Connect with us

Eveniment

Statul face o platformă anti “fake news”

Stefania Heinz

Published

on

Statul face o platformă anti “fake news”

Statul face o platformă care va scana presa online, dar şi bloguri şi reţele sociale, pentru a găsi “fake news”. De exemplu, cine asociază Guvernul, președintele și premierul cu corupția ori incompetența e suspect de propagandă rusă, în algoritmii propuși.
Un grup de lucru creat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), la care s-a alăturat şi Guvernul României, împreună cu CNA şi mai multe ONG-uri, pregăteşte o platformă informatică, ce va scana presa online, dar şi bloguri şi reţele sociale, pentru a găsi “fake news”, surse de dezinformare şi propagandă în contextul conflictului din Ucraina, relatează Profit.ro.

Echipa de comunicare a Guvernului a cerut departamentelor de relaţii publice din toate ministerele, într-un mesaj comun transmis pe email, să desemneze câte un reprezentant în grupul de lucru şi să vină, până vineri, 11 martie, cu observaţii pe narativele şi cuvinte cheie incluse în motoarele de căutare şi în parametrii de analiză.

Potrivit propunerilor transmise, prima dintre combinaţiile de cuvinte care vor aprinde becuri roşii de posibilă dezinformare şi propaganda rusă în algoritmii platformei este cea care ar asocia, în acelaşi text, Guvernul, premierul Nicolae Ciucă sau preşedintele Iohannis cu un context de “corupţie” ori “incompetenţă”, având ca marker de dezinformare expresii precum “mizerie” sau “furtişag”. 

“Pentru presa de investigaţie, spre exemplu, orice articol care ar semnala acte de corupţie, incompetenţă sau alte deficienţe în Executiv l-ar face pe autor suspect de a fi agent al propagandei ruse în algoritmii platformei. La fel, orice postare similară pe bloguri sau pe reţele sociale”, explică Profit.ro, adăugând că, în opinia comunicatorilor guvernului, în actualul context, narativul „Palierul de decizie de la Bucureşti este corupt” este un narativ al dezinformării şi propagandei.

Platforma, care are mai multe module, scanează mediul online (mainstream media, blog-uri, social media etc.), identifică şi extrage – pe narativele stabilite – inclusiv folosind cuvintele cheie şi grupuri de cuvinte cheie – elementele solicitate, într-o serie de formate: de la text scris, la statistici şi elemente de interpretare, din care pot fi extrase trenduri, tendinţe si potenţiale direcţii de acţiune ale agenţilor (agenţii, actori etc.) care pot genera “fake news” şi elemente specifice propagandei”, au explicat cei din echipa de comunicare a Guvernului în mesajul adresat departamentelor de comunicare din ministere.

Conform aceluiaşi mesaj, din grupul de lucru ar urma să facă parte şi Global Focus, Active Watch, Media Wise şi alte ONG-uri cu expertiză în media literacy, campanii de informare corectă a cetăţenilor, monitorizare şi analiză media, împreună cu CNA.

Guvernul a anunţat joi într-un mesaj oficial, că ia măsuri pentru a contracara războiul informaţional şi încercările de a crea instabilitate şi răspândi panica nejustificat în rândul populaţiei, arătând că lumea întreagă şi România deopotrivă traversează o perioadă foarte sensibilă, în care problemele grave de securitate şi efectele agresiunii ruse în Ucraina riscă să fie amplificate prin manipulări şi dezinformare. Anunţul a venit după ce, cu o seară în urmă, informaţii referitoare la creşterea preţului benzinei şi motorinei au provocat aglomeraţie şi haos la staţiile de carburanţi.

”Guvernul României dezaprobă şi va sancţiona prin pârghiile pe care le are la îndemână orice încercare de a provoca dezechilibre şi induce dezinformări în spaţiul public. Lumea întreagă şi România deopotrivă traversează o perioadă foarte sensibilă, în care problemele grave de securitate şi efectele agresiunii ruse în Ucraina riscă să fie amplificate prin manipulări şi dezinformare”, preciza Executivul, într-o postare pe Facebook. 
 
În mesaj se arăta că Guvernul ”urmăreşte inclusiv aceste aspecte şi ia măsuri pentru a contracara războiul informaţional şi încercările de a crea instabilitate şi răspândi panica nejustificat în rândul populaţiei”.
 
”Să nu ne lăsăm conduşi de reacţii pripite, sub impulsul unor ştiri neverificate din surse credibile! Avem mare nevoie, mai ales în contextul acestui război hibrid, să filtrăm cu bună credinţă, raţiune şi responsabilitate informaţiile care ne parvin”, mai spune Guvernul în mesaj. 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Alex Campian

Published

on

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, introducând la Cluj-Napoca o experiență culinară libaneză autentică. Noul local promite să devină un reper pentru gastronomia levantină și mediteraneană, oferind un concept rafinat, bazat pe preparate originale și pe ospitalitatea specifică Orientului Mijlociu.

În cadrul RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană dezvoltat în România, Fenice Palas Mediterranean & Lebanese va aduce la Cluj-Napoca o viziune culinară premium, caracterizată de arome orientale, ingrediente proaspete și interpretări moderne ale gastronomiei libaneze. Restaurantul își propune să ofere o experiență completă, de la mezze tradiționale la feluri principale bogate în condimente și texturi, completate de ritul shisha și de selecții exclusive de ceaiuri.

Prin designul sofisticat și atmosfera sa caldă, Fenice Palas va deveni un spațiu ideal pentru seri speciale, întâlniri între prieteni sau momente în familie. Conceptul este deja validat în Iași – Palas și Timișoara – Iulius Town, unde s-a bucurat de un succes constant, fiind apreciat pentru rafinament, autenticitate și atenția la detalii.

Proiectul RIVUS va integra o ofertă culinară diversă, cu peste 30 de restaurante și cafenele amplasate în Piața 1 Mai, unele cu priveliște spre Someș. De asemenea, un nou concept de food court va reuni bucătării internaționale, zone verzi, spații pentru familii și zone destinate relaxării, transformând pauza de masă într-o experiență completă pentru vizitatori.

Pe lângă componenta gastronomică, RIVUS va integra un parc de 5,2 hectare cu peste 700 de copaci maturi, spații culturale, birouri moderne și peste 400 de magazine. Detalii suplimentare pot fi consultate pe www.rivus.ro și pe platformele social media dedicate proiectului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

✨ Încep Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2025: o săptămână a excelenței, inspirației și recunoașterii performanței

Alex Campian

Published

on

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca debutează oficial, potrivit sursei UMF, cu o serie de evenimente menite să celebreze excelența academică, inovația și comunitatea medicală clujeană. Manifestările se vor desfășura în perioada 8–13 decembrie 2025, reunind cadre universitare, studenți și invitați din întreaga țară.

Programul include mesajul festiv al rectorului prof. dr. Anca Buzoianu, precum și unul dintre momentele centrale ale ediției—Gala Premiilor Universității, programată joi, 11 decembrie, de la ora 18:00. Gala va aduce în prim-plan performanța academică, odată cu decernarea Marelui Premiu „Iuliu Hațieganu”, a premiilor facultăților și a premiilor speciale ale universității.

Un alt punct de atracție al Zilelor UMF este noua expoziție–concurs de fotografie „Frumusețea clipei”, dedicată tuturor membrilor și studenților universității pasionați de arta vizuală. Fotografiile preselectate vor putea fi admirate în holul Aulei „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, pe întreaga durată a săptămânii.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial al universității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom