Sponsorizat
Categories: Eveniment

Specialişti MApN, misiune în Alabama. Orban: SUA şi România au un Parteneriat strategic solid

Sponsorizat
Sponsorizat

Premierul Ludovic Orban a transmis succes, luni, echipei de specialişti MApN care pleacă într-o misiune în statul american Alabama pentru a oferi sprijin autorităţilor locale în lupta contra COVID-19, subliniind că între Statele Unite şi România este un “solid” Parteneriat strategic care generează acţiuni comune în toate domeniile de activitate.
“O echipă formată din 15 medici, asistente medicale, specialişti CBRN care efectuează o misiune de 14 zile în statul Alabama, evident, în spiritul solidarităţii şi cooperării între Statele Unite ale Americii şi România. O misiune care are, pe de-o parte, obiectivul de a fi alături de medicii din Statele Unite ale Americii, dar, de asemenea, şi de a vedea foarte clar cum acţionează echipele medicale din Statele Unite în lupta împotriva COVID. Urez succes misiunii noastre şi folosesc din nou această ocazie pentru a transmite un mesaj ferm – între Statele Unite şi România este un solid parteneriat strategic care generează acţiuni comune în toate domeniile de activitate”, a declarat Orban, la Baza Militară 90, la plecarea specialiştilor MApN.

La eveniment au mai participat ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago