Connect with us

Eveniment

Preotul-medic: Arh. Clujului are in plan deschiderea unui centru pentru copiii in faza terminala. – E fain la Cluj!

Tudor Calinescu

Published

on

Preotul-medic: Arh. Clujului are in plan deschiderea unui centru pentru copiii in faza terminala. - E fain la Cluj!

Pe modelul centrului de îngrijiri Paliative “Sfantul Nectarie”, Arhiepiscopia Clujului are în plan deschiderea unui centru de Îngrijiri Paliative pentru copii.

Într-o postare pe Facebook, eroul centrului Sf Nectarie, părintele-medic Bogdan Chiorean, descrie gândurile dar și problemele pe care le întâmpină.

“Cel mai tânăr pacient terminal pe care l-am avut internat avea 25 de ani. Era o domnișoară în așteptarea momentului logodnei, dar n-a mai fost să fie.

Dar să știți că solicitări au fost și pentru copii și tineri de 5, de 12 și de 17 ani. Pentru că se moare de boli incurabile la orice vârstă. Și în 2021, într-un centru universitar precum Cluj-Napoca, nu-i poate sprijini nimeni să aibă ultimele săptămâni liniștite. Să fie un loc în care părinții, chiar de n-acceptă soarta, să-și vadă copiii îngrijiți.

Apusul lor nu e deloc strălucitor pentru că medicina se declară învinsă tocmai în cea mai dificilă perioadă a vieții lor. Niciun spital nu îi mai vrea internați, pentru că terapiile curative s-au terminat, iar internarea nu e justificată.

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” poate primi doar pacienți adulți.

Închipuiți-vă cum e să fii sunat de un părinte al cărui copil e în stare terminală și urlă după un strop de ajutor specializat și să nu-i poți fi de folos. Ce să-i explici? Să-i dai cu ordinele de ministru peste cap? Credeți că au vreo valoare argumentele raționale când te doare de copilul tău pe care urmează să-l îngropi curând?

Avem în gând de câțiva ani să înființăm un centru de îngrijiri paliative pediatrice. La fel, inițiativa e a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Clujului, și, la fel, serviciile vor fi 100% gratuite. Ne-am documentat pe tema asta. Abordarea e diferită, copilul nu e un adult mic, ci are cu totul alte nevoi.

Unii apropiați au început de ceva vreme să confecționeze diverse produse tradiționale, alții și-au oferit disponibilitatea în a pune la dispoziție spații de expoziție pentru eventuale târguri caritabile. Unii au promis ajutor concret cu bani, alții cu materiale de construcții sau instalații.

Știm cum, avem cu ce, dar pentru moment problema gravitează în jurul lui „unde?”.

Există 2 posibilități: obținerea unui teren în vecinătatea Centrului „Sfântul Nectarie” și, implicit, o construcție nouă, sau modificare/schimbare de destinație a clădirii în care a funcționat până de curând Clinica de Hematologie, moștenire a Fundației Gojdu.

Păcatele omenirii nu sunt doar comisive: am făcut x, y, z. Sunt și omisive: n-am făcut binele pe care puteam să-l fac.

Mi-aș dori mult ca acest mesaj să ajungă la decidenții noștri. Eu știu din Scriptură că stăpânirea e numai de la Dumnezeu. Și mai știu un lucru, tot de acolo: că efortul uman singur are rezultate incerte. Așa că facem ce ține de noi și ne lăsăm în grija Lui.” au fost cuvintele parintelui-medic, Bogdan Chiorean

Suntem siguri că această mult apreciată dorință va fi răsplătită cu un nou centru care va oferi mângâiere celor nevoiași.

Nu ne rămâne decât să susținem astfel de proiecte împreună cu toți clujenii cu suflet mare.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Maria Costea

Published

on

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Dreamscape Rave se întoarce din nou în România. După evenimentele organizate în 27 și 28 noiembrie, echipa aduce încă o dată experiența autentică de rave în două orașe, unde accentul cade exclusiv pe muzică și energie.

Elementul special al acestei ediții este conceptul „No Camera Policy”: fără fotografii și filmări, iar trăirea momentului devine prioritatea principală. Un sound puternic, o atmosferă întunecată și un ring de dans intens îi așteaptă pe cei care își doresc un rave adevărat, fără distrageri.

Dreamscape Rave va avea loc în 20 și 21 februarie. Prima oprire este la Târgu-Mureș, în clubul Signal, iar a doua zi, 21 februarie, la Cluj-Napoca, în The Matter Club. Evenimentele se desfășoară între 23:00 și 06:00, fiind dedicate celor care vor să scape de presiunea și rutina cotidiană și să trăiască o experiență unică alături de echipa Purgatorium.

Line-up-ul include DJ-i din Ungaria, cunoscuți pentru seturile lor autentice și energice, precum și un invitat internațional care va ridica nivelul serii. Organizatorii promit o atmosferă puternică și o noapte de neuitat în ambele orașe.

Dreamscape Rave demonstrează încă o dată că Cluj-Napoca și Târgu-Mureș sunt pregătite pentru adevărate experiențe underground.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era