Connect with us

Eveniment

Prefectul Clujului, mesaj pentru cei care vor să vină de Paște în țară: Nu vor petrece sărbătorile în condiții normale. Vor sta la izolare cu familia

Stefania Heinz

Published

on

Prefectul Clujului, mesaj pentru cei care vor să vină de Paște în țară: Nu vor petrece sărbătorile în condiții normale. Vor sta la izolare cu familia

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a transmis un mesaj persoanelor din străinătate care vor să se întoarcă la Cluj pentru a petrece Sărbătorile Pascale alături de familie.
“Vreau să aduc la cunoștința tuturor câteva elemente importante pentru următoarea perioadă. După cum știți, toate persoanele care vin din Italia, care a fost declarată zonă roșie, intră automat în carantină instituționalizată. Asta presupune că sunt chestionați, evaluați și transportați către locațiile de carantină de pe raza județului Cluj, urmând să le fie prelevate probe care vor fi testate la aparatele de testare pe care le vom avea la dispoziție”, a transmis prefectul Mircea Abrudean. 

Începând din 15 martie, ora 21:00, toți cetățenii care vin din țările cu peste 500 de cazuri confirmate de COVID-19, intră automat în izolare la domiciliu. Lista acestor țări poate fi consultată pe site-ul Institutului de Sănătate Publică, este una actualizată în permanență. În acest moment vorbim de următoarele țări: Austria, Belgia, Danemarca, Elveția, Franța, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Spania, SUA și Suedia. Toate persoanele care vin din aceste țări vor intra direct în izolare la domiciliu, timp de 14 zile. 

“De aceea, este foarte important mesajul pe care vreau să-l transmit tuturor cetățenilor din județul Cluj pentru următoarea perioadă. Vă rog foarte mult să vă anunțați de acest lucru rudele, prietenii, cunoștințele care intenționează să vină de sărbători acasă: nu vor petrece sărbătorile în condiții normale, vor sta în izolare la domiciliu împreună cu familia pentru că automat și familia va intra în izolare la domiciliu sau în carantină, în locații special amenajate (dacă vin din Italia). Rugămintea mea este să vă îndrumați cunoștințele și rudele să nu vină acasă de sărbători, pentru că nu le vor petrece așa cum se cuvine”, a subliniat prefectul. 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Trei trenuri care trec prin Cluj vor purta nume simbolice de Ziua Naţională a României

Alex Campian

Published

on

De 1 Decembrie, Ziua Națională a României, potrivit ziarulfaclia.ro, CFR Călători aduce o notă festivă și pozitivă călătoriilor prin țară: patru trenuri vor purta nume simbolice inspirate din personalitățile Marii Uniri, pentru a celebra într-un mod modern și vizibil spiritul din 1918.

Atmosfera de sărbătoare va fi resimțită puternic, având în vedere că 36 de trenuri vor ajunge la Alba Iulia pe 1 decembrie 2025, orașul care devine și anul acesta centrul emoției naționale.

Trenurile tematice pregătite pentru această zi specială sunt:
IR 1835 București Nord – Craiova – Simeria – Alba Iulia – Cluj Napoca – „Regele Ferdinand I Întregitorul”,
IR 1763 Iași – Suceava/Botoșani – Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria – Arad – Timișoara Nord – „Ion I.C. Brătianu”,
IR 1836 Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria – Craiova – București Nord – „Iuliu Maniu”,
IC 522/532 Arad – Alba Iulia – Teiuș – Brașov – București Nord – „Vasile Goldiș”.

Prin această inițiativă, CFR Călători își propune să transforme călătoria într-o experiență inspirată de istorie, dar adaptată prezentului: conexiuni rapide, confort modern și un mesaj puternic de unitate. Garniturile speciale vor conecta simbolic toate regiunile țării – de la Banat și Ardeal până la Moldova și Dobrogea – cu Alba Iulia, locul unde s-a scris destinul României moderne.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Administratie

(Video) – Cluj-Napoca sărbătorește 1 Decembrie 2025 cu ceremonii, concerte și show-uri de lumini

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca pregătește o zi de sărbătoare dedicată Zilei Naționale a României, potrivit sursei oficiale: primariaclujnapoca.ro. Primăria și Consiliul local îi invită pe clujeni și pe vizitatori să participe la evenimentele organizate în principalele piețe ale orașului, într-un program amplu desfășurat pe parcursul întregii zile de 1 Decembrie 2025.

Manifestările vor începe la ora 10:00, în Piața Mihai Viteazul, cu tradiționalul ceremonial de depunere de coroane și jerbe de flori. Ceremoniile continuă de la ora 11:30 în Piața Avram Iancu, unde Instituția Prefectului Județul Cluj, Primăria și Consiliul Local, alături de Divizia 4 Infanterie „Gemina”, vor organiza ceremonia oficială și un spectacol cu efecte speciale.

Bulevardul Eroilor va deveni scena unor reconstituiri istorice dedicate momentelor din anul 1918, cu două reprezentații programate la orele 12:30 și 14:00. Tot aici, între orele 12:00 și 21:00, publicul va putea păstra amintiri din zona de photobooth special amenajată.

După-amiaza continuă în Piața Unirii, unde la ora 15:00 începe un amplu regal folcloric susținut de artiști apreciați ai scenei tradiționale: Sava Negrean Brudașcu, Aurel Tămaș, Valeria și Traian Ilea, Maria Golban Șomlea și mulți alții, alături de ansamblurile Rapsodia Someșană și Românașul, acompaniați de Orchestra Regal Transilvan.

Unul dintre momentele cele mai așteptate este aprinderea iluminatului festiv, programată la ora 19:00, în Piața Unirii. Cupola de lumini va avea trei momente multimedia speciale, dedicate Zilei Naționale, la orele 19:00, 20:30 și 21:30, pe fond muzical tematic.

Seara va continua cu două concerte: Cargo – 40 de ani, de la ora 19:10, și Compact, de la ora 20:30, ambele în Piața Unirii.

În Piața Avram Iancu, de la ora 20:00, publicul este invitat la un spectaculos show de drone și lumini, menit să evoce spiritul de unitate și demnitate al momentului istoric al Marii Uniri. Mesajul central al spectacolului subliniază esența zilei: „La fel ca în 1918, puterea noastră stă în a fi împreună. Să rămânem uniți, solidari și demni.”

Evenimentele sunt organizate cu sprijinul partenerilor oficiali, principali și media, printre care Terapia – Sun Pharma, Iulius Mall Cluj-Napoca, Ursus, Vodafone, Coca-Cola, Alexandrion, Autoworld, Crama La Salina, Radio Cluj și TVR Cluj.


PROGRAM COMPLET

Piața Mihai Viteazul
10:00 – Ceremonial de depunere de jerbe și flori

Piața Avram Iancu
11:30 – Ceremonia oficială
20:00 – Show de drone și lumini

Bulevardul Eroilor
12:30 – Reconstituire 1918
14:00 – Reconstituire 1918
12:00–21:00 – Photobooth

Piața Unirii
15:00 – Regal folcloric
19:00 – Aprinderea iluminatului festiv
19:10 – Concert aniversar Cargo – 40 ani
20:30 – Concert Compact

sursa foto&video:primariaclujnapoca.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Joc, energie și zâmbete cât cuprinde la Kendama Open Contest din Iulius Mall Cluj!

Alex Campian

Published

on

Evenimentul aduce împreună pasionați de toate vârstele într-o atmosferă prietenoasă și entuziasmantă, unde distracția se împletește cu mișcarea și spiritul de competiție. Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, în zona Atrium, între orele 10:00 și 18:00, scena va fi plină de copii, tineri și adulți pregătiți să își arate abilitățile, să învețe trucuri noi și să își testeze limitele alături de membrii Echipei Kendama România — adevărați maeștri ai acestui joc iubit, conform Cluj24.ro.

Pe parcursul zilei, participanții vor fi ghidați într-o experiență vibrantă: demonstrații spectaculoase, runde de calificare pentru toate nivelurile, întâlniri cu profesioniștii și minigame-uri care aduc voie bună la fiecare încercare. Fie că ești începător curios, intermediar ambițios sau profesionist gata de un nou challenge, atmosfera pozitivă îți garantează un zâmbet și un moment de neuitat. Participarea este gratuită și accesibilă tuturor prin completarea formularului online de înscriere.

Programul începe cu o prezentare energică a echipei și continuă cu activități dinamice ce transformă întreaga zi într-un festival al mișcării. Fiecare probă este o nouă ocazie de a câștiga premii, de a lega prietenii și de a descoperi magia jocului de kendama. Finala fiecărei categorii promite suspans și aplauze, iar extragerea tombolei de la final aduce emoție și bucurie pentru toți participanții.

Vino să trăiești o zi plină de entuziasm, optimism și energie — Kendama Open Contest te așteaptă la Iulius Mall Cluj pentru o experiență care îți va face weekendul mai luminos ca oricând!

(sursa foto): kendamaromania.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom