Sponsorizat
Categories: Eveniment

Starea de urgenţă din Ungaria, prelungită până la 8 februarie

Sponsorizat
Sponsorizat

România e în “stare de alertă” la peste 10.000 de cazuri zilnice, dar Ungaria a prelungit până la 8 februarie “starea de urgenţă”, la o cifră de peste 3.000 de cazuri zilnice de infectare cu COVID-19.
Prelungirea stării de urgenţă în Ungaria e o măsură instaurată pentru a lupta împotriva celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19, conform unui decret guvernamental adoptat marţi noapte, relatează AFP.

Restricţiile, care includ o interdicţie de circulaţie între orele 20.00 şi 05.00, interdicţia privind adunările şi trecerea la cursuri online pentru licee şi universităţi, urmau iniţial să se încheie la 11 decembrie. Ele pot fi acum prelungite cu două luni suplimentare.

Numărul de contaminări cu noul coronavirus este în creştere din septembrie, însă abia la începutul lui noiembrie guvernul lui Viktor Orban a decis să înăsprească restricţiile.

Peste 4.200 de noi cazuri şi 99 de decese au fost înregistrate miercuri, în uşoară scădere după recordurile din ultimele săptămâni în această ţară cu o populaţie de 9,8 milioane de locuitori, care a fost mai degrabă ferită de primul val din primăvară.

În prezent, aproape 7.500 de bolnavi sunt spitalizaţi, dintre care 581 sunt conectaţi la ventilatoare.

În total, 3.380 de persoane au murit din cauza COVID-19 de la izbucnirea pandemiei în Ungaria, conform statisticilor oficiale.

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

16 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

24 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago