului. Iulius Parc devine scena marilor concerte – Compact, Delia, Subcarpați – urmate de un impresionant spectacol de drone și videomapping. Activitățile continuă în Parcul Central, Parcul Zorilor, Piața Muzeului și la Casino, unde se desfășoară Festivalul Național Science on Stage România.

👟 Duminică, ziua începe cu Crosul Universităților, iar apoi folclorul preia scena cu un regal autentic. De la ora 16:00, Heart Society aduce un takeover plin de muzică și artă în Iulius Parc. Parcul Central vibrează cu târguri, concerte, festivalul de vin, zone de aventură și activități pentru toate vârstele. Strada Potaissa reînvie istoria, iar malurile Someșului devin loc de relaxare urbană.

📍 Un oraș. 4 zile. Mii de inimi vibrând!
Vino să te bucuri de energia Clujului în peste 40 de locații!

🔗 Program complet și detalii: zileleclujului.ro/2025
📲 Urmărește și paginile oficiale Zilele Clujului pe Instagram și Facebook pentru ultimele noutăți.

Eveniment organizat de Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca.

Parteneri oficiali: Terapia – o companie Sun Pharma, Iulius Mall
Parteneri principali: BCR, Ursus, Betfair, Vodafone
Parteneri: Moldovan Carmangerie, Coral Impex, msg systems, Narativo, Farmec, Autoworld, Alexandrion, Coca-Cola, PMA Invest

Ne vedem la Zilele Clujului! 💙

Facebook Comments Box
Continue Reading

Eveniment

🎓 Bal de absolvire ca-n povești la Cluj-Napoca!

Maria Costea

Published

on

Elevii Colegiului Național Unitarian „János Zsigmond” au strălucit într-o seară de neuitat

Magie, eleganță și emoții puternice la Cluj-Napoca! Absolvenții claselor a XII-a de la Colegiul Național Unitarian „János Zsigmond” au spus „adio” liceului într-un mod spectaculos: cu un bal de absolvire demn de poveștile regale! 👑

Evenimentul, devenit o adevărată tradiție a colegiului, a avut loc chiar în curtea liceului, transformată pentru o seară într-un cadru de vis. Decorurile rafinate, luminile calde și ținutele impecabile ale absolvenților au creat o atmosferă de basm.

💃 Cu emoțiile la cote maxime, tinerii au dansat valsuri vieneze, în aplauzele părinților, profesorilor și colegilor. Fiecare pas a fost încărcat de semnificație, marcând sfârșitul unei etape și începutul unei aventuri noi în viață.

❤️ Seara a fost nu doar un spectacol vizual, ci și un moment de reflecție și recunoștință — pentru anii petrecuți împreună, pentru lecțiile învățate și prieteniile legate.

📸 Imaginile care surprind eleganța și emoția serii au fost realizate de Varró-Bodoczi Zoltán.

Un bal ca-n povești, pentru niște tineri care au scris deja un capitol memorabil în povestea vieții lor! ✨

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite