Primăria Cluj-Napoca administrează în zona centrală a orașului circa 1.500 de locuri de parcare și încasează peste 1 milion de lei/lună din această activitate, a declarat pentru Hotnews.ro viceprimarul Dan Tarcea.”La noi nu există personal care să încaseze banii în parcare, poate acum 20 de ani era. Plata parcărilor se poate face prin multiple metode, fie prin sms, prin aplicațiile disponibile, avem 3 aplicații, una a primăriei, două private, prin tichete răzuibile, sunt cel mai puțin folosite, cu cardul la parcometre, contact-less.Banii ajung la Serviciul de Parcări din subordinea Primăriei. La noi tot serviciul de parcări este gestionat de 27 de persoane, ele fac inclusiv mentenanța și asistența și intervențiile dacă apare o defecțiune”, a explicat Tarcea.Politica Primăriei este ca oamenii să vină cât mai puțin cu mașina în centru, iar dacă vin, să stea cât să își rezolve problemele, taxa de parcare crescând după primele două ore de la 8 la 16 lei/oră, tocmai ca să descurajeze.”Parcările publice au un grad de ocupare de peste 80% în zona centrală, iar în anumite momente chiar 95%. În parkingul de la Primărie, în primele două ore tariful este de 8 lei/oră, iar după ce se depășesc cele două ore tariful crește la 16 lei/oră, deci nu este foarte ieftin. Dacă ai o problemă de rezolvat, rezolvi într-o oră.Dacă vrei să vii la restaurant sau la o cafea, parchezi mai departe și mergi 10 minute pe jos. Avem în permanență disponibile cel puțin 400 de locuri de parcare disponibile din 800 la Sala Polivalentă și la Stadion.
Cele două parcări sunt la o distanță de 10 minute de mers pe jos de Primărie, deci cine dorește să vină în zona centrală pe jos poate parca acolo, cu 1 leu pe oră”, a afirmat viceprimarul Tarcea.El spune că Primăria nu va mai amenaja locuri noi de parcare în zona centrală și explică de ce:”Dacă vom face locuri de parcare în zona centrală nu vom face altceva decât să aducem și mai multe mașini într-o zonă istorică, unde nu mai putem să lărgim străzi, din contră, trebuie să lărgim trotuare, să facem piste de biciclete.
Mersul pe jos sau cu bicicleta nu a făcut rău nimănui. Sunt și multe mijloace de transport, sunt străzi pe unde la fiecare minut vine câte un mijloc de transport și să mergi unde ai treabă, dacă nu vrei pe jos”.Banii încasați din parcări sunt investiți pentru amenajarea unor noi locuri de parcare.”Avem peste 10 parcări construite din bugetul local. Anul acesta ne propunem să facem un park&ride de 863 locuri de parcare, valoarea lui este de 51 milioane lei plus TVA în zona aeroportului, astfel încât cei care vin în Cluj din Bistrița, Baia Mare să poată lăsa mașinile acolo și apoi să ia mijlocul de transport în comun și să vină în oraș”, a spus Tarcea.În ceea ce privește parcarea pe trotuar, el afirmă că în zona centrală, cel puțin pe străzile circulate, acest lucru nu este permis, mașinile care încalcă regula fiind ridicate:“Dacă discutăm strict de zona centrală, nu sunt mașini parcate pe trotuar. Nu ne dorim să punem în pericol cetățenii care merg pe trotuar, că nu au pe unde să treacă, deci ridicăm mașinile sau punem stâlpișori. Pot să vă dau câteva exemple de trotuare unde avem zero toleranță față de cei care își parchează mașinile acolo: bd. 21 Decembrie, strada Moților, Piața Unirii, Strada Eroilor, Calea Mănăștur, bd. Regele Ferdinand, deci sunt bulevarde în zona centrală unde ridicăm orice mașină parchează pe trotuar.În cartiere mai sunt mașini parcate pe trotuar fiindcă la nivelul municipiului Cluj-Napoca avem înmatriculate peste 200.000 de mașini la 45.000 de locuri de parcare. Deci a crescut foarte mult numărul de mașini pe cap de locuitor. Dar în zona centrală în marea lor majoritate trotuarele sunt libere de mașini și se poate circula pe ele”.Primăria Capitalei a încasat anul trecut, din taxele pentru 11.000 de locuri de parcare, aproximativ 19 milioane de lei.Din aceşti bani, instituţia condusă de Nicuşor Dan a rămas cu mai puțin de cinci milioane de lei, restul banilor ducându-se pe salariile celor care lucrează la parcări, în lipsa parcometrelor și a unei metode eficiente de control, informează Antena3.Instituția mai are încă 9.000 de locuri de parcare, dar pe acestea nu încasează bani, pentru că acolo maşinile pot staţiona gratuit.Deși în unele parcări taxa ajunge la 10 lei pe oră, activitatea nu este una foarte profitabilă pentru municipalitate.Parkinguri pentru biciclete in toate cartierele ClujuluiPrimăria va amenaja locuri sigure pentru biciclete în care acestea pot fi depozitate. Primele containere au fost amplasate deja în cartierul Între Lacuri. În luna mai a acestui an vor fi finalizate șapte asemenea containere de depozitare, estimează oficiali ai municipalității.„Asigurăm parcări pentru biciclete în toate cartierele municipiului. În această etapă vom amenaja 350 de locuri de parcare pentru biciclete. A fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru construcția de containere pentru depozitarea bicicletelor în șapte locuri din municipiu. Capacitatea lor este de 50 de biciclete. Este vorba de amplasamente pe străzile Fântânele 59, Donath 194, Primăverii 2, Brateș 16, Nirajului – Aurel Vlaicu 60, Mureșului 56 – 58 și în parkingul Hașdeu. Până la sfârșitul anului urmează să mai identificăm și alte locații pentru extinderea acestui proiect. „, a spus viceprimarul Dan Tarcea, citat de actualdecluj.ro.
Source link