Connect with us

Eveniment

Razie de amploare la Cluj-Napoca. Sute de persoane legitimate și peste 200 de amenzi

Stefania Heinz

Published

on

Razie de amploare la Cluj-Napoca. Sute de persoane legitimate și peste 200 de amenzi

Polițiștii au acționat, miercuri, la Cluj-Napoca, în scopul prevenirii infracționalității stradale, creșterii disciplinei în rândul participanților la traficul rutier, precum și în scopul respectării măsurilor antipandemice.
Peste 200 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate în cursul zilei de ieri, în cadrul acțiunii de prevenire a infracționalității în segmentul stradal, creșterea disciplinei în rândul participanților la traficul rutier, precum și  în scopul respectării măsurilor pentru combaterea efectelor virusului Covid-19.

Polițiștii rutieri acționează în mod constant pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool la volan.

Totodată, prin activitățile derulate se urmărește descurajarea și prevenirea nerespectării regimului legal al vitezei, precum și a celorlalte prevederi referitoare la circulația pe drumurile publice.

La data de 30 iunie a.c., în a doua parte a zilei, polițiștii rutieri, de ordine publică, proximitate, sisteme de securitate privată și investigații criminale din cadrul poliției municipiului Cluj-Napoca au acționat alături de jandarmii clujeni și de polițiștii locali pe raza întregului municipiu.

În cadrul activității organizate au fost verificate în trafic circa 210 vehicule și legitimate peste 490 de persoane. Pe parcursul activității, printre obiectivele enumerate, efectivele au realizat demersuri specifice în vederea verificării respectării prevederilor legale din domeniul imigrării.

Totodată, au fost aplicate 217 sancțiuni contravenționale, în urma abaterilor constatate pentru încălcări ale prevederilor legislative incidente normelor de conviețuire socială, circulației vehiculelor pe drumurile publice, din totalul acestora, 118 conform OUG 195/2002.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 10 permise de conducere și reținute trei certificate de înmatriculare, urmare neregulilor privind starea tehnică a autovehiculelor.

Astfel, în cadrul activităților preventiv-reactive, polițiștii Secției 7 Poliție au depistat pe Calea Someșeni un conducător auto care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul în vârstă de 68 de ani, din municipiul Cluj-Napoca a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.02 mg/l alcool pur în aerul expirat.

“În cauză sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, transmit reprezentanții IPJ Cluj.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom