Connect with us

Eveniment

Regele Angliei: ”„Vă voi servi cu loialitate și iubire”

Stefania Heinz

Published

on

Regele Angliei: ''„Vă voi servi cu loialitate și iubire”

Charles s-a adresat pentru prima oară națiunii în calitate de Rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani.
Regele Charles al III-lea și-a început discursul cu un omagiu adus mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, și cu mărturisirea durerii pe care o simte întreaga familie regală. Suveranul părea să aibă ochii în lacrimi în timp ce vorbea despre Regina Elisabeta a II-a, căreia i-a spus „iubita mea Mama”, rememorând cei 70 de ani de domnie în care suverana și-a făcut datoria cu „căldură, umor și abilitate”. „De-a lungul vieţii ei, Maiestatea sa Regina – iubita mea Mama – a fost o inspiraţie şi un exemplu pentru mine şi familia sa şi avem faţă de ea cea mai sinceră datorie pe care o familie o poate avea față de mama sa. A avut un profund angajament personal care i-a definit întreaga viaţă. A făcut sacrificii pentru datorie. Dedicarea şi devotamentul său ca suverană nu s-au diminuat niciodată, în vremuri de schimbare şi de progres, în vremuri de bucurie şi sărbătoare şi în vremuri de tristeţe şi pierdere”, a afirmat noul rege. „Valorile noastre au rămas și trebuie să rămână constante”, a spus Charles al III-lea, promițând să fie slujba britanicilor întreaga sa viaţă, la fel ca mama sa.

„Reînnoiesc în faţa voastră acest angajament de serviciu de-a lungul întregii vieţi”, a declarat Charles al III-lea. „Atâta timp cât sunt Rege, voi respecta Constituția. Vă voi servi cu loialitate și iubire, așa cum am făcut-o toată viața”, a promis Charles. „Viața mea, sigur, se va schimba”, a recunoscut el, menționând fundațiile sale de care nu se va mai putea ocupa și dând de înțeles că va mai avea timp ca până acum nici de pasiunile sale sau de vizitele în locuri îndrăgite precum România. „Este un timp al schimbării pentru familia mea, contez pe sprijinul iubitei mele soții, Camilla. Am învățat că mă pot baza pe ea”, a arătat Charles.

„În semn de recunoaștere a propriului său serviciu public regal, de la căsătoria noastră de acum 17 ani, ea devine regina mea consoartă”, a punctat el. „Știu că ea se va ridica la exigențele noului său rol, cu devotamentul său ferm față de datorie, pe care am ajuns să mă bazez atât de mult”, a declarat Charles.

„Fiul meu William va prelua responsabilitățile pe care le-am avut timp de cinci decenii. Cu Catherine alături de el, știu că noii noștri prinț și prințesă de Wales vor continua să inspire și să ducă mai departe dialogurile noastre naționale”, a menționat Charles, oficializând faptul că William devine prinț moștenitor.

Suveranul nu l-a uitat nici pe celălalt fiu al său, Harry, chiar dacă acesta a renunțat la îndatoririle regale. „Vreau să-mi exprim iubirea pentru Harry și Meghan, în timp ce își construiesc o viață în Statele Unite”, a afirmat Charles. „Ofer cele mai sincere mulțumiri, din inimă, pentru sprijinul acordat”, le-a spus el supușilor. „Iubită mama, își mulțumesc pentru tot. Fie ca îngerii să-ți călăuzească calea”, și-a încheiat Charles primul discurs ca Rege.

 

Source link

Facebook Comments Box

Actualitate

Clujul sărbătorește! De Joi, orașul prinde viață la Zilele Clujului 2025

Alex Campian

Published

on

În perioada 22–25 mai, Clujul prinde viață și îmbracă cele mai colorate straie de sărbătoare! Orașul se transformă într-un spectacol urban vibrant, dedicat comunității, culturii și bucuriei de a fi împreună, la una dintre cele mai așteptate ediții ale Zilelor Clujului!

🔥 Peste 100 de evenimente în peste 40 de locații te așteaptă timp de 4 zile intense, în care muzica, dansul, arta, tradițiile și distracția se împletesc într-o experiență unică pentru toate vârstele.

🎶 Vineri, startul se dă cu multă energie: copiii cuceresc scena la „Kid’s Strythm”, în timp ce seara aduce eleganță și rafinament în Piața Unirii, printr-un concert de excepție susținut de artiști ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, Operelor Naționale și Filarmonicii de Stat.
🌙 De la ora 20:00, Strada Iuliu Maniu te așteaptă la Midnight Snack, iar pe strada Mihail Kogălniceanu, Festivalul Ethnicity celebrează multiculturalitatea clujeană.

🎭 Sâmbătă vine cu forță și culoare! De la ora 16:00, Parada Zilelor Clujului cucerește orașul cu veselie și spectacole stradale.
🎉 De la 18:00, distracția se mută în Iulius Parc, iar de la 19:00, Piața Unirii devine epicentrul muzicii: Compact, Delia și Subcarpați urcă pe scenă pentru un super show!
🌟 La ora 21:45 – pregătește-te pentru un moment magic: spectacol de drone, lumini și videomapping care va lumina cerul Clujului!

🌞 Duminică este ziua tradiției, sportului și relaxării. Dimineața începe în forță cu Crosul Universităților Clujene, urmat de Regalul Folcloric, care aduce pe scenă frumusețea autentică a tradițiilor românești.
🎨 De-a lungul zilei, ateliere, spectacole și activități interactive vor anima locații emblematice precum Baza Sportivă Gheorgheni, Turnul Pompierilor și Turnul Croitorilor.

💓 După-amiaza te invită la un eveniment inedit: Heart Society Takeover, un mix electrizant de muzică, artă și comunitate, în Iulius Parc.

🌳 Iar pe tot parcursul festivalului, Parcul Central devine inima distracției!
🍷 Festivalul de vin, 🎶 concerte, 🧵 Târgul Meșterilor Populari, ⛺ Tabăra Nomadă, 🧗 Zona de Aventură – toate te așteaptă!
🕰️ În Piața Muzeului și pe Strada Potaissa, vei descoperi concerte live și reconstituiri istorice, iar malurile Someșului se transformă într-o oază urbană de relaxare și atmosferă de vacanță.

📅 Zilele Clujului 2025 nu sunt doar un festival – sunt o celebrare a orașului, a oamenilor săi și a energiei care face din Cluj un loc magic.

📲 Vezi programul complet AICI și vino să fii parte din poveste!

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Sfârșitul unei ere: Armătura Cluj își închide porțile după 141 de ani de activitate…

Alex Campian

Published

on

Pe 24 iunie 2025, acționarii companiei Armătura vor decide închiderea și lichidarea societății, care are o istorie de 141 de ani. Activitatea operațională a companiei a fost oprită încă din anul 2020, iar de atunci veniturile au fost generate exclusiv din vânzarea produselor reziduale, a activelor rămase și dintr-un contract de subînchiriere, potrivit unei analize financiare a societății, consultate de Economica.net.

La aceeași dată, 24 iunie, ora 12:00, se va oficializa închiderea uneia dintre cele mai longevive companii industriale din România. În cadrul Adunării Generale Extraordinare, acționarii vor aproba dizolvarea și începerea procedurii de lichidare a societății. Această decizie vine în urma reducerii activului net al firmei – calculat ca diferența dintre totalul activelor și totalul datoriilor – la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, precum și din cauza imposibilității de a mai desfășura obiectul principal de activitate, conform convocatorului consultat de Economica.net.

Tot pe 24 iunie, acționarii vor vota suspendarea de la tranzacționare a valorilor mobiliare listate la Bursa de Valori București, măsură ce va rămâne în vigoare până la finalizarea procedurii de lichidare.

Armătura Cluj – un simbol industrial al României

Brevetul Regal de Inventie pentru "Robinetul cu inchidere prin bila"

Brevetul Regal de Inventie pentru “Robinetul cu inchidere prin bila”

Armătura a fost fondată în 1884, fiind prima companie din România specializată în producerea articolelor de robinetărie. Primele produse au fost armături pentru gaz, apă și abur. În 1934, compania a primit Brevetul Regal de Invenție pentru „Robinetul cu închidere prin bilă”, o inovație mondială în domeniu la acea vreme.

În anii 1929 și 1935, la Cluj-Napoca au fost înființate societățile Ravag și Fermeta, care au fost comasate în 1949. Împreună cu firma Parcomet, acestea au format compania Armătura, având sediul pe actualul amplasament și având ca obiect de activitate producerea articolelor de robinetărie din materiale neferoase.

Între 1949 și 1960, Armătura a fost singurul producător de armături pentru instalații sanitare din România. Din anii ’70, compania și-a extins activitatea și pe piețele internaționale, stabilind relații comerciale cu parteneri din Europa, America și Asia.

La începutul anului 1991, Armătura a fost înregistrată la Registrul Comerțului din Cluj ca societate pe acțiuni, iar în 1996 a încheiat procesul de privatizare, devenind o companie cu capital integral privat. Din 1997 este listată la Bursa de Valori București, iar din 2004, acționarul majoritar este compania austriacă HERZ Armaturen.

De la fabrică la cartier cu blocuri de 15 etaje

Platforma industrială pe care a funcționat fabrica urmează să fie transformată într-un complex multifuncțional modern, potrivit unui plan urbanistic zonal (PUZ). Suprafața totală a terenului este de 40.977 mp, iar dezvoltarea prevede:

  • Aproximativ 1.100 de apartamente (în documentația actuală sunt menționate 1.079, dar numărul poate suferi modificări în faza de autorizare sau în comisii);

  • Clădiri cu regim de înălțime variat, de până la 15 etaje;

  • Spații pentru birouri, retail și servicii, care vor completa zona rezidențială;

  • O creșă ce va fi cedată municipalității;

  • Un apart-hotel și un restaurant.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Eveniment

Zilele Clujului 2025: Patru zile de sărbătoare, culoare și emoție în inima Transilvaniei!

Stefania Heinz

Published

on

Cluj-Napoca își deschide larg porțile pentru una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului: Zilele Clujului, un festival al comunității care aduce împreună mii de oameni, peste 100 de evenimente și mai mult de 40 de locații pline de viață.

🎭 Joi, 22 mai, startul se dă în Piața Unirii cu un spectacol de neuitat – „Chiritza în concert”, în interpretarea Teatrului Național Cluj-Napoca. În același timp, Strada Mihail Kogălniceanu devine gazda Festivalului Gastronomic Internațional, iar Strada Universității se transformă într-o galerie urbană.

🎶 Vineri, elevii din școlile clujene dau tonul cu „Kid’s Strythm”, iar seara, Piața Unirii răsună de acorduri clasice alături de instituțiile muzicale de prestigiu ale orașului. Gustările nocturne și multiculturalitatea se întâlnesc pe străzile Iuliu Maniu și Mihail Kogălniceanu.

🎉 Sâmbătă, de la ora 16:00, are loc Parada Zilelor Clujului, eveniment emblematic al festivalului. Iulius Parc devine scena marilor concerte – Compact, Delia, Subcarpați – urmate de un impresionant spectacol de drone și videomapping. Activitățile continuă în Parcul Central, Parcul Zorilor, Piața Muzeului și la Casino, unde se desfășoară Festivalul Național Science on Stage România.

👟 Duminică, ziua începe cu Crosul Universităților, iar apoi folclorul preia scena cu un regal autentic. De la ora 16:00, Heart Society aduce un takeover plin de muzică și artă în Iulius Parc. Parcul Central vibrează cu târguri, concerte, festivalul de vin, zone de aventură și activități pentru toate vârstele. Strada Potaissa reînvie istoria, iar malurile Someșului devin loc de relaxare urbană.

📍 Un oraș. 4 zile. Mii de inimi vibrând!
Vino să te bucuri de energia Clujului în peste 40 de locații!

🔗 Program complet și detalii: zileleclujului.ro/2025
📲 Urmărește și paginile oficiale Zilele Clujului pe Instagram și Facebook pentru ultimele noutăți.

Eveniment organizat de Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca.

Parteneri oficiali: Terapia – o companie Sun Pharma, Iulius Mall
Parteneri principali: BCR, Ursus, Betfair, Vodafone
Parteneri: Moldovan Carmangerie, Coral Impex, msg systems, Narativo, Farmec, Autoworld, Alexandrion, Coca-Cola, PMA Invest

Ne vedem la Zilele Clujului! 💙

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite